Teoria atașamentului: cum ne influențează copiii?
Dacă vorbim despre psihologia educațională și a dezvoltării, teoria atașamentului este celebră. Datorită ei am obținut o mai bună înțelegere a importanței legăturii dintre părinți și copii. Acest lucru este decisiv în formarea personalității.
Stilul de atașament influențează stima de sine și capacitatea copilului de a avea încredere în ceilalți și de a explora mediul. Această legătură modulează felul în care un copil se percepe pe sine, capacitatea pe care o are de a relaționa și calitatea sănătății sale emoționale. Prin urmare, dacă aveți copii, este important să cunoașteți această teorie.
Ce este atașamentul?
Atașamentul este legătura afectivă, intensă și de durată care apare între copil și principalii săi îngrijitori. Un bebeluș se poate atașa de mai multe persoane, dar se consideră că relația cu părinții are cea mai mare relevanță.
Scopul acestui atașament este de a crește șansele de supraviețuire a bebelușului. Un nou-născut este complet dependent de îngrijitor, nu doar pentru a-i garanta integritatea fizică, ci și pentru dezvoltarea emoțională corectă.
Pentru ca acest atașament să fie generat, bebelușul are o serie de comportamente (cum ar fi plânsul sau zâmbetul social) care atrag atenția mamei și favorizează apropierea fizică și conexiunea emoțională. În același timp, la femeie apar așa-numitele „comportamente materne”, care sunt reacții mediate de oxitocină, ce o determină să fie atentă la nevoile bebelușului.
Scopul final este ca mama să fie prezentă și să fie sensibilă și receptivă la cerințele bebelușului. Ea trebuie să răspundă corespunzător și să-l ajute pe copil să se regleze emoțional. Zi de zi și cu fiecare interacțiune, copilul dezvoltă o viziune despre sine și despre ceilalți care va determina viitoarea personalitate a acestuia.
Originile teoriei atașamentului
Toate aceste cunoștințe sunt rezultatul cercetărilor care au durat zeci de ani. Teoriei atașamentului își are originea în lucrarea psihologului englez John Bowlby, care a enunțat mai multe idei in acest sens:
- Copilul are o nevoie înnăscută de atașament față de o figură principală. Această idee, cunoscută sub numele de monotropie, indică faptul că trebuie să existe o legătură primară (mai importantă și diferită de restul) care se creează, în general, cu mama.
- Există o perioadă critică pentru formarea legăturii de atașament. Dacă în primii ani de viață, bebelușul este lipsit de acea legătură maternă, consecințele vor fi aproape ireversibile.
- Atașamentul promovează apropierea dintre mamă și copil și îl determină pe acesta din urmă să experimenteze anxietatea de separare.
- Relația cu mama (sau îngrijitorul principal) formează un model mintal permanent. Cu alte cuvinte, această relație este decisivă în dezvoltarea copilului și îi va influența sănătatea psihologică și emoțională pe termen lung.
Descoperiți: Cum să-i înveți pe copii să fie consecvenți
Mary Ainsworth și contribuțiile ei la teoria atașamentului
O a doua figură de mare relevanță în teoria atașamentului este Mary Ainsworth. Acest psihanalist american a conceput un protocol pentru a evalua și identifica tipurile de atașament. Așa a apărut faimosul experiment cunoscut sub numele de „situația ciudată”.
Specialiștii au analizat cum s-au comportat bebelușii în prezența mamelor într-o situație necunoscută, cum au reacționat când mamele au plecat și ce au făcut când s-au întors. Constatările au permis identificarea a trei stiluri diferite de atașament.
1. Atașament sigur
Este legătura ideală, care apare atunci când mama este sensibilă și receptivă la nevoile și emoțiile bebelușului. Acest lucru generează un sentiment de siguranță care îi permite copilului să exploreze mediul înconjurător și să-și regleze emoțiile.
Bebelușii cu un atașament sigur devin oameni care au încredere în ei și în alții, care știu să relaționeze. Știu să impună limite, dar nu le este frică de intimitatea emoțională.
2. Atașamentul ambivalent
Acest stil apare atunci când mama este inconsecventă în reacțiile ei. În general, nu este disponibilă din punct de vedere emoțional pentru bebeluș și, deși este atentă și afectuoasă uneori, alteori se comportă ostil sau indiferent. Acest lucru generează un sentiment de incertitudine în fața unei realități imprevizibile, ceea ce face ca cel mic să aibă dificultăți în a avea încredere.
Acești copii devin adulți foarte nesiguri, anxioși și dependenți. Nu vor fi niciodată calmi în relațiile lor și vor avea întotdeauna nevoie să se asigure că partenerii lor sunt loiali.
3. Atașamentul evitant
În acest al treilea caz, mama ignoră apelurile copilului și este indiferentă. Nevoile emoționale ale sugarului nu sunt satisfăcute, ci sunt respinse sau minimizate. Astfel, copilul alege să se deconecteze emoțional, pentru că înțelege că este inutil să se exprime dacă nu poate să obțină confort.
Ca adulți, acești oameni adoptă o atitudine de independență extremă și se tem de a fi vulnerabili sau de a se deschide față de ceilalți. Par încrezători, dar în adâncul lor emoțiile îi sperie.
Teoria atașamentului ne ajută să înțelegem cum este construită lumea internă
Pe scurt, teoria atașamentului este răspunsul la modul în care este modelată lumea internă și emoțională a copiilor. În relația cu mama (sau îngrijitorul principal), micuțul își dezvoltă o idee despre el însuși, învață la ce să se aștepte de la ceilalți și formează atitudini și tendințe care îl vor însoți pe viață.
Legătura primară de atașament este modelul după care vor fi modelate toate celelalte relații în viață. Dacă un copil crește cu un atașament sigur, în viitor se va putea bucura de relații sănătoase, echilibrate și satisfăcătoare, va avea impulsul necesar pentru a-și atinge obiectivele și va putea lua decizii. Pe scurt, va fi mai aproape de succes, fericire și sănătate emoțională.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Ainsworth, M. D. S., Bell, S. M. & Stayton, D. J. (1971) Individual differences in strange-situation behaviour of one-year-olds. In The Origins of Human Social Relations (ed. Schaffer, H. R.), pp 17–32. New York: Academic Press.
- Bowlby, J., & Ainsworth, M. (2013). The origins of attachment theory. Attachment theory: Social, developmental, and clinical perspectives, 45, 759-775.
- Pinedo Palacios, J. R., & Santelices Álvarez, M. P. (2006). Apego adulto: los modelos operantes internos y la teoría de la mente.