Principalele simptome ale problemelor la colon - Doza de Sănătate
 

Principalele simptome ale problemelor la colon

Unele simptome digestive pot fi normale, însă altele pot indica o problemă mai gravă, cum ar fi cancerul de colon. Prin urmare, este important să le acorzi o atenție deosebită. 
Principalele simptome ale problemelor la colon

Ultima actualizare: 25 mai, 2022

În stadiile avansate, cancerul de colon prezintă simptome cronice, cum ar fi modificarea tranzitului intestinal și durerile abdominale. În articolul de azi, îți prezentăm principalele simptome ale problemelor la colon. Astfel, poți detecta la timp aceste afecțiuni pentru a le trata în mod corespunzător.

Sindromul colonului iritabil: informații esențiale

Simptome ale problemelor la colon precum sindromul de intestin iritabil

Bolile colonului afectează mai bine de un sfert din populație, iar acest număr este în creștere.

Sindromul colonului iritabil este mai frecvent în rândul femeilor și este asociat atât cu alimentația, cât și cu stresul, anxietatea și frica. Acesta este inclus în grupul „tulburărilor gastrointestinale funcționale”, alături de constipație și indigestie. Toate aceste probleme sunt caracterizate de simptome cronice care apar atunci când leziunea este destul de gravă și avansată.

Problemele la colon pot apărea în rândul adulților tineri (cu vârste sub 45 de ani). În plus, obiceiurile zilnice pot îmbunătăți sau înrăutăți situația:

  • De exemplu, legumele cu frunze verzi, leguminoasele și prunele pot provoca reacții negative.
  • La rândul lor, produsele lactate și fructele citrice nu trebuie consumate în exces.
  • Este indicat să excluzi din dietă alimentele care provoacă gaze intestinale, cum ar fi fasolea sau varza.

Însă alimentele bogate în fibre și proteine pot fi de mare ajutor. 

  • O alegere potrivită este dieta mediteraneană, care se bazează pe consumul de pește, ulei de măsline și roșii.
  • În plus, este important să bei cel puțin 8 pahare de apă pe zi pentru a ameliora iritațiile intestinale, a accelera tranzitul și a preveni constipația.
  • Totodată, exercițiile fizice sunt esențiale pentru stimularea peristaltismului și combaterea stresului și a anxietății.

Factorii psihologici joacă un rol important în modificarea procesului digestiv. Prin urmare, suntem mai predispuși la probleme intestinale dacă suntem stresați, nervoși, îngrijorați, etc. 

Alte cauze ale afecțiunilor la nivelul colonului sunt următoarele:

  • Gastroenterită severă;
  • Alergii alimentare;
  • Factori genetici;
  • Dereglări hormonale.

Simptome ale problemelor la colon

De cele mai multe ori, asociem manifestările de mai jos cu alte probleme, cum ar fi indigestia, faptul că am servit o masă copioasă sau viața stresantă de zi cu zi.

În realitate, trebuie să acorzi o atenție deosebită principalelor simptome ale problemelor la colon, dacă acestea apar de mai multe ori pe săptămână și devin o regulă, în loc să fie o excepție:

Dureri abdominale

Durerile abdominale pot fi simptome ale problemelor la colon

Vorbim despre o durere ascuțită și apăsătoare localizată în partea inferioară a abdomenului. La început, sunt doar niște crampe ușoare, dar intensitatea lor crește treptat. În general, acest simptom durează maxim 2 ore și se ameliorează după eliminarea scaunului.

Durerea poate apărea odată cu nevoia de a merge la baie sau poate fi însoțită de anumite modificări de frecvență sau de consistență a scaunului. Totodată, acest simptom se poate manifesta în urma consumului anumitor alimente.

Probleme care țin de tranzitul intestinal

Poate fi vorba de diaree sau constipație sau chiar de alternanța între cele două. În plus, te poți confrunta cu balonări și gaze intestinale sau poți observa prezența mucusului în scaun. Toate acestea sunt simptome ale problemelor la colon.

Probleme digestive

Alte simptome ale problemelor la colon sunt greața frecventă și vărsăturile sau senzația de arsură la nivelul abdomenului. Totodată, un semnal de alarmă este și lipsa senzației de sațietate după servirea unei mese copioase care ar fi trebuit să te facă să te simți sătul.

Simptomele cancerului de colon

Deși alte probleme la nivelul colonului pot fi ameliorate cu o alimentație adecvată și prin reducerea stresului, există și posibilitatea unor boli mai grave, cum ar fi cancerul.

Câteva dintre simptomele cancerului de colon sunt:

Crampe abdominale

Multe persoane au crampe abdominale după o masă copioasă. Însă dacă acestea se manifestă pe perioade lungi de timp, se intensifică treptat și nu sunt însoțite de alte simptome, cauza poate fi cancerul de colon.

Oboseală

Oboseala pe lista de posibile simptome ale problemelor la colon

Oboseala este normală dacă ai un program încărcat și o viață ocupată. Însă este un motiv de îngrijorare dacă, oricât ai dormi și orice activități ai desfășura în timpul zilei, îți este mereu somn și te simți letargic.

Pierdere inexplicabilă în greutate

Dacă nu ții nicio cură, nu ți-ai schimbat obiceiurile alimentare, dar continui să slăbești, este indicat să mergi la medic. Dacă pierzi 5% din greutatea corporală în șase luni, înseamnă că există o neregulă în organism.

Celulele canceroase folosesc grăsimea depozitată în corp pentru a se dezvolta, iar sistemul imunitar arde mai multe calorii atunci când lupă împotriva unei boli.

Schimbări la nivelul scaunului

Dacă observi sânge în scaun sau faptul că acesta are o culoare, mărime sau formă diferită, este important să nu ignori aceste schimbări, mai ales dacă ai polipi intestinali. În timp, aceștia pot deveni cancerigeni.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.