Ce este artrita reumatoidă: 5 informații importante - Doza de Sănătate
 

Ce este artrita reumatoidă: 5 informații importante

Suferi sau cunoști o altă persoană care suferă de artrită reumatoidă? Citește 5 informații importante despre această boală și află cum poate fi diagnosticată. 
Ce este artrita reumatoidă: 5 informații importante
Gilberto Adaulfo Sánchez Abreu

Verificat și aprobat de medicul Gilberto Adaulfo Sánchez Abreu.

Ultima actualizare: 29 decembrie, 2022

Ce este artrita reumatoidă? Artrita reumatoidă este o boală cronică ce se caracterizează prin inflamarea și deformarea articulațiilor și a țesuturilor din jur.

Acest tip de artrită apare mai frecvent în rândul persoanelor trecute de 60 de ani, dar există și cazuri deosebite în care se dezvoltă la vârste mai tinere.

În general, această boală afectează genunchii și mâinile, dar poate fi prezentă și în alte părți ale corpului, inclusiv la nivelul anumitor mușchi sau țesuturi. Deși nu se cunoaște o cauză exactă a artritei reumatoide, apariția sa a fost asociată cu diverși factori: moștenire genetică, uzura articulațiilor și anumite leziuni.

Principalul simptom este durerea de intensitate variată. Durerea este însoțită aproape întotdeauna de inflamații, o senzație de greutate și dificultatea de a face mișcări normale.

Unii pacienți se simt mai bine cu timpul, în schimb, alții sunt nevoiți să urmeze un tratament medicamentos în urma agravării simptomelor. Tocmai de aceea este important să fim informați cu privire la artrita reumatoidă, pentru a-i cunoaște factorii de risc, evoluția și modalitățile de tratament.

Află mai multe despre ce este artrita reumatoidă în cele ce urmează!

1. Artrita reumatoidă afectează mai multe articulații

Ce este artrita reumatoidă care afectează articulațiile

Artrita reumatoidă este o boală care afectează, în general, mai multe articulații, în special la mâini și genunchi. Foarte rar este prezentă la nivelul unei singure articulații deoarece se dezvoltă progresiv de-a lungul timpului, răspândindu-se și în alte părți ale corpului.

Unii pacienți simt probleme doar pe o parte, fapt care îi ajută să țină sub control durerea.

Totodată, există cazuri în care medicamentele analgezice și antiinflamatoare, precum și terapiile alternative, sunt de ajuns pentru a ameliora simptomele.

2. Oricine se poate îmbolnăvi de artrită reumatoidă

În general, durerea continuă a articulațiilor asociată cu această afecțiune apare ca urmare a uzurii cauzate de trecerea timpului.

Totuși, această boală nu afectează numai vârstnicii, ci și copiii sau tinerii. Deși majoritatea cazurilor sunt înregistrate în rândul persoanelor în vârstă, poți dezvolta afecțiunea și mai devreme, mai ales dacă ai suferit anumite leziuni sau ai antecedente ale artritei reumatoide în istoricul medical al familiei.

3. Ce este artrita reumatoidă – o enigmă și pentru medici

Medicii nu știu cu exactitate cauza a ceea ce este artrita reumatoidă

Deși este o afecțiune destul de răspândită, ea continuă să fie o enigmă pentru medicii și oamenii de știință din întreaga lume. Nimeni nu știe care este cauza exactă a ceea ce este artrita reumatoidă, întrucât există mulți factori care pot duce la deteriorarea articulațiilor. Una dintre certitudinile specialiștilor este faptul că artrita reumatoidă apare atunci când sistemul imunitar începe să-și atace propriile țesuturi, în cazul de față, articulațiile. Totuși, nu se știe exact ce anume provoacă această reacție a organismului.

Acestea fiind spuse, factorii de risc sunt următorii:

  • Predispoziție genetică
  • Dereglările hormonale
  • Consum de alcool și de tutun
  • Leziuni la nivelul țesuturilor musculare, articulare sau osoase
  • Activitate fizică în exces
  • Sedentarism
  • Obezitate

4. Procesul de diagnosticare este complex

Multe boli sunt ușor de diagnosticat deoarece mostrele unor fluide din corp pot oferi indicii clare. În cazul artritei reumatoide, situația este mai complicată. Detectarea bolii este foarte dificilă din cauza modului în care apar simptomele

În stadiile inițiale, durerea poate fi confundată cu alte probleme minore de sănătate. Multe persoane nu o bagă în seamă sau o pun pe seama oboselii.

Potrivit datelor oferite de Clinica Mayo, un centru medical renumit din Statele Unite, nu există o analiză anume care poate fi folosită pentru identificarea artritei reumatoide. Din cauza acestui lucru, dar și a faptului că simptomele apar în mod progresiv, poate dura și câțiva ani până la obținerea unui diagnostic corect.

Simptomatologia, istoricul medical al familiei și razele X sunt câteva dintre metodele folosite pentru detectarea artritei reumatoide.

5. Există mai multe tipuri de tratament

Ce este artita reumatoidă și ce tratament există

Deși artrita reumatoidă nu se vindecă în totalitate, există diverse metode care ajută la controlarea și ameliorarea simptomelor severe. Tratamentele au rolul de a reduce inflamațiile și durerea, permițând persoanelor afectate să ducă o viață normală.

  • În primul rând, pacientul trebuie educat prin intermediul programelor speciale și al grupurilor de sprijin, deoarece primirea acestui diagnostic poate avea un impact major asupra stării sale emoționale.
  • Sunt prescrise apoi analgezice și medicamente antiinflamatoare pentru a ameliora durerile și rigiditatea articulațiilor.
  • În plus, sunt recomandate și ședințele de fizioterapie pentru a întări și a proteja țesuturile din jurul articulațiilor afectate.
  • Există și diverse produse naturiste care pot fi folosite ca suplimente pentru ameliorarea simptomelor artritei reumatoide.

Bănuiești că ai și tu această boală? Acum că știi mai multe despre ce este artrita reumatioidă, acordă mai multă atenție semnelor pe care ți le arată organismul tău. La primul semn care te îngrijorează, este indicat să mergi la medic pentru a efectua analize. În cazul în care îți este confirmat acest diagnostic, va trebui să îți modifici obiceiurile zilnice pentru a nu permite bolii să îți afecteze calitatea vieții.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.