Cuburi de gelatină cu miere și curcuma - Doza de Sănătate
 

Cuburi de gelatină cu miere și curcuma

Sunt simpatice, delicioase și foarte sănătoase. Încearcă și tu aceste cuburi minunate de gelatină cu miere și curcuma! 
Cuburi de gelatină cu miere și curcuma
Karla Henríquez

Scris și verificat de doctorul Karla Henríquez.

Ultima actualizare: 01 martie, 2022

Aceste cuburi de gelatină cu miere și curcuma nu sunt numai delicioase, ci și sănătoase, oferind multe beneficii organismului. Acest remediu extraordinar ajută la combaterea mai multor probleme de sănătate:

Recomandarea noastră este să ai mai multă grijă de tine în viața de zi cu zi. În acest scop, poți profita de darurile oferite de natură, printre care și remediul pe care ți-l prezentăm în acest articol.

Ce beneficii îți oferă aceste cuburi de gelatină cu miere și curcuma?

Aceste cuburi de gelatină cu miere și curcuma sunt benefice pentru sănătate

În rândurile ce urmează, îți arătăm ce beneficii îți oferă această rețetă minunată.

O gustare dulce care protejează sănătatea inimii

Curcuminul, componentul care îi oferă curcumei culoarea sa caracteristică, este foarte benefic pentru organism. Printre altele, acest element te apără împotriva bolilor cardiace.

Totodată, curcuminul îmbunătățește funcționarea endoteliului, țesutul care acoperă partea internă a vaselor sanguine. Acest component este un puternic agent antiinflamator cu efecte antioxidante.

Cuburile de gelatină cu miere și curcuma conțin și flavonoide, însă este necesar să folosești miere de albine ecologică. Flavonoidele sunt antioxidanți care reduc riscul de dezvoltare a mai multor boli cardiace.

Un remediu antiinflamator puternic

Inflamațiile apar atunci când sistemul imunitar luptă împotriva anumitor agenți patogeni prezenți în organism, cum ar fi bacteriile. Prin urmare, inflamațiile reprezintă un mecanism de apărare natural și benefic, făcând parte din procesul de vindecare.

Problema apare atunci când o inflamație devine cronică. Ne referim la situațiile în care articulațiile sunt mereu inflamate sau picioarele se umflă ca urmare a retenției de apă.

Curcuminul este o moleculă care pătrunde în celule și reduce efectele inflamațiilor. Totodată, mierea acționează ca un antibiotic natural și un sprijin excelent pentru sistemul imunitar.

Merită să consumi câteva curburi de gelatină cu miere și curcuma în fiecare dimineață pentru a te feri de virusuri, bacterii și infecții.

Ameliorează durerile de spate

Aceste cuburi de gelatină cu miere și curcuma ameliorează durerile de spate

Cu toții am avut dureri de spate supărătoare și debilitante măcar o dată în viață. Pe lângă o perioadă de odihnă de câteva zile, apelăm de obicei la medicamente antiinflamatoare clasice, cum ar fi ibuprofenul.

Din fericire, avem la dispoziție și soluții naturale. Atât mierea de albine, cât și curcuma, ajută la ameliorarea durerilor. 

Curcuminul este un polifenol folosit în medicina naturistă. Acesta îmbunătățește calitatea vieții persoanelor care suferă de osteoartrită.

Consumul de cuburi de gelatină cu miere și curcuma poate ameliora treptat durerea de spate. Cu ajutorul acestui remediu, îți îmbunătățești starea și eviți excesul de medicamente și supraîncărcarea ficatului cu chimicale.

În plus, copiii adoră această gustare. Dacă ai niște forme speciale pentru a le crea, cei mici vor fi încântați de produsul rezultat și îl vor consuma cu plăcere.

Cum se prepară cuburile de gelatină

Aceste cuburi de gelatină cu miere și curcuma sunt ușor de preparat

Ingrediente

  • 1 cană de suc de portocale
  • 2 lingurițe de curcuma
  • ½ cană de apă caldă
  • 2 linguri de miere de albine
  • ¼ cană de gelatină naturală

Mod de preparare

  • Amestecă sucul de portocale cu cele două lingurițe de curcuma.
  • Toarnă amestecul într-o cratiță și pune-o pe aragaz la foc mediu. Adaugă apa și mierea de albine. Amestecă ingredientele cu o lingură de lemn. Lasă produsul la încălzit.
  • Adaugă gelatina și dă focul mic. Nu lăsa amestecul să fiarbă.
  • Vei observa că amestecul începe să se îngroașe. În acest moment, trebuie să îl torni în formele de silicon pe care le-ai ales pentru această rețetă.
  • Pune formele în frigider (nu în congelator).

Așteaptă o oră, după care poți servi aceste cuburi delicioase de gelatină cu miere și curcuma. Nu uita că este indicat să le consumi în maxim o săptămână. Dacă nu crezi că le termini în acest interval, poți să le pui în congelator fără nicio problemă. Proprietățile lor se vor păstra intacte.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Akram, M., Ahmed, A., Usmanghani, K., Hannan, A., Mohiuddin, E., & Asif, M. (2010). CURCUMA LONGA AND CURCUMIN: A REVIEW ARTICLE. Romanian Journal of Biology.
  • Bogdanov, S., Jurendic, T., Sieber, R., & Gallmann, P. (2008). Honey for nutrition and health: a review. Journal of the American College of Nutrition.
  • Lambert, J. E., Parnell, J. A., Han, J., Sturzenegger, T., Paul, H. A., Vogel, H. J., & Reimer, R. A. (2014). Evaluation of yellow pea fibre supplementation on weight loss and the gut microbiota: A randomized controlled trial. BMC Gastroenterology. https://doi.org/10.1186/1471-230X-14-69

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.