Părinții hiperprotectori cresc copii nefericiți

· 22 septembrie 2016
Deși poate parea a fi modul ideal de a crește un copil, hipervigilența parentală nu face decât să producă adulți nesiguri și exagerat de perfecționiști.

Părinții hiperprotectori sunt acele persoane care acordă atenție excesivă copiilor lor. Pentru unele persoane, această hipervigilență parentală pare a fi un simplu mijloc pentru a atinge un scop. Alții însă pun sub semnul întrebării întreg sistemul educațional contemporan.

Cum poți să nu te interesezi permanent de modul în care copilul tău se dezvoltă? Unde tragi linie? În fond, orice copil are nevoie de atenție și îngrijire continuă din partea părinților săi. Cu toate acestea, există momente în care un părinte poate să întreacă măsura și este important să fim conștienți de asta.

Adevărul este că ne putem ajuta copiii să se dezvolte ca indivizi fără a depăși anumite limite și fără a cădea în plasa toxicității emoționale. Îngrijirea parentală nu înseamnă să-ți controlezi copilul, să-l sufoci sau să-i tai mereu elanul. În fond, scopul tău este să crești un adult responsabil, capabil să ia propriile decizii.

În articolul de azi te invităm să reflectezi puțin asupra acestui subiect.

Părinții hiperprotectori și supraprotecția

Cel mai ciudat aspect al acestei abordări educaționale este faptul că părinții hiperprotectori tind să se implice în fiecare aspect al vieții copiilor lor: sporturi, școală, hobbyuri, mâncare, prieteni…

Părinții hiperprotectori au impresia că sunt „cei mai buni părinți din lume” și că își cresc copiii mai bine decât ceilalți. În realitate însă, micuții aflați în îngrijirea acestora sunt dezechilibrați emoțional și departe de a fi fericiți.

Citește și: 

Un fiu este o comoară

Copil căruia îi este teamă de părinții hiperprotectori

Consecința hipervigilenței parentale este dezamăgirea

Părinții hiperprotectori au o idee clară despre cum ar trebui să fie „copilul perfect”. Deseori aceștia au impresia că această viziune proprie este un model pe care toți ceilalți părinți ar trebui să-l imite.

Însă, pe măsură ce timpul trece, aceștia vor descoperi că micuții lor nu se conformează mereu cu idealul pe care ei l-au stabilit. Această realitate îi va dezamăgi.

  • Atunci când un copil descoperă dezamăgire în ochii părinților săi, acesta va fi marcat de un sentiment de eșec și de complexe de inferioritate.

Părinții hiperprotectori creează stres și anxietate

Părinții hiperprotectori tind să fie hiperactivi atunci când vine vorba de educația copiilor pe care îi cresc. Nu este deloc neobișnuit ca un asemenea părinte să-și oblige copiii să se implici în diverse activități extracuriculare, neglijând deseori interesele reale ale micuților.

  • Treptat, copilul va fi copleșit de stres și anxietate, asemenea unui adult.
  • Părinții hiperprotectori întâmpină dificultăți în a tolera greșelile copiilor lor. Ei vor să crească adulți responsabili, care sunt imuni greșelilor și eșecurilor, ceea ce este un obiectiv imposibil.

Părinții hiperprotectori cresc copii care nu suportă eșecul

  • Orice copil trebuie să experimenteze un eșec, astfel încât să poată să învețe din propriile greșeli.
  • Copiii crescuți de părinți hiperprotectori devin proprii lor critici. Părinții acestora au stabilit niște standarde exagerat de ridicate. În momentul în care micuții realizează că nu se pot conforma acestor standarde, ei devin deprimați și pot adopta comportamente autodistructive.

Te sfătuim să citești și:

Sindromul copilui de bani gata este cauzat de părinți

Copil cu părinții hiperprotectori

Creșterea unui copil responsabil prin intermediul atașamentelor sănătoase

Conform unui studiu realizat la Universitatea Reginei din Ontario (Canada), una dintre cele mai nocive consecințe a hiperprotecției parentale este faptul că micuții cu vârsta între 7 și 12 ani rareori au ocazia să iasă afară și să se joace cu prietenii lor. Din păcate, acești copii sunt foarte nefericiți.

Deși a crește un copil presupune în primul rând să-l protejezi, trebuie să iei în considerare următoarele aspecte:

Protejează-ți copilul astfel încât acesta să se simtă „în siguranță”, nu „supus” ție

  • Crescându-ți copilul formând un atașament sănătos cu acesta presupune să-l ajuți să-și formeze o imagine pozitivă despre sine.
  • Un copil care se simte în siguranță alături de părinții săi și vede că aceștia îi recunosc meritele va avea o stimă de sine mai ridicată. Acestuia nu îi va fi frică să crească, să se maturizeze și să devină un adult responsabil.
Părinții hiperprotectori cresc copii cu probleme

Protejează-ți copilul cu ajutorul sfaturilor, dar permite-i să comită propriile greșeli

Trebuie să-ți protejezi copilul de suferință și să-l ajuți să rămână pe drumul cel bun. Însă este la fel de important să-i susții vocea individuală și să-i permiți să comită propriile greșeli, astfel încât să poată să tragă învățături din ele.

Protejează-ți copilul astfel încât să simtă că ești mereu de partea lui

Atașamentul copilului tău față de tine și tăria legăturii dintre voi sunt factori foarte importanți, în special în primii ani de viață ai micuțului. Însă, odată ce copilul împlinește vârsta de șapte sau opt ani, acesta începe să se aproprie din ce în ce mai repede de maturitate.

  • În această perioadă, copilul începe să-și ceară drepturile și să învețe conceptele de dreptate și moralitate. În această perioadă (numită și „preadolescență”) micuțul va începe să ia anumite decizii care probabil te vor surprinde.
  • Ascultă-ți mereu copilul și învață-l în fiecare zi ce trebuie să facă pentru a fi liber și responsabil. Pentru a se bucura de privilegii, micuțul trebuie să înțeleagă că este nevoie să îndeplinească anumite obligații.

Părinții hiperprotectori sunt nocivi pentru copiii lor. Petru a evita să cazi în capcana hipervigilenței parentale, încurajează-ți copilul să învețe din propria sa experiență. Copilul tău merită să fie fericit!

Darling, N., & Steinberg, L. (1993). Parenting Style as Context: An Integrative Model. Psychological Bulletin. https://doi.org/10.1037/0033-2909.113.3.487

Belsky, J. (1984). The determinants of parenting: a process model. Child Development. https://doi.org/10.1111/j.1467-8624.1984.tb00275.x