Cum să previi depresia cauzată de lipsa de serotonină - Doza de Sănătate
 

Cum să previi depresia cauzată de lipsa de serotonină

Pentru a avea un nivel ridicat de serotonină, consumă alimente care conțin această substanță și adoptă un stil de viață sănătos. Acesta este cel mai bun mod de a preveni depresia.
Cum să previi depresia cauzată de lipsa de serotonină
Bernardo Peña

Verificat și aprobat de psihologul Bernardo Peña.

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Tu știi cum se previne depresia cauzată de lipsa de serotonină? Serotonina este o substanță chimică produsă de organismul uman. Ea transmite semnale de-a lungul nervilor, fiind deci un neurotransmițător. O altă substanță, triptofanul, face posibilă sintetizarea sa.

Specialiștii susțin că funcția principală a serotoninei este să mențină stabilitatea stărilor emoționale. Carența de serotonină poate provoca depresie.

Serotonina facilitează contracția musculaturii netede, transmite impulsuri nervoase și reglează ritmul circadian al corpului. Aceasta este produsă în cantități mai mari la nivelul tractului gastrointestinal. O putem găsi și în trombocite, creier și sistemul nervos central.

Fiind omniprezentă în organism, serotonina are un impact semnificativ asupra mai multor funcții fizice și psihice.

De pildă, când nivelul său scade foarte mult, apar stări emoționale negative ca irascibilitatea, stresul și depresia. Această ultimă stare este îngrijorătoare deoarece, în timp, se poate agrava, devenind o veritabilă boală.

Care sunt simptomele carenței de serotonină?

Depresia cauzată de lipsa de serotonină produce anumite simptome

Carența de serotonină are un impact major asupra sănătății fizice și mentale, dar deseori ne este greu să identificăm cauza problemei. Însă când se declanșează depresia, pacientul va observa o serie de simptome. Nu ignora următoarele semnale de alarmă:

  • Negativitate constantă
  • Anxietate
  • Un comportament obsesiv sau foarte strict
  • Nerăbdare sau irascibilitate
  • Tristețe sau nefericire profundă
  • O stimă de sine scăzută sau lipsa încrederii în sine
  • Frică
  • Probleme de somn

Care sunt cauzele carențelor de serotonină?

Nivelul serotoninei scade atunci când dieta este săracă în surse de triptofan și diverse vitamine și minerale esențiale. Această problemă poate apărea și din cauza unui consum excesiv de băuturi alcoolice, cofeină și îndulcitori artificiali.

Stresul cronic, frica și emoțiile similare nu permit creierului să producă suficientă serotonină. În plus, producția acestei substanțe este stimulată de lumina solară. Acesta este motivul pentru care depresia este mai frecventă iarna.

7 alimente pentru a preveni depresia cauzată de lipsa de serotonină

Una dintre măsurile de bază pentru a combate depresia cauzată de lipsa de serotonină este să incluzi anumite alimente speciale în dieta ta zilnică. Aceste produse susțin bunăstarea și oferă beneficii adiționale organismului uman.

Peștii uleioși

Pești uleioși ce tratează depresia cauzată de lipsa de serotonină

Proteinele și acizii grași esențiali din peștii uleioși stimulează producția de serotonină. În plus, acești nutrienți reduc nivelul inflamațiilor care blochează activitatea sa. Cei mai recomandați pești uleioși sunt:

  • Macroul
  • Somonul
  • Tonul
  • Sardinele

Carnea

Consumul moderat de carne aprovizionează organismul cu cantități semnificative de proteine, ceea ce facilitează absorbția triptofanului. Carnea de pui, curcan și porc este bogată în acest aminoacid.

Ouăle

Ouăle, în special gălbenușul acestora, prezintă un nivel ridicat de triptofan și minerale esențiale cu abilitatea de a îmbunătăți sănătatea emoțională.

Produsele lactate

Lactatele previn depresia cauzată de lipsa de serotonină

Laptele și derivații acestuia pot crește bunăstarea. Totodată, aceste produse reduc nivelul de cortizol, care tinde să fie ridicat la persoanele care suferă de stres și depresie. În plus, produsele lactate sunt surse importante de triptofan.

Nu ezita să consumi:

  • Brânză
  • Iaurt grecesc
  • Lapte
  • Kumis

Fasolea

Fasolea este un aliment ideal pentru a-ți îmbunătăți sănătatea emoțională și a combate depresia cauzată de lipsa de serotonină. În mare, această leguminoasă este o sursă de proteine, fibre, vitamine și minerale care măresc nivelul serotoninei în creier.

Fructele oleaginoase

O mână de fructe oleaginoase poate reduce stresul, depresia și senzația de oboseală. Acizii grași din componența lor aprovizionează organismul cu energie și îmbunătățesc performanțele fizice și mentale.

De asemenea, fructele oleaginoase reprezintă surse incredibile de magneziu. Acest mineral ajută la relaxarea corpului, ameliorând efectele stresului și prevenind problemele de somn.

Ciocolata neagră

Nu în ultimul rând, delicioasa ciocolată neagră este cel mai bun aliment pentru a ameliora depresia și orice alt tip de dificultăți emoționale.

Aceasta oferă o doză perfectă de triptofan, mai ales dacă cel puțin 60% din conținutul său este reprezentat de cacao. Totodată, ciocolata neagră este o sursă semnificativă de antioxidanți. Aceste molecule inhibă efectele negative ale radicalilor liberi.

Deși depresia este influențată de mai mulți factori, un nivel optim de serotonină este esențial pentru a o învinge. Ca să obții acest neurotransmițător, adoptă o dietă adecvată și niște obiceiuri sănătoase, precum meditația și exercițiile fizice.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Pytliak, M., Vargová, V., Mechírová, V., & Felšci, M. (2011). Serotonin receptors – from molecular biology to clinical applications. Physiological Research. https://doi.org/931903 [pii]
  • Hasler, G. (2010). Pathophysiology of depression: Do we have any solid evidence of interest to clinicians? World Psychiatry. https://doi.org/10.1002/j.2051-5545.2010.tb00298.x
  • Karg, K., Burmeister, M., Shedden, K., & Sen, S. (2011). The serotonin transporter promoter variant (5-HTTLPR), stress, and depression meta-analysis revisited: Evidence of genetic moderation. Archives of General Psychiatry. https://doi.org/10.1001/archgenpsychiatry.2010.189

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.