Beneficiile gelatinei pentru sănătate

· 2 februarie 2017
Pe lângă faptul că oferă vitamine și minerale importante pentru oase și articulații, gelatina conține și colagen, care mărește fermitatea pielii. 

Beneficiile gelatinei pentru sănătate sunt multiple. Gelatina este un produs pe care îl folosim ocazional și nu este un aliment de bază în dieta noastră. Îți explicăm mai jos în ce fel aceasta poate ajuta organismul.  

În caz că nu știai, gelatina este un ingredient important pentru gemuri, înghețată, anumite sortimente de iaurt, jeleuri, bezele și mai multe tipuri de sosuri.

În ceea ce privește alte aplicații, gelatina se găsește și în componența anumitor produse cosmetice și farmaceutice.

Gelatina te ajută să-ți ții sub control greutatea corporală

Unul din beneficiile gelatinei este că poate mări producția hormonului de creștere. În același timp, acest produs stimulează metabolismul prin intermediul nutrienților și al aminoacizilor din compoziția sa.

Unul dintre beneficiile principale ale gelatinei este conținutul său de fibre și proteine care te ajută să te menții sătul și elimină pofta de dulciuri. În acest fel, mănânci doar atât cât are nevoie organismul tău.

Mulți nutriționiști recomandă gelatina ca înlocuitor al dulciurilor. Pentru mai multă diversitate, poți să cumperi diverse forme pentru jeleuri sau să creezi versiuni noi ale deserturilor tale preferate.

Accelerează procesul de vindecare

Beneficiile gelatinei de a vindeca rănile
Gelatina ajută la vindecarea rănilor

După cum știm deja, proteinele sunt esențiale în procesul de vindecare a rănilor. În plus, există un aminoacid numit glicină care ajută la reducerea inflamațiilor.

Când consumi gelatină, corpul tău primește o doză generoasă de glicină, dar și de proteine, ajutând astfel la regenerarea pielii și la accelerarea procesului de vindecare.

Beneficiile gelatinei: unghii, păr, piele și dinți mai puternici

Cu toții ne dorim să avem părul, unghiile, pielea și dinții sănătoși. Știi ce au în comun toate aceste părți ale corpului? Cheratina.

Probabil ai văzut în comerț numeroase produse despre care producătorii susțin că au un nivel ridicat de cheratină, însă majoritatea sunt foarte costisitoare.

Dacă nu ai atât de mulți bani sau vrei să optezi pentru o variantă mai delicioasă, îți recomandăm să începi să consumi gelatină, care are un conținut bogat de cheratină. 

Îmbunătățește sănătatea oaselor și a articulațiilor

Beneficiile gelatinei de a întări articulațiile
Gelatina întărește articulațiile

Proteinele din gelatină, alături de alți nutrienți precum seleniu, fosfor și cupru mențin oasele rezistente și măresc densitatea mineralelor din compoziția acestora. Acest lucru ajută la prevenirea osteoporozei.

În același timp, aminoacizii din gelatină reduc inflamațiile care afectează articulațiile.

Gelatina contribuie și la dezvoltarea cartilajelor, întărind oasele și articulațiile. Este un beneficiile gelatinei foarte importante, mai ales dacă medicul te-a informat că ai cartilajul uzat sau dacă ai început să simți anumite dureri.

Te-ar putea interesa și:

2 diete care îți întăresc oasele și articulațiile

Te ajută să dormi mai bine

Glicina ajută la reglarea ciclului somn-veghe. Această substanță chimică stimulează și anumiți neurotransmițători sau enzime care îmbunătățesc calitatea și măresc durata somnului.

După cum poți vedea, consumul de gelatină este foarte important pentru refacerea depozitelor de energie din corp. Încearcă să consumi puțin jeleu cu câteva ore înainte de culcare. Vei observa că dormi mai adânc și te trezești mai odihnit.

Previne îmbătrânirea prematură

Beneficiile gelatinei de a lupta împotriva ridurilor
Gelatina este colagen și luptă împotriva ridurilor

Gelatina nu este altceva decât colagen uscat, iar această substanță este unul dintre cele mai importante elemente pentru sănătatea pielii.

În urma consumului de colagen, celulele pielii devin mai ferme și mai elastice. Astfel, pielea este mai tonifiată și are un aspect întinerit. Asta nu înseamnă că ridurile sau alte semne ale îmbătrânirii nu mai apar, ci o fac mai târziu.

Îmbunătățește sănătatea aparatului digestiv

Gelatina se amestecă bine cu apa. Astfel, organismul absoarbe mult mai ușor fibrele din conținutul său.

Un alt benefiu major al consumului de gelatină în mod regulat, este ca poate combate constipația și dificultatea de asimilare a nutrienților. În plus, acest produs stimulează sucurile digestive și îmbunătățește tranzitul intestinal.

Combate alergiile

Multe alergii sunt legate de „permeabilitatea” ridicată a organismului, acesta nefiind capabil să proceseze anumite substanțe. Pe lângă faptul că îmbunătățește digestia, gelatina tratează și problemele cauzate de anumite alergii. 

Te-ar putea interesa și:

Smoothie pentru sistemul digestiv cu papaya și ovăz

Îți recomandăm să adaugi o doză generoasă de gelatină în dietă și să fii atent/ă la toate alimentele care îți sunt dăunătoare.

Întărește sistemul imunitar

Prolina este un alt aminoacid obținut din gelatină. Această substanță chimică întărește sistemul imunitar la numeroase specii de animale, dar și la oameni.

Prin urmare, unul din beneficiile gelatinei este că poate îmbunătăți abilitatea organismului de a lupta împotriva bolilor și a infecțiilor.

Consumă gelatină fără teamă

Gelatina este foarte benefică și nu provoacă efecte secundare, în afară de o balonare ușoară și dureri de stomac în cazul în care mănânci prea multă. Totuși, aceste manifestări sunt foarte rare.

Prin urmare, este foarte ușor să introduci gelatina în alimentație. Aceasta este un aliment foarte versatil, drept pentru care poți să o consumi în diverse moduri: în iaurt, cu fructe sau în deserturi.