Tratament cu gelatină pentru păr

21 mai 2016
Dacă aplici acest tratament o dată pe săptămână, proteinele din gelatină vor fortifica sănătatea firului de păr prin hrănirea sa și redarea forței, strălucirii și volumului pierdute în timp. 

Dacă ai părul ondulat sau creț, poți obține bucle strălucitoare și bine definite cu ajutorul unui tratament cu gelatină, foarte simplu de preparat.

În articolul de azi îți explicăm modul în care o cantitate mică de gelatină îți poate oferi un păr superb, fără să fie nevoie să apelezi la alte produse din comerț ce pot deteriora podoaba capilară.

Femeile cu părul creț sau ondulat știu cât de important este să scape de firele rebele și să-și „îmblânzească” buclele nărăvașe.

Părul creț este de obicei mai uscat, necesitând utilizarea unor produse precum gelul, ceara, spuma sau fixativul pentru a-l ține în frâu, mai ales în condiții de umezeală.

Există însă un produs care te ajută să aranjezi părul creț într-un mod simplu, ieftin și natural: gelatina.

În ce constă acest tratament cu gelatină?

Gelatina îți face părul strălucitor

Gelatina îți menține părul sănătos în mod eficient dacă o amesteci cu balsamul tău obișnuit. 

Dacă ai o sticlă de balsam de 300 ml, cantitățile sunt următoarele:

  • 1 lingură de gelatină (20 g)
  • 5 linguri de apă la temperatura camerei (75 g)

Mod de preparare

  • Pune apa și gelatina într-o crăticioară și amestecă până ce aceasta se dizolvă.
  • Încălzește amestecul timp de un minut.
  • Lasă-l să se răcească și adaugă-l în sticla de balsam.

Mască pe bază de gelatină

Gelatina și aloe vera sunt benefice pentru păr

Poți să prepari o mască de păr pe bază de gelatină pentru părul fragil, care se rupe ușor.

Această rețetă conține și aloe vera.

Ingrediente

  • 1 lingură de gelatină (20 g)
  • 1 cană de apă (200 ml)
  • 1 lingură de gel de aloe vera

Mod de preparare

  • Dizolvă gelatina în apă, la fel ca în rețeta anterioară, apoi adaugă gelul de aloe.
  • Ține amestecul în frigider și aplică-l pe părul ud timp de 10 minute, o dată pe săptămână.

Tratament cu gelatină – de ce este benefic pentru păr?

Gelatina este bogată în proteine ce pătrund adânc în păr și îi acestuia oferă densitate, volum și strălucire. 

Te-ar putea interesa și:

5 măști naturale pentru un păr strălucitor și mătăsos

Pentru beneficii optime, folosește acest tratament cu gelatină de cel puțin două ori pe săptămână.

Trebuie, de asemenea, să eviți utilizarea excesivă a uscătorului de păr și a ondulatorului, întrucât acestea usucă și deteriorează părul.

Alte sfaturi

Gelatina este o opțiune excelentă pentru îngrijirea părului, dar trebuie să ții cont și de următoarele sfaturi:

  • Protejează-ți părul de razele solare la orele de vârf ale zilei, mai ales dacă te afli la plajă sau la altitudini ridicate.
  • Optează pentru șampon și produse de îngrijire a părului naturale, care nu conțin parafină.
  • Nu te spăla pe cap cu apă fierbinte – optează pentru apă caldă, iar la final clătește-te întotdeauna cu apă rece.
  • Piaptănă-ți părul cu un pieptene cu dinții mari și folosește mișcări delicate, pentru a preveni ruperea firelor.
  • Lasă părul să se usuce în mod natural sau folosește aerul rece al uscătorului de păr.

Întărește părul din interior

Pentru a avea un păr frumos, este important să-ți amintești că alimentele consumate îți hrănesc și scalpul. Dacă ai părul creț și uscat, este posibil să suferi de un deficit nutrițional. Iată ce poți adăuga în dieta ta pentru a rezolva această problemă:

Drojdie de bere

Gelatina și drojdia de bere hrănesc părul

Drojdia de bere este un supliment excelent pentru piele, păr și unghii, întrucât aceasta ajută la eliminarea toxinelor din scalp, combate căderea părului și îi îmbunătățește textura.

Te-ar putea interesa și:

Alimente bune pentru piele, păr și unghii

Germeni de grâu

Acest supliment este extrem de hrănitor și poate fi consumat dimineața, alături de drojdia de bere, cu puțin suc.

Ulei de semințe de in

Acest ulei este bogat în acizi grași esențiali care combat uscăciunea părului și a pielii. Este indicat să consumi ulei de semințe de in presat la rece, în stare crudă, fără să-l gătești.

Fructe oleaginoase

Gelatina și nucile hrănesc părul

Fructele oleaginoase sunt foarte hrănitoare și conțin grăsimi sănătoase. Mănâncă în fiecare zi o mână de nuci, alune sau alte fructe de acest gen, coapte și nesărate.

Avocado

Acest fruct este o sursă excelentă de proteine vegetale, dar conține și vitamine, minerale, acizi grași esențiali și fibre. Încearcă să mănânci o jumătate de avocado în fiecare zi.