Află ce este și cum se tratează depresia - Doza de Sănătate
 

Află ce este și cum se tratează depresia

Deși multe persoane consideră că psihoterapia este mai puțin eficientă decât medicamentele, adevărul este că ambele sunt necesare pentru a combate depresia printr-o abordare multilaterală.
Află ce este și cum se tratează depresia

Ultima actualizare: 09 august, 2022

Tulburările psihice afectează multe persoane. Citește acest articol pentru a afla mai multe informații despre ce este și cum se tratează depresia.

Ce este depresia?

Depresia este o tulburare mentală. Persoanele afectate manifestă tristețe, vinovăție și neglijență față de sine care le tulbură activitățile zilnice obișnuite.

Depresia diminuează interesul pacientului pentru lucruri care altădată îi făceau plăcere. În general, această afecțiune se instalează în adolescență sau între 20 – 30 de ani, însă nici copiii nu sunt scutiți.

În ciuda anumitor convingeri din trecut, depresia nu este sinonimă cu slăbiciuneaÎn plus, aceasta nici nu este neapărat asociată cu lipsa de afecțiune, traumele din copilărie sau tulburările de personalitate.

Cauzele depresiei pot fi diverse: moartea unui membru al familiei, despărțiri, probleme la serviciu, boli grave sau chiar dereglări hormonale.

Statisticile arată că 30% dintre pacienții care primesc asistență medicală primară prezintă simptome de depresie și 10% ajung într-o stare foarte gravă. Se pare că 1 din 6 oameni poate suferi de depresie.

Simptomele depresiei

Cum se tratează depresia și simptomele acesteia

Senzația de letargie, oboseala accentuată, tristețea, irascibilitatea sau anxietatea sunt simptome ale depresiei. Oamenii afectați nu mai sunt capabili să resimtă anumite emoții, cum ar fi fericirea sau plăcerea. Acestea sunt înlocuite de sentimente de vinovăție, deznădejde, abandon, singurătate și inutilitate.

Persoanele care suferă de depresie întâmpină dificultăți în luarea deciziilor, nu dorm suficient și pot avea gânduri de suicid. În plus, acestea nu mai au grijă de ele însele, de copiii sau de animalele lor de companie.

Depresia și bolile fizice

Bolile fizice pot avea o legătură directă sau indirectă cu depresia:

  • De pildă, disfuncțiile tiroidiene afectează nivelul de hormoni, cauzând simptome de depresie.
  • Tumorile cerebrale, scleroza multiplă, boala Parkinson, demența sau apneea în somn pot cauza depresie. 
  • Tuberculoza, pneumonia și hepatita pot juca, de asemenea, un rol important în instalarea acestei stări psihice.
  • Apariția depresiei poate fi cauzată și de anxietate, alcoolism și schizofrenie.

Agravarea depresiei

Cum se tratează depresia care se întinde pe o perioadă lungă de timp

Depresia se poate agrava, devenind o afecțiune majoră și persistentă. La început, persoana afectată este tristă și demoralizată. Plânge în fiecare zi săptămâni la rând. Evită contactul vizual și nu simte nevoia de a participa la nicio conversație.

  • Depresia persistentă poate dura doi sau mai mulți ani. Pacienții își pierd simțului umorului și bucuria de a trăi și devin mai taciturni, mai pesimiști și mai sceptici.
  • În cadrul tulburării disforice premenstruale, simptomele se manifestă doar cu câteva zile înainte de menstruație. Aceasta poate debuta la o vârstă timpurie, însă dispare odată cu instalarea menopauzei.

Cum se tratează depresia?

Cum se tratează depresia cu psihoterapie

Cum se tratează depresia? Instrumentele medicale folosite sunt tratamentele complementare, psihoterapia și medicamentele. În general, nu este necesară internarea pacientului dacă acesta nu manifestă gânduri de suicid, pierdere în greutate sau probleme cardiace.

  • Dacă depresia este ușoară, vizitele regulate la medic pot suplimenta psihoterapia. Aceasta din urmă se poate realiza individual sau în grup și ajută la adaptarea treptată la presiunile vieții.
  • Dacă depresia se agravează, terapia poate fi însoțită de medicamente antidepresive sau heterociclice. Alte opțiuni sunt inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau monoamina oxidază.
  • Dacă este nevoie, se poate apela și la terapia cu electroșocuri. Aceasta constă în plasarea unor electrozi pe capul pacientului, care induc convulsii cerebrale prin folosirea curentului electric. Pentru efectuarea acesteia este necesară o anestezie generală.
  • Depresia sezonieră este tratată cu fototerapie. Pacientul trebuie să stea timp de 30 de minute în fața unei cutii care emite lumină, fără să o privească direct.

Cum se tratează depresia prin mecanisme mentale

Există multe mecanisme mentale care contribuie la tratarea depresiei. Iată câteva recomandări:

  • Participă la activități care îți trezesc interesul. În acest fel, îți mărești nivelul de energie fizică și psihică și eviți gândurile negative.
  • Transformă gândurile negative în gânduri pozitive. În general, dezvoltarea stimei de sine ajută la prevenirea și combaterea depresiei, deoarece te ajută să te prețuiești pe tine însuți și să îți accepți defectele.
  • Alte instrumente utile sunt asertivitatea și abilitatea de a-ți apăra propriile convingeri.
  • Acceptarea propriilor stări psihice, chiar și a celor negative, este o dovadă de inteligență emoțională. Este necesar să recunoști anxietatea, furia, tristețea sau frica și să înveți să le faci față.
  • În viață, obiectivele stabilite ne motivează și ne ajută să mergem mai departe. Prin urmare, este important să lupți pentru îndeplinirea țelurilor tale pentru a combate depresia.
  • Relaxarea musculară și mentală ajută, de asemenea, la eliminarea stărilor negative.
  • La rândul său, meditația este o practică foarte utilă.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.