Toxicitatea emoțională: 7 semne - Doza de Sănătate
 

Toxicitatea emoțională: 7 semne

Cu toții ar trebui să dedicăm puțin timp cultivării sinelui și purificării emoțiilor. Atunci când acestea devin toxice, ducem totul la extrem și interpretăm greșit vorbele și acțiunile celor din jur. 
Toxicitatea emoțională: 7 semne
Raquel Aldana

Scris și verificat de psihologul Raquel Aldana.

Ultima actualizare: 04 ianuarie, 2023

Mă simt vulnerabil… Mă supăr ușor și uneori îmi vine să renunț la tot. Pot să trec de la interes la indiferență într-o fracțiune de secundă și tot la fel de repede îmi vine să termin un  proiect care până atunci mă plictisea. Sunt afectat de toxicitatea emoțională.

Viața mea este ca un montaigne russe. Acum râd, acum plâng, devin instabil emoțional în cele mai neașteptate momente. Îmi vine foarte greu să separ trecutul de prezent și nesiguranța îmi guvernează existența.

Reacționez adesea într-un mod exagerat și mă chinui să-mi exprim clar gândurile și sentimentele, lucru care îmi creează multe neplăceri. Nu mă simt confortabil în nicio situație și în compania niciunei persoane și simt că mă sufoc, pentru că îmi doresc atât de mult să mă ia cineva de mână…

Te identifici sau recunoști pe cineva în această descriere? Acestea sunt cuvintele unei persoane afectate de toxicitatea emoțională sau problemele psihice corelate cu stresul, anxietatea și depresia.

Toxicitatea emoțională: 7 semne distinctive

Toxicitatea emoțională duce la tristețe

Mulți dintre noi înțelegem efectele intoxicației cu alcool. Știm că poate provoca alterarea percepțiilor, creșterea ratei cardiace și încetinirea vitezei de reacție. Dar poți la fel de bine să identifici semnele care indică faptul că ești copleșit din punct de vedere emoțional?

Dacă ai trecut sau treci printr-o perioadă de mare încărcătură emoțională, este posibil să fi uitat să-ți „detoxifici” emoțiile în mod adecvat. Deși poate avea mai multe cauze, toxicitatea emoțională este în principal rezultatul neglijenței manifestate în cultivarea sinelui.

1. Ești permanent în defensivă

Așa cum am menționat deja, o persoană intoxicată emoțional încearcă mereu să se apere de toate lucrurile pe care le consideră dăunătoare.

Atunci când trăirile interioare ne copleșesc, este posibil să interpretăm greșit acțiunile și cuvintele celor din jur și să le considerăm un atac la propria persoană. De fapt, ducem totul la extrem.

Explicația stă în faptul că încrederea în noi s-a diminuat considerabil, motiv pentru care ne simțim mult mai vulnerabili. Emoțiile noastre sunt blocate, drept pentru care atenția noastră este direcționată numai asupra elementelor negative, permițând și celui mai neînsemnat lucru să ne afecteze în mod direct.

Răstălmăcim cuvintele și intențiile celor din jur și reacționăm în mod exagerat ca urmare a convingerii că trebuie să fim permanent în defensivă pentru a ne apăra de pericolele care nu există decât în mintea noastră.

Lacrimi produse de toxicitatea emoțională

2. Percepțiile tale sunt alterate

Dacă ești victima intoxicării emoționale, tinzi să treci toate experiențele personale prin filtrul propriilor emoții, refuzând să îți asculți rațiunea sau sfaturile celor apropriați. Poate părea o pierdere de timp, dar neglijarea acestor conflicte îți poate crea multe probleme.

De exemplu, nervozitatea, nerăbdarea și reacțiile emoționale necontrolate pot izvorî tocmai din această neputință de a înțelege și de a acorda atenție celor aflate sau petrecute în jurul tău.

3. Ești exagerat de critic

Unul dintre motivele pentru care este atât de greu să interacționezi cu o persoană intoxicată emoțional este bariera impusă de atitudinea sa intransigentă.

Dacă te simți și tu la fel, este posibil ca din dorința de a ține totul sub control să fi devenit foarte inflexibil. Încearcă să fii mai amabil cu tine însuți și cu cei din jur. 

4. Nesiguranța ta iese la suprafață

Dacă ești intoxicat emoțional, nesiguranța și complexele tale ies cel mai probabil la suprafață și îți controlează viața. Reacțiile tale sunt mai rapide și adesea defensive.

Încrederea în tine scade considerabil și te simți vulnerabil în orice situație. Te simți slab și incapabil de a înțelege ce simți, cine ești și ce ai putea realiza.

Drept urmare consideri că ai nevoie de cineva alături de tine care să-ți satisfacă toate nevoile, să te protejeze și să te ajute să răzbați, pentru că nu poți face nimic de unul singur. Fără îndoială este necesar să încerci să-ți recapeți încrederea în tine și să-ți restabilești identitatea emoțională.

5. Nu ești în apele tale

Supraîncărcarea emoțională poate fi atât de copleșitoare, încât nu te mai simți în apele tale. Îți lipsește puterea și dorința de a-ți reveni la normal.

Atunci când îți pierzi vitalitatea, tragi draperiile și încerci să te aperi de propriile sentimente, renunțând la o parte importantă din tine. Este necesar un efort fizic și mintal deosebit pentru a lua decizii și a deține controlul atunci când nu ai puterea să faci față sarcinilor cotidiene.

Toxicitatea emoțională la femei

6. Blocajul tău emoțional îți curmă progresul

Când ești copleșit de emoții, nu ești capabil să treci reacțiile emoționale prin filtrul rațiunii. Drept urmare, abilitatea ta de a comunica, de a lua decizii și de a evolua este afectată. Te regăsești în situații în care reacționezi inadecvat sau nu reacționezi deloc.

Toxicitatea emoțională te împiedică să gândești înainte de a vorbi și să percepi în mod corect o anumită situație. Atenția și memoria ta sunt extrem de selective. Începi să răstălmăcești cuvintele celor din jur și să tragi propriile concluzii, fapt care îți adâncește frustrările și problemele.

„Păstrează-ți mereu mintea rece și inima caldă”, spunea Confucius. O reacție aprinsă duce la o explozie de emoții și impulsuri.

7. Nu ești capabil să renunți

Îți este teamă să renunți la ceea ce ai avut. Nu poți să renunți chiar dacă lucrul sau omul respectiv îți provoacă suferință.

Atunci când suntem invadați de emoții, ne cuprinde o altă teamă și mai mare, teama de golul emoțional. Asta pentru că simțim că structura noastră emoțională este pe punctul de a se prăbuși și există câțiva stâlpi de bază care pur și simplu nu pot fi dărâmați.

Evident, nu avem dreptate. Această percepție eronată este rezultatul extenuării și blocajelor emoționale care alimentează toxicitatea emoțională.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Amado, M., Brito, R., Pérez, C. (2007). Estilos de aprendizaje de estudiantes de Educación Superior. Recuperado de www.alammi.info/revista/numero2/pon_0011.pdf
  • Bisquerra, R. (2001). Educación emocional y bienestar. (1ª Reimpresión).(2da. ed.) Barcelona, España: Editorial CISS Praxis.
  • Bisquerra, R. (2005). La educación emocional en la formación del profesorado. Revista Interuniversitaria de Formación del Profesorado, 19 (3). Recuperado de redalyc.uaemex.mx/pdf/274/27411927006.pdf

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.