Prinzător de vise sau Dreamcatcher: originea acestuia - Doza de Sănătate
 

Prinzător de vise sau Dreamcatcher: originea acestuia

Originea dreamcatcher-ului își are rădăcinile într-un trib amerindian care în anii ’60 a început să fabrice aceste obiecte manual pentru a le vinde în rezervație turiștilor. Acestea sunt un tribut frumos meșteșugit ce face parte din cultura cultura și tradiția lor.
Prinzător de vise sau Dreamcatcher: originea acestuia

Ultima actualizare: 12 noiembrie, 2018

Aveți un prinzător de vise la capătul patului, la intrare sau la fereastră? Este plăcut să îl vedeți atârnat. Potrivit legendei, un dreamcatcher vă ajută să vă filtrați visele. El vă canalizează emoțiile pozitive și le respinge pe cele negative, respectiv coșmarurile pe care le aveți noaptea.

Haideți să aflăm mai multe despre această credință populară susținută de un mit interesant privind originea dreamcatcher-ului sau prinzătorului de vise.

Tribul Ojibwe și originea unui prinzător de vise

Dreamcatcher sau prinzător de vise

Tribul Ojibwe este originar din America de nord, iar așezările lor se găseau în zona Ontario, Wisconsin și Minnesota.

Pentru realizarea unui dreamcatcher amerindienii foloseau fire de urzică. Acestea erau prinse într-un inel cu formă circulară sau de lacrimă, formând o pânză ca de păianjen. Ei foloseau și lemn de salcie, iar dimensiunea unui astfel de obiect nu era foarte mare, în jur de 10 centrimetri.

Amerindienii vindeau aceste obiecte pentru ca oamenii să poată preveni coșmarurile și să țină la distanță energiile negative și spiritele rele. Interesant este faptul că mulți indigeni îi criticau pe cei din tribul Ojibwe pentru că au vândut aceste obiecte.

Ei spuneau că, atunci când au făcut asta, s-a pierdut valoarea mistică și spirituală autentică a acestor obiecte, deoarece turiștii le cumpărau din motive estetice.

Te-ar putea interesa și:

De ce avem vise în care cădem?

În ciuda criticilor, în anii ’60 dreamcatcher-ul a fost unul dintre cele mai vândute obiecte din America, devenind populare în întreaga lume.

Rolul unui prinzător de vise

Dreammcatcherul prinde vise

Un dreamcatcher trebuie atârnat la capătul patului sau deasupra pătuțului copilului. Rolul lui este să împrăștie coșmarurile sau închipuirile malefice pe care oamenii le au câteodată. Pentru tribul Ojibwe, prinzătorul de vise funcționa astfel:

Te-ar putea interesa și:

Răni emoționale din copilărie

  • Dreamcatcher-ul filtrează visele de noapte. Așadar, atunci când dormiți, coșmarurile și sentimentele negative se prind în această pânză de păianjen. Visele frumoase și emoțiile pozitive trec pe sub penele din partea de jos pentru a ajunge la dumneavoastră. La ivirea zorilor, lumina caldă a soarelui risipește coșmarurile, iar ele dispar pentru totdeauna din dreamcatcher. Interesant, nu-i așa?

Tradiția unui prinzător de vise

Tradiția unui dreamcatcher se bazează pe o legendă a tribului Ojibwe. Figura centrală a povestirii este o femeie frumoasă, pe nume Asibikaashi. Ea era cunoscută și ca “femeia păianjen”, iar frumusețea sa consta în grija ei pentru toate creaturile lumii.

Femeia se apleca peste pătuțul copiilor și croia o pânză invizibilă, o țesătură fină și delicată, capabilă să oprească orice coșmar și să-l facă să dispară. Nici unei ființe nu i se putea întâmpla nimic rău atât timp cât Asibikaashi era cu ei.

Toate lucrurile rele se blocau în pânză, iar când strălucirea dimineții reînvia toate lucrurile bune, cele rele dispăreau. Foarte frumos, fără îndoială.

Trebuie să adăugăm că mai există o versiune asupra modului în care funcționează un dreamcatcher.  Tribul Lakota avea o altă explicație pe care sigur vreți să o aflați:

  • Coșmarurile și energiile negative treceau prin pânză până când dispăreau. În acest timp, visele frumoase rămâneau prinse în centru, alunecând apoi prin pene către cel care dormea pentru a îi aduce liniște și alinare. Răul disparea, iar binele rămânea prins.
Dreamcatcher în adierea vântului

Nu-i așa că aveți un prinzător de vise acasă? Este o tradiție frumoasă. Nu putem spune dacă poate ține cu adevărat energiile negative departe, dar, este plăcut să-l aveți alături.

Merită să rețineți originea și povestea dreamcatcher-ului. Este un mod de a aduce un omagiu acelor triburi amerindiene ale căror legende se păstrează încă vii. Nu contează culoarea sau cum arată: este bine să aveți un prinzător de vise aproape de dumneavoastră.


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.