7 beneficii ale plantelor de interior - Doza de Sănătate
 

7 beneficii ale plantelor de interior

Fiecare plantă de interior îți oferă beneficii unice. Printre altele, acestea înfrumusețează locuința, îmbunătățesc sănătatea fizică și emoțională și atrag energie pozitivă.
7 beneficii ale plantelor de interior

Ultima actualizare: 26 aprilie, 2019

Plantele de interior nu îndeplinesc doar rol decorativ. Acestea au un impact benefic asupra noastră, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. În articolul de azi îți prezentăm 7 beneficii ale plantelor de interior.

Găsește planta de interior ideală pentru spațiul în care vrei să o așezi și ține cont de timpul pe care îl poți dedica îngrijirii ei. Apoi, cumpără planta respectivă și adu-o acasă pentru a profita de beneficii ca:

1. Purificarea aerului

În 1989, cercetători de la NASA au încercat să descopere care sunt cele mai bune plante de interior pentru purificarea aerului. Acest beneficiu merită toată atenția deoarece suntem expuși la tot felul de poluanți în fiecare zi.

Luând în considerare calitatea aerului din spațiile închise și tipurile de plante de interior disponibile în magazine, cercetătorii au tras următoarele concluzii:

  • Palmierul bambus: Este ușor de îngrijit și reduce nivelul de formaldehidă (un compus chimic folosit frecvent ca bactericid și conservant).
  • Palmierul Areca: Benefic atât în locuință, cât și la birou, palmierul Areca crește lent, nu necesită multă apă, iar frunzele sale au abilitatea de a purifica aerul.
  • Ficusul: Una dintre cele mai populare plante când vine vorba de îndepărtarea substanțelor chimice din aer, ficusul are un aspect versatil, fiind disponibil în forme și mărimi diferite.

2. Creșterea nivelului de fericire

Beneficii ale plantelor de interior pentru bunăstarea oamenilor

Mulți susțin faptul că plantele de interior pot influența dispoziția. Dacă ești o persoană sensibilă și poți simți cum lucrurile vii emană energie pozitivă sau negativă, plantele de mai jos sunt ideale pentru tine:

  • Toporașul: Apelează la toporaș dacă în locuința ta există conflict și certuri. Acesta menține pacea și reduce nivelul de stres.
  • Iedera: Aduce noroc în locuință.
  • Arthurium: Cunoscut ca o sursă de „fericire masculină”, arthurium este indicat pentru a crește fertilitatea și libidoul bărbaților.

3. Îmbunătățirea sănătății mentale, pe lista de beneficii ale plantelor de interior

Îngrijirea uneia sau a mai multor plante limpezește mintea, inspiră iubire și afecțiune și, nu în ultimul rând, combate stresul și anxietatea. Pe cât posibil, amenajează o grădină. Această activitate arde caloriile, îți stimulează simțurile pe măsură ce lucrezi cu solul și activează creativitatea.

4. Diminuarea zgomotelor

Beneficii ale plantelor de interior ca să te odihnești mai bine

În afară de a purifica aerul, plantele de interior prezintă un efect de izolare fonică. Acesta este motivul pentru care multe blocuri sunt înconjurate de verdeață. Plantele înfrumusețează peisajul și mențin zgomotele traficului la distanță.

5. Inducerea relaxării, printre cele mai importante beneficii ale plantelor de interior

Poți profita de bunătatea naturii crescând în ghivece plante care combat anxietatea.

  • Sunătoarea: Deoarece conține hipericină (o substanță antibiotică și inhibitoare), această plantă este recomandată pentru tratarea depresiei, a anxietății, a insomniei și a simptomelor emoționale ale menopauzei.
  • Floarea pasiunii: Are un efect calmant, susține relaxarea și ameliorează simptomele anxietății.
  • Valeriana: Aceasta este ideală pentru a reduce nivelul de stres. Valeriana te ajută să adormi, îți stabilizează ritmul cardiac și te ajută să te simți mai bine atunci când ești supărat.

6. Îmbunătățirea abilității de concentrare

Beneficii ale plantelor de interior pentru concentrare

Unele plante pot combate anxietatea și stresul, pe când altele îmbunătățesc abilitatea de concentrare. Fie că le includem în ceaiuri, fie că apelăm la aromoterapie sau facem baie cu ele, plantele de mai jos îți pot stimula creierul în mod natural:

  • Rozmarinul: Are proprietăți multiple care sunt benefice pentru sănătate, printre care îmbunătățirea memoriei.
  • Roinița: Stimulează concentrarea mentală și combate tristețea și insomnia.
  • Nalba mare: Fiind cea mai eficientă plantă calmantă, nalba mare conține o substanță care menține memoria în stare optimă.

7. Sunt o sursă de pozitivitate

Unele școli ale gândirii filozofice, precum Feng Shui, susțin că anumite plante atrag energie pozitivă. Pentru a-ți transforma locuința într-un magnet de pozitivitate, apelează la plante ca:

  • Levănțica: Ideală pentru persoanele care suferă de insomnie. Levănțica echilibrează energia și oferă o senzație de bunăstare.
  • Feriga: Te protejează și îți mărește stima de sine. Crește o ferigă în casă dacă treci printr-o despărțire.
  • Crizantema: Această plantă mărește bunăstarea tuturor persoanelor care locuiesc într-o anumită casă.

După cum poți vedea, indiferent de credințele tale personale, merită să profiți de cele 7 beneficii ale plantelor de interior prezentate în acest articol.

Fiecare plantă îți oferă avantaje unice: înfrumusețarea spațiului, îmbunătățirea sănătății fizice sau emoționale, atragerea energiei pozitive și nu numai!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Wolverton, B., Johnson, A., & Bounds, K. (1989). Interior landscape plants for indoor air pollution abatement. National Aeronautics and Space Addminitration, NASA. https://doi.org/10.1007/s13398-014-0173-7.2
  • Lohr, V. I., Pearson-Mims, C. H., & Goodwin, G. K. (1996). IInterior plans may improve worker productivity and reduce stress in a windowless environment. Journal of Environmental Horticulture. https://doi.org/10.1016/j.mehy.2014.10.014
  • Dravigne, A., Waliczek, T. M., Lineberger, R. D., & Zajicek, J. M. (2008). The effect of live plants and window views of green spaces on employee perceptions of job satisfaction. HortScience. https://doi.org/

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.