Remedii naturale pentru artrita reumatoidă - Doza de Sănătate
 

Remedii naturale pentru artrita reumatoidă

Deși este întotdeauna recomandat să te consulți cu un specialist pentru a obține un tratament adecvat, aceste remedii naturale sunt de mare ajutor în combaterea simptomelor produse de artrita reumatoidă.
Remedii naturale pentru artrita reumatoidă
Maricela Jiménez López

Verificat și aprobat de medicul Maricela Jiménez López.

Scris de Óscar Dorado

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Ești în căutare de remedii naturale pentru artrita reumatoidă? Aceasta este o boală inflamatoare ce poate afecta mai multe articulații ale corpului. Este catalogată drept o afecțiune autoimună. Sistemul imunitar al corpului – ce în mod normal ne protejează de infecții – atacă din greșeală țesutul articular.

Așa cum îți imaginai, severitatea și durata bolii depind de la persoană la persoană. În general, episoadele acute de artrită reumatoidă constau în dureri articulare, umflături, amorțeală și stare generalizată de oboseală.

Aceste simptome pot deveni un obstacol în desfășurarea activităților din viața de zi cu zi și pot varia foarte mult în intensitate. În plus, cauzele acestei boli sunt de obicei de origine externă, precum stresul, infecțiile sau pur și simplu lipsa odihnei corespunzătoare.

Medic prezentând remedii naturale pentru artrita reumatoidă

Dacă te confrunți cu această boală, este foarte important să urmezi medicația prescrisă. Însă există și remedii naturale pentru artrita reumatoidă care pot ameliora durerea și amorțelile. Înainte de a apela la unul dintre acestea, îți recomandăm să discuți cu medicul tău pentru a alege împreună varianta care ți se potrivește cel mai bine.

Remedii naturale pentru artrita reumatoidă

Iată câteva remedii pe care le poți folosi la tine acasă pentru a scăpa de disconfort:

1. Turmeric

Componentele active ale turmericului au proprietăți antiinflamatoare. A fost demonstrat științific faptul că acest condiment ajută la îmbunătățirea circulației sângelui în organism.

Mai mult decât atât, un studiu publicat în anul 2016 a confirmat faptul că extractul de turmeric reduce intensitatea simptomelor artritei. Deși este nevoie de studii mai amănunțite, poți folosi această mirodenie pentru a aroma și colora preparatele culinare.

2. Ceai de urzică

Consumul ceaiului de urzică este un remediu natural excelent pentru artrita reumatoidă. Această plantă are proprietăți diuretice care ajută la eliminarea toxinelor din sânge. Urzica ajută și la tratarea durerilor și a umflăturilor cauzate de artrita reumatoidă.

Ceaiul de urzică, consumat cu regularitate, contribuie la eliminarea acidului uric din organism. Astfel, acesta reprezintă un tratament excelent și pentru gută și artrita gutoasă. Nu consuma acest ceai împreună cu alte diuretice sau medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale.

3. Ghimbir

Ghimbirul este recomandat persoanelor care se confruntă cu dureri cronice și umflături. Îl poți consuma sub formă de supliment alimentar sau îl poți adăuga în mâncărurile pe care le prepari.

Uleiul esențial de ghimbir conține compuși care ameliorează simptomele artritei reumatoide. Un studiu publicat în anul 2016 a demonstrat faptul că acesta poate reduce inflamația cronică a articulațiilor.

„Sănătatea nu este ceva ce putem cumpăra. De aceea trebuie cu orice preț să o protejăm.” –  Anne Wilson Schaef –

4. Suc de portocală, usturoi și pătrunjel

Amestecând aceste ingrediente, vei obține unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru artrita reumatoidă. Acesta are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, ameliorând simptomele supărătoare ale acestei boli. Sucul conține vitaminele B și C și minerale precum calciul și potasiul. Aceste substanțe sunt esențiale pentru întărirea articulațiilor.

Ingrediente

  • 2 căței de usturoi
  • 5 legături de pătrunjel
  • Sucul a 5 portocale

Instrucțiuni

  • Decojește și taie cățeii de usturoi pentru a înlesni amestecarea lor.
  • Pune-i împreună cu pătrunjelul și sucul de portocale în blender și amestecă timp de 3 minute.
  • Consumă sucul imediat.

5. Ulei de luminița nopții

Remedii naturale pentru artrita reumatoidă cu luminița nopții

Uleiul de luminița nopții este bogat în acizi gamma-linoleici, un tip de acizi grași Omega 6. Atunci când aceștia ajung în organism, sunt transformați în antioxidanți foarte puternici. Ajută la reducerea simptomelor artritei, precum sensibilitatea, durerea și amorțeala. Uleiul de luminița nopții conține și beta-amyrin, un alt compus cu acțiune antiinflamatoare.

De fapt, Fundația pentru Artrită recomandă bolnavilor să consume între 540 mg și 2.8 g de ulei de luminița nopții în fiecare zi. Această doză trebuie să fie fracționată și consumată zilnic, timp de cel puțin 6 luni.

Nu uita, uleiul de luminița nopții trebuie consumat cu grijă și moderație pentru a preveni bolile hepatice. Planta conține anumite substanțe cu potențial periculos, numite alcaloizi pirolizidinici.

6. Busuioc

Busuiocul reprezintă unul dintre cele mai bune remedii pentru artrita reumatoidă. Acesta conține o mare varietate de compuși terapeutici. Uleiul esențial de busuioc conține cineole cu efect antiinflamator.

În plus, busuiocul conține și linalool, un compus ce ajută la reducerea umflăturilor. Uleiul esențial de busuioc este foarte eficient în ameliorarea inflamației articulare.

Nu uita să mergi la medicul specialist dacă prezinți simptome specifice artritei reumatoide. Este foarte important să tratezi această boală cât mai curând posibil pentru a nu-ți fi afectată calitatea vieții.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Goeldner, I., Skare, T. L., & Reason, I. T. M. (2011). Artrite reumatoide : uma visão atual. J Bras Patol Med Lab. https://doi.org/10.1590/S1676-24442011000500002
  • Laurindo, I. M. M., Ximenes, A. C., Lima, F. A. C., Pinheiro, G. R. C., Batistella, L. R., Bertolo, M. B., … Radominski, S. C. (2004). Artrite reumatóide: Diagnóstico e Tratamento. Revista Brasileira de Reumatologia. https://doi.org/10.1590/S0482-50042004000600007
  • James W. Daily, Mini Yang y Sunmin Park. Revista de alimentos medicinales. Ago. 2016.717. 729.http://doi.org/10.1089/jmf.2016.3705
  • Funk, JL, Frye, JB, Oyarzo, JN, Chen, J., Zhang, H. y Timmermann, BN (2016). Efectos antiinflamatorios de los aceites esenciales de jengibre (Zingiber officinale Roscoe) en la artritis reumatoide experimental. PharmaNutrition, 4 (3), 123–131. https://doi.org/10.1016/j.phanu.2016.02.004
  • Chrubasik, JE, Roufogalis, BD, Wagner, H. y Chrubasik, SA (2007). Una revisión exhaustiva sobre el efecto de la ortiga y los perfiles de eficacia, Parte I: Herba urticae. Fitomedicina, 14 (6), 423–435. https://doi.org/10.1016/j.phymed.2007.03.004
  • Johnson, TA, Sohn, J., Inman, WD, Bjeldanes, LF y Rayburn, K. (2013). Los extractos lipofílicos de ortiga poseen una potente actividad antiinflamatoria, no son citotóxicos y pueden ser superiores a las tinturas tradicionales para el tratamiento de trastornos inflamatorios. Fitomedicina, 20 (2), 143–147. https://doi.org/10.1016/j.phymed.2012.09.016
  • Troncoso, Luzmila, & Guija, Emilio. (2007). Efecto antioxidante y hepatoprotector del Petroselinum sativum (perejil) en ratas, con intoxicación hepática inducida por paracetamol. Anales de la Facultad de Medicina68(4), 333-343. Recuperado en 09 de mayo de 2020, de http://www.scielo.org.pe/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S1025-55832007000400008&lng=es&tlng=es.
  • Marzocchella, L., Fantini, M., Benvenuto, M., Masuelli, L., Tresoldi, I., Modesti, A. y Bei, R. (2011). Flavonoides en la dieta: mecanismos moleculares de acción como agentes antiinflamatorios. Patentes recientes sobre el descubrimiento de fármacos para la inflamación y la alergia, 5 (3), 200–220. https://doi.org/10.2174/187221311797264937
  • La dieta definitiva para la Artritis. Arthritis Foundation. https://www.arthritis.org/health-wellness/healthy-living/nutrition/anti-inflammatory/the-ultimate-arthritis-diet
  • El-Sayed, RM, Moustafa, YM y El-Azab, MF El aceite de onagra y el celecoxib inhibieron la angiogénesis patológica, la inflamación y el estrés oxidativo en la artritis inducida por adyuvantes: nuevo papel de la angiopoyetina-1. Inflammopharmacol 22, 305-317 (2014). https://doi.org/10.1007/s10787-014-0200-5
  • Szymanowska, U., Złotek, U., Karaś, M. y Baraniak, B. (2015). Actividad antiinflamatoria y antioxidante de antocianinas de hojas de albahaca púrpura inducidas por inductores abióticos seleccionados. Food Chemistry, 172, 71–77. https://doi.org/10.1016/j.foodchem.2014.09.043

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.