5 întrebuințări ale pietrei de alaun bine de știut
Scris și verificat de medicul Gilberto Adaulfo Sánchez Abreu
Remediile naturale nu constă doar în plante medicinale sau în produse vegetale. Natura ne oferă un număr infinit de elemente care ne pot ajuta în diferite privințe. Printre acestea întâlnim și piatra de alaun. Cu acest prilej, îți vom prezenta câteva întrebuințări ale pietrei de alaun care îți pot fi de mare folos.
Se crede că aceste pietre reprezintă prosperitate și belșug, însă în continuare ne vom referi strict la proprietățile lor fizice. De exemplu, piatra de alaun poate fi utilizată pentru tratarea diferitelor tipuri de afecțiuni. Află mai multe aceasta în cele ce urmează, apoi descoperă câteva întrebuințări ale pietrei de alaun.
Ce este piatra de alaun?
Din punct de vedere chimic, alaunul este un sulfat dublu compus, de obicei, dintr-un metal trivalent (aluminiu) și un alt metal monovalent (potasiul). Alaunul apare cel mai frecvent sub forma pietrei de alaun, care se numește și „piatră-acră”.
Piatra de alaun are o culoare albă transparentă. Aceasta este prelucrată, de obicei, după procesarea alaunului de potasiu. Piatra este bine-cunoscută în medicina tradițională datorită efectelor sale pozitive asupra organismului. Este utilizată în domeniul frumuseții, dar este utilă și în tratarea anumitor afecțiuni ale organismului.
Ce proprietăți și întrebuințări are piatra de alaun?
Piatra de alaun are, de fapt, foarte multe întrebuințări. Specialiștii din medicina tradițională au recomandat dintotdeauna utilizarea pietrei datorită beneficiilor sale pentru sănătate.
Piatra de alaun se folosește, în primul rând, ca antiperspirant. Piatra constituie un deodorant natural, deoarece alaunul de potasiu micșorează porii.
Piatra de alaun are proprietăți care contribuie la vindecarea celor mai comune afecțiuni cutanate. Aceasta poate fi utilizată pentru a reduce vergeturile și pentru a trata aftele bucale. De asemenea, piatra de alaun este eficientă în lupta împotriva acneei.
Această piatră deosebită grăbește vindecarea rănilor, în special a celor de dimensiuni mici. Acest lucru se datorează capacității sale astringente. Pe lângă acestea, piatra de alaun este utilizată de mulți artiști pentru vopsirea țesăturilor.
5 întrebuințări ale pietrei de alaun
1. Deodorant cu piatră de alaun
Așa cum am menționat mai sus, una dintre proprietățile principale ale pietrei de alaun este cea legată de combaterea transpirației. Astfel, această piatră este un deodorant natural care poate fi utilizat cu ușurință. Nu trebuie utilizată zilnic, ci doar la fiecare două zile.
Ingrediente
- Piatră de alaun sub formă de stick
- 1 linguriță de praf de smirnă (5 g)
- O jumătate de cană de apă (100 ml)
Preparare și utilizare
- Înmoaie piatra de alaun în apă.
- Presare praful de smirnă peste piatră și aplică pe axilă.
Citește și:
2. Mască facială împotriva acneei
Acneea, precum și alte imperfecțiuni ale tenului pot fi tratate cu piatra de alaun. Rezultatele sunt vizibile încă de la primele aplicări ale acestei măști.
Ingrediente
- 2 linguri de pudră fină de alaun (30 g)
- 3 albușuri de ou
Preparare și utilizare
- Amestecă într-un vas alaunul cu albușurile de ou până când obții o textură spumoasă. Lasă amestecul deoparte.
- Aplică masca obținută pe față și las-o să acționeze timp de câteva ore.
3. Remediu cu piatră de alaun pentru vindecarea aftei
De obicei, aftele apar pe mucoasa gurii și constă în bășici dureroase. O soluție din piatră de alaun te poate ajuta să grăbești vindecarea. În ceea ce privește utilizarea medicinală, acest remediu reprezintă una dintre cele mai utile întrebuințări ale pietrei de alaun.
Ingrediente
- 2 linguri de pudră fină de alaun (30 g)
- O cană de apă (250 ml)
Preparare și utilizare
- Pune pudra de alaun în cana de apă.
- Amestecă bine ingredientele, până ce apa își schimbă culoarea.
- Fă gargară cu remediul obținut, concentrându-te pe zona în care se află afta.
Te-ar putea interesa și:
4. Purificarea apei
Poate te-ai întrebat de multe ori dacă apa pe care o bei este îndeajuns de pură și curată. Uneori nu avem alternative la apa de la robinet. Dacă nu ai de ales și consideri că apa nu este foarte curată fiindcă nu-i cunoști originea, folosește piatra de alaun. Aceasta purifică apa în mod eficient.
Ingrediente
- ¼ linguriță de pudră fină de alaun (1 g)
- 4 căni de apă (1 l)
Preparare și utilizare
- Adaugă 1 g de pudră de alaun în apă.
- Dacă vrei să purifici o cantitate mai mare de apă, ține cont de proporția 1 l – 1 g.
- Amestecă bine timp de cel puțin un minut.
- Așteaptă puțin până ce apa devine limpede în urma dizolvării pudrei, apoi o poți consuma.
5. Piatră de alaun cristale împotriva vergeturilor
Piatra de alaun este comercializată sub mai multe forme, iar cristalele reprezintă una dintre acestea. Aspectul său seamănă cu pudra de alaun, însă este mult mai dens. Aceste cristale sunt utile pentru reducerea aspectului vergeturilor.Ingrediente
- O bucată de săpun
- O lingură de piatră de alaun cristale (15 g)
- Cremă hidratantă (125 ml)
Preparare și utilizare
- În timp ce faci baie, spală-te cu săpun solid în zona afectată de vergeturi.
- Apoi, aplică cristalele pe piele și lasă-le să acționeze timp de câteva minute.
- După ce începi să le simți efectul, îndepărtează-le și spală-te încă o dată cu săpun.
- După baie, aplică o cremă hidratantă pe piele pentru a preveni iritațiile.
Piatra de alaun este o substanță naturală cu o mulțime de proprietăți benefice pentru sănătate. Deși primul pas pe care trebuie să îl faci pentru tratarea afecțiunilor este consultarea unui medic, este bine să cunoști aceste întrebuințări ale pietrei de alaun.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Alzomor, A. K., Moharram, A. S. & Al Absi, N. M. (2014). Formulation and evaluation of potash alum as deodorant lotion and after shaving astringent as cream and gel. International current pharmaceutical journal, 3(2), 228-233. Disponible en: https://www.banglajol.info/index.php/ICPJ/article/view/17512
- Dutta, S., De, S. P. & Bhattacharya, S. K. (1996). In vitro antimicrobial activity of potash alum. The Indian journal of medical research, 104, 157-159. Disponible en: https://europepmc.org/article/med/8783521
- Khurshid, H., Rafiq, M., Nazir, F., Ali, I., Ahmed, M., Akbar, B. & Ali, A. (2019). 14. Antimicrobial properties of hydrogen peroxide and potash alum alone and in combination against clinical bacterial isolates. Pure and Applied Biology (PAB), 8(4), 2238-2247. Disponible en: https://mail.thepab.org/index.php/journal/article/view/1065
- Khin-Nwe-Oo, Khin-Sann-Aung, Myat-Thida, Win-Win-Khine, Myint-Myint-Soe. & Tin-Aye. (1993). Effectiveness of potash alum in decontaminating household water. Journal of Diarrhoeal Diseases Research, 172-174. Disponible en: https://www.jstor.org/stable/23498189
- Seo, H. S. (2012). An Experimental Study of the Anti-oxidant and the Anti-inflammatory Effects of Alum and Burnt Alum. Journal of Pharmacopuncture, 15(2), 11. Disponible en: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4331937/
- Waheed, Y., Safi, S. Z. & Qadri, I. (2011). Role of Potash Alum in hepatitis C virus transmission at barber’s shop. Virology journal, 8(1), 1-4. Disponible en: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3112445/#:~:text=Potash%20alum%20or%20potassium%20alum,and%20as%20an%20aftershave%20treatment.
- Wen, Y. & Shi, Y. (2016). Alum: an old dog with new tricks. Emerging microbes & infections, 5(1), 1-5. Disponible en: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4820675/
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.