Căderea părului cauzată de afecțiunile tiroidei: 8 soluții - Doza de Sănătate
 

Căderea părului cauzată de afecțiunile tiroidei: 8 soluții

Dacă ai probleme cu glanda tiroidă, părul tău devine foarte fragil. Este bine să îi îmbunătățești aspectul, să-l hrănești din interior și să eviți stresul, întrucât acesta agravează situația. 
Căderea părului cauzată de afecțiunile tiroidei: 8 soluții
Karla Henríquez

Verificat și aprobat de doctorul Karla Henríquez.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Problemele legate de glanda tiroidă pot provoca numeroase schimbări în organism. În ceea ce privește părul, aceste disfuncții pot modifica ciclul de creștere a firelor, provocând astfel căderea părului cauzată de afecțiunile tiroidei.

Deși multe persoane nu știu acest lucru, există o legătură importantă între activitatea hormonală a glandei tiroide și sănătatea părului.

Tiroida stimulează foliculii de păr, reglează glandele sebacee și participă în producția de sebum. Este greu de controlat căderea părului cauzată de afecțiunile tiroidei.

Persoanele care suferă de hipotiroidism și hipertiroidism au părul fragil, uscat și predispus la rupere.

Din fericire, există numeroase trucuri și tratamente care te ajută să previi căderea părului cauzată de probleme la nivelul tiroidei.

Mai jos îți oferim opt sfaturi foarte utile pentru a combate căderea părului cauzată de problemele tiroidiene. Nu ezita să le încerci!

1. Fă-ți niște analize de laborator

Analizele îți confirmă dacă problemele tiroidei cauzează căderea părului

Dacă bănuiești că în cazul tău căderea părului apare ca urmare a disfuncțiilor tiroidiene, mergi la medic și fă-ți un set complet de analize. În acest fel,vei putea descoperi care este activitatea glandei tale tiroide și în ce fel te afectează aceasta.

Nu uita că, pe lângă căderea părului, te poți confrunta și cu alte simptome și probleme de sănătate.

2. Asigură-te că iei doza corectă de suplimente hormonale pentru reglarea glandei tiroide

După ce afli care este disfuncția glandei tiroide de care suferi, tratamentul poate consta în suplimente hormonale, care au rolul de a ține sub control simptomele.

Este foarte important ca tratamentul să fie luat sub îndrumare medicală, deoarece doza administrată trebuie să corespundă nevoilor organismului tău.

3. Îmbunătățește-ți dieta

O alimentație echilibrată poate combate căderea părului

Nu este nevoie să te îmbolnăvești pentru a-ți îmbunătăți dieta. Totuși, persoanele cu probleme tiroidiene trebuie să fie foarte atente la alimentație.

Hormonii care nu sunt ținuți sub control pot limita capacitatea organismului de a asimila nutrienții de calitate. Prin urmare, este recomandat să adopți o dietă echilibrată și completă.

Alimentele toxice și inflamatoare pot agrava simptomele cauzate de dereglările glandei tiroide, drept pentru care trebuie eliminate din dietă.

De exemplu, este indicat să renunți la produse lactate, gluten și alimente modificate genetic (porumb, boabe de soia și anumite legume).

Este recomandat, în schimb, să mărești aportul de:

  • Iod
  • Seleniu
  • Zinc
  • Fier
  • Vitaminele A, B și D

4. Consumă o sursă de colagen pentru a combate căderea părului

Colagenul este o proteină bogată în aminoacizi, inclusiv în glutamină. Acești nutrienți întăresc firul de păr și îi oferă elasticitate, lucru esențial pentru a-l menține în condiție optimă.

Deși organismul poate produce singur colagen, este bine să suplimentezi această cantitate cu alte surse alimentare, mai ales având în vedere că producția acestui element scade odată cu înaintarea în vârstă.

Consumul de colagen este benefic și pentru oase și articulații, reducând riscul de boli cronice.

Alimentele recomandate sunt:

  • Gelatină
  • Fructe roșii
  • Citrice
  • Albuș de ou
  • Fasole
  • Fructe de mare

5. Evită să folosești căldura

Dispozitivele pe bază de căldură pot duce la căderea părului

Dispozitivele pe bază de căldură, cum ar fi ondulatorul, uscătorul și placa de păr sunt principalii dușmani ai părului, mai ales dacă acesta este deja slăbit în urma unei disfuncții tiroidiene.

Toate aceste aparate pot afecta structura firului de păr, diminuându-i rezistența, drept pentru care în cele din urmă acesta se va rupe și va cădea.

6. Mărește consumul de apă

Consumul de apă nu este necesar numai pentru buna funcționare a organelor interne, ci și pentru a-ți menține părul sănătos.

Dacă bei între șase și opt pahare pe zi, previi uscarea scalpului și îmbunătățești circulația sanguină de la nivelul acestuia.

7. Adaugă gelatină în șampon

Gelatina combate căderea părului

Proteinele și colagenul din gelatina simplă, fără arome, sunt foarte benefice pentru îngrijirea și întărirea părului.

Spre deosebire de alte produse, gelatina nu are efecte secundare și este foarte convenabilă. Utilizarea regulată a acestui ingredient combate căderea părului și alte probleme cauzate de afecțiunile tiroidei.

Te-ar putea interesa și:

Tratament cu gelatină pentru păr

Nu trebuie decât să adaugi o jumătate de pliculeț de gelatină într-o sticlă de șampon natural de 250 ml.

8. Evită stresul

Stresul poate agrava simptomele dereglărilor glandei tiroide, printre care și căderea părului. S-a dovedit că această stare emoțională poate avea efecte negative asupra firelor de păr, ducând la căderea acestora.

Dacă ai o problemă tiroidiană, este recomandat să respecți îndrumările oferite de medicul tău și să te prezinți la consulturi regulate.

În plus, poți pune în practică sfaturile pe care ți le-am oferit mai sus pentru a-ți îngriji și mai bine podoaba capilară.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Jackson, AJ, y Price, VH (2013, enero). Cómo diagnosticar la pérdida del cabello. Clínicas dermatológicashttps://doi.org/10.1016/j.det.2012.08.007
  • Momčilović, B., Prejac, J., Višnjević, V., Skalnaya, M., Mimica, N., Drmić, S., y Skalny, AV (2014). Yodo capilar para la evaluación del estado del yodo humano. Tiroides24(6), 1018-1026. https://doi.org/10.1089/thy.2012.0499
  • Tanimura, S., Tadokoro, Y., Inomata, K., Binh, NT, Nishie, W., Yamazaki, S.,… Nishimura, EK (2011). Las células madre del folículo piloso proporcionan un nicho funcional para las células madre de melanocitos. Cell Stem Cell8(2), 177–187. https://doi.org/10.1016/j.stem.2010.11.029

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.