Ce teste detectează revărsatul pericardic?

Testul de bază pentru determinarea prezenței unui revărsat pericardic este ecocardiografia sau ecocardiograma. Alte teste includ electrocardiograma, radiografia toracică, tomografia computerizată și RMN-ul.

Revărsatul pericardic este o afecțiune în care există o acumulare excesivă de lichid între inimă și pericard. Acesta din urmă este sacul care acoperă inima. Revărsatul apare atunci când lichidul depășește 50 ml. Ce teste medicale pot detecta revărsatul pericardic?

Între inimă și pericard există întotdeauna un strat subțire de fluide. Atunci când ai o boală sau o leziune, această zonă se poate inflama. Cantitatea de lichid crește. În ciuda acestui fapt, uneori poți avea un revărsat pericardic fără o inflamație prealabilă.

Revărsatul pericardic apasă pe inimă și afectează modul în care aceasta funcționează. Dacă nu este tratat, acesta poate provoca insuficiență cardiacă și poate duce la deces. Citește acest articol pentru a afla care sunt analizele care detectează un revărsat pericardic.

Ce teste detectează revărsatul pericardic?

Ecocardiograma

Ecocardiograma este testul preferat pentru a detecta un revărsat pericardic. Se mai numește și ecocardiografie sau ecografie cardiacă și este un test care le permite medicilor să vadă structura inimii și să studieze capacitatea acesteia de a pompa sânge.

Ecocardiograma Doppler le permite medicilor să determine viteza exactă a fluxului sanguin din inimă. Din punct de vedere tehnic, ecocardiograma bidimensională cu modul M este tehnica ideală pentru diagnosticarea, cuantificarea și monitorizarea revărsatului pericardic.

Absența ecourilor între epicard și pericardul lateral le permite medicilor să diagnosticheze revărsatul pericardic. Apoi, cardiologii determină mărimea revărsatului pe baza spațiului dintre cele două straturi ale pericardului.

Trebuie să menționăm faptul că există două tipuri de ecocardiogramă. Există opțiunea transtoracică, în care un dispozitiv este plasat pe piept, deasupra inimii și emite sunet. În cazul opțiunii transesofagiene, dispozitivul este introdus în tractul digestiv până la esofag. Această metodă oferă informații mai detaliate.

Electrocardiogramă

Electrocardiograma înregistrează activitatea electrică a inimii. Practic, le permite medicilor să evalueze ritmul și funcția cardiacă. Revărsatul pericardic provoacă modificări în grafic, dar acestea nu sunt specifice.

În general, medicii pot vedea anumite anomalii în complexul QRS. Acesta este un vector care reflectă suma tuturor descărcărilor electrice care apar în celulele ventriculelor. În general, atunci când există revărsat pericardic, medicii pot observa o reducere a tensiunii QRS.

De asemenea, pot observa o aplatizare a undelor T. Dacă revărsatul este foarte sever și există blocaje, pot observa o alternanță electrică. De obicei, unda P apare largă și bimodală, sugerând o anomalie.

Radiografie toracică, scanare CAT și RMN

Radiografia toracică este un test cu raze X care le permite medicilor să vadă toate organele din zona pieptului. Tomografia axială computerizată sau scanarea CAT este un test care folosește și raze X și le permite medicilor să obțină imagini sub formă de secțiuni transversale sau în trei dimensiuni.

La rândul său, imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) este o examinare în care medicii obțin imagini detaliate ale interiorului corpului, în două sau trei dimensiuni. Oferă informații mult mai specifice decât radiografia sau a scanarea CAT.

Dacă există revărsat pericardic, apare o modificare a siluetei cardiace, pe care aceste teste o pot detecta. De obicei, silueta cardiacă se mărește atunci când se acumulează peste 250 ml de lichid în sacul pericardic.

La peste 50 ml de lichid, putem vorbi despre revărsat pericardic. Prin urmare, o radiografie toracică, de exemplu, nu arată silueta cardiacă mărită, chiar dacă anomalia este prezentă. Scanările CAT și RMN-urile sunt mult mai concludente.

Cuantificarea revărsatului pericardic

Nu există criterii universal acceptate pentru cuantificarea volumului revărsatului pericardic. Toate metodele au limitări în determinarea cantității reale de lichid din sacul pericardic.

Cea mai acceptată tehnică de cuantificare este cea propusă de Weitzman. Se bazează pe ecocardiografie în modul M. Propune adăugarea spațiilor fără ecou în sacii anteriori și posteriori de la capătul diastolei. Este o revărsare ușoară atunci când valoarea este de 10 mm sau mai mică, moderată între 10 și 19 mm și severă când este de 20 mm sau mai mare.

Este important să se excludă prezența tumorilor cardiace și a chisturilor pericardice înainte de a pune diagnosticul. În plus, medicii trebuie să verifice dacă nu există revărsat pleural sau grăsime epicardică.