Dragostea se și arată, nu doar se simte

Este important să le arăți celor din jur dragostea pe care o dorești și din partea lor. Dacă prețuiești un om, faci tot posibilul pentru a-i dovedi acest lucru și a-l face fericit. 
ESte necesar să arăți dragostea pe care o simți

Probabil până la vârsta asta ai aflat deja că a iubi o persoană nu este același lucru cu a-i arăta dragostea pe care i-o porți. 

Unele persoane nu știu pur și simplu cum să-și arate dragostea, chiar dacă o simt. Sau, mai rău, o fac într-un mod greșit.

Senzația că sentimentele tale nu sunt împărtășite, chiar dacă ele există, îți creează un gol în suflet și un disconfort acut.

Îți vine sau nu să crezi, în multe cupluri cei doi se distanțează unul de celălalt nu din lipsă de iubire, ci pentru că unul dintre ei își pierde răbdarea. Ai trecut și tu prin așa ceva? Astăzi vom analiza această situație.

Oamenii care te iubesc trebuie să-ți arate ceea ce simt

Nu este nevoie să-ți construiască un palat sau să fie protagoniștii unor acte eroice și nici măcar să-ți spună în fiecare zi cât de mult te iubesc. Cel mai interesant lucru este că un om poate să te iubească foarte mult, fără să exprime acest lucru. Sau poate exprima o dragoste imensă, fără să o simtă.

  • Cuvântul cheie este sinceritatea, venită din partea lor și resimțită și de tine.
  • Primirea și exprimarea dragostei contribuie la sănătatea noastră emoțională, ce are impact și asupra sănătății fizice.
  • Nu poți obliga pe cineva să îți arate „cât de mult” te iubește. Oamenii trebuie să fie spontani și să lase lucrurile simple să se ivească pe neașteptate. Magia apare atunci când nu plănuiești nimic, când lași totul să se întâmple de la sine. În plus, reciprocitatea sinceră a sentimentelor hrănește iubirea dintre două persoane și le aduce ambelor pace interioară.

Dragostea, afecțiunea și grija purtate unui om pot fi dovedite în diverse moduri. Toate aceste mijloace trebuie să aibă o însemnătate pentru tine și o trebuință. Unii oameni fac greșeala de a considera că felul lor de a iubi este singurul, fără să înțeleagă nevoile persoanelor de lângă ei.

Dragostea trebuie exprimată prin gesturi și cuvinte

Unora nu le place să îmbrățișeze, să mângâie sau să exprime în cuvinte ceea ce simt. De aceea preferă să-și arate dragostea dormind alături de persoana iubită, oferindu-i cadouri sau pur și simplu fiind „prezenți”.

Dar prezența fizică nu este de ajuns. Cel mai dureros tip de singurătate este cel resimțit atunci când o persoană este chiar lângă tine. Chiar dacă te iubește, aceasta nu este capabilă să ți-o dovedească.

Cu toții avem nevoie de dragoste, de înțelegere, de intimitate și de pasiune, acestea fiind bazele unei relații sănătoase, stabile și fericite. Dacă nu există înțelegere sau dovezi zilnice de afecțiune, relația se va răci.

Importanța exprimării sentimentelor

În general, atunci când ne dorim un lucru, apelăm la anumite strategii pentru a ne atinge obiectivul. Dar ce se întâmplă atunci când ne îndeplinim toate visele? Aceasta este adevărata întrebare.

Odată ce ai obținut un lucru valoros, trebuie să-l prețuiești. 

Nu toți știm cum să procedăm în acest caz, cum să stabilim anumite legături, cum să creăm un spațiu pentru dezvoltarea personală în cadrul unei relații.

Evident, nimeni nu știe totul despre relațiile interumane, dar atunci când vine vorba de dragoste, este important să știi care sunt nevoile partenerului tău pentru a-i putea oferi ceea ce îi este necesar. 

  • Dacă vrei să fii prețuit, trebuie să îi prețuiești la rândul tău pe cei din jur.
  • Dacă vrei să fii recunoscut, trebuie să le oferi tu mai întâi acea recunoaștere.
  • Dacă vrei să fii iubit, arată-ți dragostea față de persoanele dragi.

Problema devine și mai complexă atunci când conștientizăm că mulți oameni nu se cunosc cu adevărat pe ei înșiși.

Persoanele imature, care nu au atins încă maturitatea emoțională sau cele care nu și-au definit clar valorile și nevoile personale tind să-și proiecteze propriile defecte nerecunoscute asupra altor persoane.

Iar în aceste momente apare adevărata problemă. Așadar, să vedem cum ar trebui să-și arate dragostea oamenii care te iubesc și care sunt condițiile necesare unei relații de cuplu stabile și fericite.

Dragostea trebuie însoțită de admirație și respect

Admirație

Partenerul tău trebuie să fie complicele, prietenul și iubitul tău, dar trebuie să simtă și să-ți arate admirație și respect.

Îți admiri partenerul pentru că îți îmbogățește viața și tocmai de aceea l-ai și ales.

Dragostea sinceră se arată prin lucruri simple

Oamenii care te iubesc trebuie să îți demonstreze ceea ce simt în fiecare zi în cele mai simple moduri. Dovezile de afecțiune nu trebuie condiționate și nici cerute. Trebuie să te concentrezi asupra lucrurilor simple care îți fac viața mai frumoasă.

Nu numai că trebuie să fii prezent, ci trebuie să și arăți că ești acolo prin mângâieri, cuvinte, priviri sincere. Nu este atât de greu. Nu pierzi nimic dacă îți dovedești afecțiunea.

Din contră, dragostea pe care o arăți te face să te simți mai puternic, mai împlinit și într-o conexiune mai profundă cu tine însuți și cu lumea din jur.

Merită să încerci.