
p>Citește mai departe și descoperă câteva beneficii uimitoare ale îmbrățișărilor. Fără îndoială, acestea sunt printre cele mai răspândite gesturi de afecțiune din întreaga lume și din toate timpurile.
Pentru o calitate a sângelui optimă, organismul uman trebuie să producă o cantitate adecvată de globule albe, globule roșii și trombocite.
Există alimente care mențin sângele sănătos și asigură o bună funcționare a corpului?
Înainte să răspundem le această întrebare, trebuie să definim sângele, un țesut conjunctiv lichid care circulă prin capilarele, venele, arterele, atriile și ventriculele tuturor vertebratelor. Culoarea sa roșie caracteristică se datorează unui pigment al hemoglobinei eritrocitelor.
Sângele are o consistență densă, este opac și prezintă un gust metalic. Culoarea sa variază de la stacojiu (semnalează un nivel ridicat de oxigen) la roșu închis (un semn al lipsei de oxigen).
pH-ul mediu al sângelui este situat între 7,35 și 7,45. Temperatura sa este de aproximativ 38 °C, fiind puțin mai ridicată decât temperatura corporală normală.
Globulele roșii sunt produse de către măduva spinării, un țesut spongios localizat în interiorul anumitor oase, inclusiv în osul coxal, sternul și oasele craniului.
Corpul uman conține aproximativ 4,5-6 litri de sânge. 55% din componența sângelui este reprezentată de plasmă, un lichid compus din apă, săruri minerale și proteine. Restul de 45% include globule roșii, globule albe și trombocite.
Ficățeii sunt bogați în vitamina A, care, datorită proprietăților sale antioxidante, îmbunătățește aspectul pielii. În plus, deoarece este bogat în fier, acest aliment stimulează producția hemoglobinei. Totodată, ficățeii sunt săraci în grăsimi și oferă un plus de acid folic, susținând diviziunea celulară corectă.
Atât timp cât nu ești alergic la ele, ouăle nu ar trebui să lipsească din dieta ta. Acestea constituie o sursă incredibilă de proteine, minerale și vitamine care mențin sângele sănătos.
Gălbenușul de ou este foarte benefic. În componența sa se află lecitina, care este responsabilă de curățarea arterelor. De asemenea, gălbenușul conține colină, care poate îmbunătăți activitatea sistemului nervos.
Un alt avantaj al ouălor este faptul că oferă vitaminele A, D și E, precum și minerale ca fierul, zincul, seleniul, fosforul și acidul folic. Toți acești nutrienți sunt esențiali pentru a avea un sânge și un corp sănătos.
Legumele sunt ideale pentru persoanele care nu obișnuiesc să mănânce carne. Fiind bogate în proteine, ele echilibrează aportul de nutrienți. În plus, ele oferă carbohidrați, fibre, vitamine din complexul B și minerale precum fierul, magneziul și potasiul.
Deși fructele cu coajă lignificată prezintă un conținut semnificativ de calorii, ele aprovizionează organismul cu nutrienți importanți dacă sunt consumate cu moderație. Oferind grăsimi benefice și acizi grași omega-3, fructele cu coajă lignificată intră în categoria de alimente care mențin sângele sănătos.
De asemenea, acestea conțin o mare varietate de vitamine și minerale, cum ar fi potasiul, magneziul, fosforul, vitamina E și complexul vitaminelor B.
Cartofii oferă organismului „combustibilul” de care are nevoie pentru a produce energie. Aceștia sunt bogați în vitamina B, acid folic și minerale. Totodată, ei conțin flavonoide care protejează corpul împotriva bolilor cardiovasculare și reduc nivelul colesterolului rău.
Vitaminele B sunt responsabile de protejarea arterelor. Vitamina B6 este foarte utilă, reducând nivelul homocisteinei, un compus chimic ce provoacă inflamarea arterelor.
Așadar, ce mai aștepți? Începe să consumi cele 5 alimente care mențin sângele sănătos cât mai curând posibil!