Ce este solipsismul și care sunt caracteristicile sale?

Solipsismul este un curent filozofic ce susține că singurul lucru care există este conștiința însăși, așadar tot ceea ce numim „realitate” este creat de minte. Cu alte cuvinte, este o poziție filozofică care susține că nimic nu există, cu excepția conținuturilor create de conștiința însăși.

Această idee a fost prezentă în teoriile marilor filozofi, precum René Descartes și George Berkeley. Mai jos, vom prezenta postulatele acestui curent și și discuta despre criticile apărute.

Ce este solipsismul? Idei principale

Termenul solipsism provine din cuvintele latine solus, care înseamnă „singur” și ipse, care se referă la „sine”. Prin urmare, sensul său ar fi „numai pe sine”.

Termenul transmite ideea că există doar propria conștiință și că restul universului (inclusiv alte ființe umane) nu sunt altceva decât un produs al minții sau al imaginației umane.

Numai propria existență poate fi confirmată

Solipsismul susține că singurul lucru de care putem fi siguri este propria noastră existență. Prin urmare, nu vom putea niciodată să verificăm că totul există cu adevărat.

Experiențele proprii sunt private

Este imposibil să cunoaștem experiențele și senzațiile altora, așa cum nu putem ști dacă sunt la fel ca ale noastre.

Sinele este singurul lucru care există cu adevărat

Ceea ce este cunoscut ca lumea exterioară este o percepție a propriului sine, pentru ca totul să se reducă la el și să nu existe nimic care să fie independent de el.

Citește și: Emergentismul ca filozofie și caracteristicile sale

Gândurile proprii sunt singurele adevărate

Nu există nimic altceva în lume decât individul și conștiința lui. Prin urmare, conținutul acesteia este singurul element cu adevărat real.

Știința obiectivă este lipsită de sens

Întrucât toată cunoașterea este creată în mintea individului, nu are sens să vorbim despre o știință care studiază în mod obiectiv lumea exterioară și legile care o guvernează.

Lucrurile sunt așa cum sunt percepute

Pentru solipsism, lucrurile pot exista doar dacă subiectul le gândește sau le percepe. Când nu sunt în mintea individului, ele dispar sau încetează să mai fie.

Tipuri de solipsism

În cadrul acestui curent se pot identifica diferite poziții solipsiste, ceea ce a permis apariția unei tipologii.

Solipsism metafizic sau ontologic

Aceasta este versiunea cea mai radicală și susține că singurul lucru care există este conștiința însăși și orice altceva depinde de ea. Un exponent al acestui tip de solipsism este George Berkeley, care a respins existența obiectivă a realității, atât imediată, cât și materială.

Acest lucru este supus percepției omului. Cu alte cuvinte, mintea este singurul loc în care se găsește adevărata existență a lucrurilor.

Solipsism epistemologic

Nu neagă neapărat existența unei realități exterioare conștiinței, dar afirmă că singurul lucru cognoscibil este ceea ce vine din minte, cum ar fi propriile idei și senzații. Prin urmare, conținuturile conștiinței sunt singurul obiect de studiu valid.

Acesta este solipsismul propus de Descartes, care afirma că adevărata cunoaștere se obține prin explorarea propriilor idei prin rațiune.

Pe aceeași linie o găsim și pe Christine Ladd-Franklin, care a susținut faptul că ființa umană este mediată și limitată de modul său de a înțelege lumea exterioară. Așadar, singura certitudine pe care o avem este propria noastră percepție. Restul nu poate fi nici cunoscut, nici asigurat.

Solipsism metodologic

Afirmă că doar cineva singur poate ajunge la adevărata cunoaștere, independent de orice comunicare socială.

Solipsism empatic

Susține că este imposibil să înțelegem cu exactitate experiența altor ființe simțitoare. Vom fi mereu izolați de ceilalți, în ciuda contactului social pe care îl avem. Unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai acestei tendințe este Thomas Nagel.

Critici

Deși este adevărat că singurul lucru de care putem fi siguri este propria existență, există argumente solipsiste discutabile.

O obiecție la solipsism este faptul că, dacă conștiința însăși este cea care produce întreaga realitate, de ce și-ar asuma cineva responsabilitatea de a-și crea durere și suferință? O altă critică este legată de limbaj. De ce avem nevoie de un sistem de comunicare dacă alți oameni nu există în afara minții noastre?

La rândul ei, ideea morții în solipsism este pusă la îndoială, fie ea naturală sau provocată. Când o persoană moare, mintea supraviețuiește sau piere împreună cu corpul? Dacă cineva ne ia viața, atacul este imaginar? Dacă da, de ce ne-am pune capăt propriei vieți?

Când este întrebat despre durere și suferință, un solipsist poate spune că durerea pe care ne-o provocăm nouă înșine are un scop, fie un fel de karma inconștientă, fie o modalitate de a experimenta noi emoții.

Un alt contraargument solipsist pentru existența durerii ar fi nevoia de a nu te plictisi. În acest caz, durerea trăită apare din dorința de varietate.

În timp ce pentru criticii solipsismului, limbajul este folosit pentru a comunica cu alți oameni care există cu adevărat, solipsiștii susțin că alții nu există, așa că inventăm un limbaj pentru a ne distra imaginându-ne că vorbim.

Citește și: Ce este individualismul?

A gândi și a ne gândi la noi înșine definește ce este solipsismul

Nu toate pozițiile solipsiste sunt la fel de radicale precum cea ontologică sau metafizică, care neagă existența unei lumi exterioare. Există curente care afirmă existența unui domeniu al realității, precum cunoașterea sau relațiile sociale.

Oricare ar fi cazul, este important să reflectăm la măsura în care subiectivitatea umană pătrunde în viața noastră.