Cum să cureți depunerile de săpun din baie - Doza de Sănătate
 

Cum să cureți depunerile de săpun din baie

Deși există numeroase metode pentru eliminarea depunerilor de săpun de pe cadă sau chiuvetă, este important să efectuăm o curățare periodică și frecventă a acestora pentru a evita acumularea murdăriei.
Cum să cureți depunerile de săpun din baie

Ultima actualizare: 31 martie, 2019

Există multe metode de a curăța depunerile de săpun din baie pentru a evita ca aceasta să capete un aspect inestetic. Baia este un spațiu expus în mod constant la umezeală. De asemenea, este una dintre încăperile din casă care nu sunt suficient aerisite. De aceea, este normal ca apa, aburii și resturile de săpun să se depună pe suprafața căzii, a chiuvetei, a faianței și a gresiei.

Depunerile de săpun din baie apar din cauza unei combinații între umiditate și compoziția produsului, rezultând o problemă greu de soluționat. Așadar, în continuare, îți vom prezenta câteva trucuri pentru a putea curăța cu ușurință depunerile de săpun din baie.

Cum să cureți depunerile de săpun din baie: 5 trucuri simple

1. Amestec de oțet și detergent

Bicarbonat de sodiu

Această soluție preparată în casă este foarte eficientă pentru astfel de depuneri. Este foarte ușor să o aplici:

  • În primul rând, pregătește părți egale din ambele produse în două căni separate.
  • Introdu cana cu oțet în cuptorul cu microunde și încălzește-l timp de 30 de secunde. Oțetul trebuie să fie cald, însă nu-l lăsa să ajungă la punctul de fierbere, întrucât va trebui să îl amesteci cu detergentul.
  • Toarnă oțetul într-o sticlă cu pulverizator, adaugă detergentul, închide sticla și agită bine. Apoi, pulverizează amestecul pe suprafața căzii, a chiuvetei sau a faianței și lasă-l să acționeze jumătate de oră.
  • La sfârșit, folosește un burete pentru a șterge suprafața, eliminând depunerile de săpun din baie. Clătește apoi cu apă caldă.

2. Amestec împotriva depunerilor de săpun și calcar

Folosind acest amestec, vei obține rezultate excelente în eliminarea depunerilor de calcar și săpun de pe suprafețele din baie. Vei avea nevoie de pastă de dinți mentolată, bicarbonat de sodiu, detergent de vase și lămâie

Ingrediente

  • 2 linguri de pastă de dinți (30 ml)
  • Zeama unei jumătăți de lămâie
  • 2 linguri de bicarbonat de sodiu (18 g)
  • O lingură de detergent de vase (15 g)

Instrucțiuni

  • Amestecă toate ingredientele într-un vas.
  • Apoi, folosind un burete, începe să aplici amestecul peste suprafețe. Poți să utilizezi amestecul și pentru a elimina calcarul de pe robinete.
  • Lasă amestecul să acționeze timp de câteva minute, apoi clătește.
  • Dacă nu poți aerisi în mod corespunzător baia, poți să ștergi suprafața cu un prosop de hârtie.

3. Bicarbonat de sodiu cu oțet

Atunci când vine vorba de depunerile de săpun din baie, nu putem lăsa pe dinafară aceste ingrediente magice care au numeroase întrebuințări. Trebuie doar să amesteci o cană de bicarbonat de sodiu cu oțet, astfel încât să obții  o pastă groasă.

Odată ce amestecul nu mai face spună, poți să îl aplici peste suprafețe cu ajutorul unui burete sau al unei pânze. Lasă-l să acționeze 20-30 de minute.

La sfârșit, înlătură amestecul cu ajutorul unui burete fin.

4. Apă oxigenată și bicarbonat

Depunerile de săpun din baie eliminate cu apă oxigenată

Această combinație simplă cu apă oxigenată și bicarbonat face ca suprafețele din baie să devină strălucitoare și elimină orice urmă de săpun. Este foarte ușor de preparat, trebuie doar să torni apă oxigenată și bicarbonat într-un vas și să amesteci până obții o pastă.

Apoi, aplică amestecul pe suprafața dorită și lasă-l să acționeze timp de 15 minute. Atunci când depunerile de săpun de pe cadă sau chiuvetă încep să se înmoaie, șterge suprafața cu o perie moale și, la sfârșit, clătește cu apă.

5. Produse de curățat din comerț ce elimină depunerile de săpun din baie

Există multe produse care sunt eficiente în eliminarea acestor depuneri. Utilizarea acestora este la fel de simplă precum soluțiile anterioare: le aplici pe suprafață, le lași să acționeze și apoi clătești cu un burete.

Cunoscând metodele prin care poți elimina depunerile de săpun de pe cadă sau de pe orice suprafață din baie, nu îți va mai fi atât de greu să faci acest lucru în mod regulat. Reține faptul că, pentru a evita depunerile de săpun, aceste suprafețe necesită curățare frecventă.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Ramirez, J. M. (2009). Detergentes orgánicos en la Industria. In Hidrogénesis.
  • Gaspar, P., Kearns, A., Vilar, R., Watkins, K., & Gomes, M. M. M. (2000). A Study of the Effect of Wavelength on Q-Switched Nd:YAG Laser Cleaning of Eighteenth-Century Portuguese Tiles. Studies in Conservation. https://doi.org/10.1179/sic.2000.45.3.189
  • Sci Rep. 2018; 8: 1732. Published online 2018 Jan 29. Antimicrobial activity of apple cider vinegar against Escherichia coli, Staphylococcus aureus and Candida albicans; downregulating cytokine and microbial protein expression. doi: 10.1038/s41598-017-18618-x

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.