7 dintre primele simptome ale cancerului de colon

· 4 aprilie 2017
Chiar dacă simptomele cancerului de colon pot corespunde și altor afecțiuni mai puțin grave, este bine să mergi la un medic specialist, dacă te confrunți cu cel puțin două dintre aceste semne îngrijorătoare. 

Cancerul de colon este unul dintre cele mai periculoase și mortale tipuri de cancer. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, această boală afectează 10-15% din populație. Prin urmare, este bine să știm care sunt principalele simptome ale cancerului de colon.

Cancerul de colon apare atunci când celulele din acest organ se dezvoltă în mod anormal, provocând inflamații la nivelul mucoasei intestinului gros. La fel ca în cazul altor tipuri de cancer, acesta poate ataca organismul foarte rapid, provocând diverse dificultăți.

Ești supus unui risc ridicat de a dezvolta cancer de colon dacă ai polipi colonici, antecedente ale acestei boli în familie sau dacă suferi de colită ulcerativă.

Detectarea timpurie a bolii și un tratament medical adecvat pot crește speranța de viață a persoanelor diagnosticate cu acest tip de cancer. Tocmai de aceea, este bine să cunoști primele semne care indică prezența sa în organism și să mergi cât mai repede la medic.

Iată 7 simptome ale cancerului de colon cărora este necesar să le acorzi o atenție deosebită.

1. Modificările tranzitului intestinal pot fi simptome ale cancerului de colon

Constipația este printre primele simptome ale cancerului de colon

Atât constipația, cât și diareea pot apărea în urma unor nereguli de la nivelul celulelor din colon. Dacă te confrunți în mod regulat cu simptome precum scaune incomplete, incontinență fecală și scaune subțiri, este indicat să mergi la medic.

Deși simptomele menționate mai sus pot apărea frecvent ca urmare a anumitor obiceiuri dăunătoare, este bine să iei în considerare și posibilitatea cancerului de colon.

2. Scaune cu sânge

Potrivit specialiștilor de la Clinica din Cleveland, prezența sângelui în scaun este unul dintre cele mai importante simptome ale cancerului de colon. Deși există mai multe afecțiuni care pot provoca acest simptom, apariția sa poate indica prezența unor tumori la nivelul intestinelor.

În plus, scaunele cu sânge apar frecvent la persoanele predispuse la boli precum:

  • Gastrită
  • Colită ulcerativă
  • Boala Crohn
  • Constipație cornică

3. Anemie

Anemia pe lista de simptome ale cancerului de colon

Anemia este o boală cauzată de scăderea numărului de globule roșii (eritrocite). Acestea au rolul de a transporta oxigen în tot corpul.

Persoanele anemice se confruntă cu episoade severe de oboseală și slăbiciune, chiar dacă mănâncă sănătos și se odihnesc bine noaptea.

Deși anemia poate fi provocată de factori genetici, de o alimentație necorespunzătoare sau de o pierdere excesivă de sânge, una dintre cauze poate fi și cancerul de colon.

4. Dureri abdominale

Este greu să asociezi durerile abdominale cu cancerul de colon, întrucât indigestia sau problemele obișnuite cu stomacul stau de multe ori la baza acestui disconfort.

Totuși, dacă durerile se manifestă frecvent și nu au nicio explicație, este important să mergi la un medic specialist pentru a-ți face investigațiile necesare.

Dacă durerea apare brusc, acest lucru poate indica faptul că mediul din intestine suferă anumite modificări. Poate fi vorba despre schimbări în flora bacteriană sau despre o dezvoltare anormală de celule.

Vezi și:

Simptome inițiale ale cancerului frecvente ignorate

5. Scădere bruscă în greutate

Simptome ale cancerului de colon precum scăderea bruscă în greutate

Desigur, mai toată lumea își dorește să slăbească. Totuși, metodele folosite sunt dieta și exercițiile fizice. Atunci când scăderea în greutate este bruscă și rapidă, aceasta indică întotdeauna o problemă de sănătate. 

Dacă suferi de cancer de colon, este posibil să îți scadă pofta de mâncare, fapt care duce la un deficit de nutrienți.

6. Vărsături

Vărsăturile cauzate de indigestie sau alte probleme digestive sunt normale și dispar, de obicei, în câteva ore. Totuși, dacă nevoia de a vomita este un simptom recurent, involuntar și apare fără nicio explicație, ea poate fi un motiv de îngrijorare. 

Deși există multe afecțiuni care pot provoca vărsături, nu uita că și cancerul de colon este una dintre ele. Motivul îl reprezintă comportamentul anormal al celulelor din intestine.

Voma aduce cu sine și alte simptome, cum ar fi deshidratarea, oboseala și hiperaciditatea gastrică.

Îți recomandăm și:

6 semne care indică o problemă intestinală

7. Gaze intestinale în exces

Gazele intestinale pot fi simptome ale cancerului de colon

Excesul de gaze intestinale este cauzat de modificările survenite la nivelul florei bacteriene ca urmare a dezvoltării cancerului de colon.

Desigur, este un simptom asociat și cu alte schimbări din organism. Anumite alimente, afecțiuni comune sau obiceiuri nesănătoase pot provoca, la rândul lor, gaze.

Este important să știi să identifici aceste simptome și să observi cât de des se repetă. În acest fel, poți detecta la timp cancerul de colon.

Dacă ai cel puțin două dintre aceste simptome ale cancerului de colon, îți recomandăm să te prezinți la medic pentru investigațiile de rigoare.