Cele mai bune infuzii pentru constipație

· 9 aprilie 2016
Pentru reglarea tranzitului intestinal, este foarte important să bei zilnic cei 2 litri de apă recomandați, la care să adaugi și aceste infuzii pentru a stimula peristaltismul. 

Dacă nu ai scaun din cauza dietei alimentare, nu ezita să citești următorul articol. Constipația poate provoca disconfort, dureri, balonări și alte probleme. Află din rândurile de mai jos care sunt cele mai bune infuzii pentru constipație.

Ce este constipația și care sunt cauzele sale?

Constipația este o afecțiune care se caracterizează prin întârzierea eliminării materiilor fecale sau dificultatea de a goli complet intestinele. Aceasta a devenit foarte frecventă în ultima vreme din diverse cauze:

  • Alimentația necorespunzătoare
  • Consumul de alimente sărace în fibre
  • Stilul de viață sedentar
  • Lipsa exercițiilor fizice
  • Consumul insuficient de lichide
  • Stresul
  • Schimbările obiceiurilor zilnice

În cazul anumitor persoane, constipația poate avea și alte cauze, pe lângă cele enumerate mai sus:

  • Probleme cu tiroida
  • Insuficiență hepatică
  • Obstrucție intestinală
  • Sarcină
  • Menopauză
Persoană ce suferă de constipație

Printre simptomele constipației se numără:

  • Dificultatea de a avea scaun
  • Dureri la eliminarea materiilor fecale
  • Scaune tari, uscate
  • Inflamarea abdomenului
  • Scaune neregulate (o dată la 4 zile)

Care sunt cele mai bune infuzii pentru constipație?

Medicina naturistă este foarte utilă pentru tratarea acestei probleme.

Plantele cu proprietăți laxative pot fi de mare ajutor. Folosindu-le, vei reuși să elimini deșeurile din intestine și să previi diverse boli cauzate de fermentarea toxinelor în organism.

Este bine de știut că, pentru a avea un corp sănătos, este necesar să ai un scaun pe zi. Acesta trebuie să fie moale și să fie eliminat fără efort. În caz contrar, trebuie să apelezi la infuzii pentru constipație.

Tânără care are nevoie de infuzii pentru constipație

Pe lângă cei 2 litri de apă recomandați pentru consumul zilnic, este indicat să bei și 2-3 căni din următoarele infuzii pentru constipație. 

Încearcă și:

10 laxative naturale pentru constipație

Semințe de in

Semințele de in combat constipația în doar câteva zile.

Ingrediente

  • 1 cană de apă
  • 1 lingură de semințe de in

Instrucțiuni

  • Fierbe apa timp de 3 minute, ia vasul de pe foc, adaugă semințele de in și lasă amestecul la răcit pentru câteva minute. Strecoară și bea. Poți să îndulcești infuzia cu puțină miere de albine. 
  • Bea o cană înainte de micul dejun și una după-amiaza timp de o săptămână.

Tărâțe de ovăz

Acest remediu te ajută să elimini rapid materiile fecale și să previi constipația. Este terapeutic și are un gust plăcut.

Ingrediente

  • 1 cană de apă
  • 1 lingură de tărâțe de ovăz

Instrucțiuni

Adaugă cele două ingrediente într-un vas și fierbe amestecul timp de 5 minute. Ia-l de pe foc și lasă-l să se răcească. Strecoară și bea.

Urzică

Această plantă are numeroase proprietăți benefice pentru organism. Printre altele, urzica stimulează peristaltismul, facilitând eliminarea materiei fecale.

Ingrediente

  • 1 mână de frunze de urzică
  • 1 cană de apă

Instrucțiuni

Fierbe frunzele de urzică timp de 15 minute, ia vasul de pe foc și lasă infuzia la răcit timp de încă 10 minute, apoi strecoară și bea. Consumă un pahar pe stomacul gol și încă două după mesele principale. 

Urzică verde

Aloe vera

Acest remediu natural este recomandat celor care suferă de constipație cronică sau prelungită.

Ingrediente

  • 1 bucată de aloe vera (cât palma)
  • 2 căni de apă
  • Zeama unei jumătăți de lămâie

Instrucțiuni

Fierbe aloe vera în apă timp de câteva minute. Ia vasul de pe foc și pasează conținutul în blender. Adaugă zeama de lămâie și bea amestecul înainte să se răcească. Îți recomandăm să bei o cană pe stomacul gol și încă una după masa de prânz sau cină. 

Nalbă

Nalba are atât uz extern, cât și intern, fiind folosită pentru tratarea a diverse afecțiuni, printre care și constipația.

Ingrediente

  • 1 mână de frunze de nalbă
  • 1 cană de apă

Instrucțiuni

Fierbe nalba timp de 10 minute, ia vasul de pe foc și lasă planta la infuzat, apoi strecoară. Bea până la trei căni pe zi. Nalba stimulează eliminarea toxinelor și îmbunătățește digestia.

Citește și:

Încearcă să îți reglezi digestia cu sucuri naturale

Măslin

Frunzele de măslin sunt eficiente în tratarea problemelor intestinale.

Ingrediente

  • 2 căni de apă
  • 2 linguri de frunze de măslin

Instrucțiuni

Fierbe frunzele timp de 5 minute, ia vasul de pe foc și lasă infuzia la răcit încă 5 minute. Strecoară și bea două căni, de preferat pe stomacul gol. Pentru un efect mai puternic, adaugă o jumătate de lingură de semințe de in. Imediat după ce bei infuzia, consumă și o lingură de ulei de măsline.

Verbină

Această plantă are efecte antiinflamatoare, analgezice, antispasmodice și laxative. Este eficientă în ameliorarea constipației și a gastritei. Nu este recomandată celor care suferă de hipertiroidism.

Ingrediente

  • 1 cană de apă fiartă
  • 2 lingurițe de flori uscate de verbină

Instrucțiuni

Fierbe apa, adaugă florile și lasă infuzia să se răcească timp de 10 minute, apoi strecoară și bea. Bea până la două căni pe zi.

Verbină pentru infuzii pentru constipație

Lemn dulce

Această plantă protejează mucoasa gastrică, previne arsurile gastrice și îmbunătățește funcțiile intestinale. Nu trebuie consumată pe o perioadă lungă de timp, deoarece poate provoca retenție de apă sau hipertensiune arterială.

Ingrediente

  • 1 linguriță de lemn dulce uscat
  • 1 cană de apă

Instrucțiuni

Fierbe planta timp de 15 minute, apoi las-o la infuzat. Bea o cană zilnic.

Pătlagină

Această plantă este bogată în mucilagiu și este recomandată persoanelor care suferă de constipație cronică. Pentru rezultate optime, este necesar să bei simultan foarte multă apă (în caz contrar, poate cauza obstrucții intestinale).

Ingrediente

  • 1 lingură de pătlagină
  • 1 cană de apă

Instrucțiuni

Prepară un ceai și lasă-l să se răcească. Bea-l înainte de culcare în fiecare seară. Ceaiul de pătlagină se numără printre cele mai eficiente infuzii pentru constipație.

Pătlagină pentru a prepara infuzii pentru constipație