Sutienul: avantaje și dezavantaje - Doza de Sănătate
 

Sutienul: avantaje și dezavantaje

Unele femei susțin că ar trebui să purtăm mereu sutien. Altele ne recomandă să purtăm această piesă de lenjerie intimă doar în anumite momente ale zilei. Nu în ultimul rând, anumite femei preferă să nu poarte sutien niciodată. Care grup are dreptate? În articolul de azi îți oferim răspunsul la această întrebare.
Sutienul: avantaje și dezavantaje

Ultima actualizare: 25 mai, 2022

Pentru că ne preocupă pe multe dintre noi, în articolul de astăzi îți vom prezenta o serie de avantaje și dezavantaje în ceea ce pivește sutienul.

Multe femei își apără cu înverșunare opțiunea de a purta sutien tot timpul, pe când altele susțin că acest articol de îmbrăcăminte trebuie purtat doar în anumite momente ale zilei. Desigur, există și femei care consideră că sutienul are doar dezavantaje, nu și avantaje.

Dar oare care dintre acestea are dreptate? În cele ce urmează te invităm să descoperi ce avantaje și dezavantaje are sutienul.

Sutienul: avantaje și dezavantaje și cum purtarea acestuia afectează o femeie

Avantaje și dezavantaje pentru femeile care nu aleg niciodată sutienul

Jean Denis Rouillon, un medic de la Universitatea din Franche-Comté, studiază de mai mulți ani efectele purtării sutienului asupra femeilor. Cercetările sale s-au exact pe analizarea, observarea și măsurarea sânilor subiecților, rugându-i pe aceștia să descrie avantaje și dezavantaje în ceea ce privește sutienul.

Numeroase femei nu poartă sutien decât în situații specifice (de pildă, atunci când fac mișcare). În plus, multe persoane de sex feminin au decis să nu poarte niciodată acest articol de îmbrăcăminte.

Conform concluziilor inițiale ale cercetărilor lui Rouillon, sfârcurile femeilor care nu poartă sutien se ridică cu aproximativ 7 mm pe an. Care este motivul? Este simplu: sânii acestora devin mai fermi.

Mulți dintre subiecții studiului nu au întâmpinat probleme când au făcut mișcare fără sutien. Același lucru s-a întâmplat și când au mers la serviciu, au făcut curat în locuință sau au fost la petreceri. La finalul zilei, sânii nu au fost dureroși și nu au experimentat nicio presiune sau disconfort.

Femeile care nu obișnuiesc să poarte sutien raportează că singurul „dezavantaj” al acestei practici este reprezentat de reacțiile oamenilor din jurul lor. Deseori ele sunt privite ciudat și câteodată li se spune deschis că ar trebui să poarte sutien.

Pentru a evita privirile și comentariile nedorite, multe femei aleg să poarte sutiene fără armătură. Din păcate, acest studiu nu a luat în considerare segmente mari ale populației de sex feminin: cele cu vârsta peste 30 de ani, cu sâni mari, supraponderale sau care au copii.

Dacă oricare dintre factorii de mai sus ți se aplică, situația se poate schimba radical. De pildă, în timpul sarcinii sânii se măresc și glandele mamare se lasă. În această situație, este indicat să porți sutien.

Adevăruri și mituri cu privire la sutiene

Poate ai impresia că femeile au purtat mereu sutien, dar lucrurile nu stau chiar așa. De fapt, sutienul este o invenție modernă, bazată în mare parte pe tendințele modei. Iată șase dintre cele mai frecvente mituri cu privire la acest articol de îmbrăcăminte:

1. „Este obligatoriu să porți sutien”

Studiul Prof. Rouillon a adresat deja această concepție greșită. Conform lui, sutienele pot cauza vergeturi, piele lăsată și scăderea fermității țesutului mamar. Astfel, putem spune că sutienele nu sunt deloc necesare.

2. „Ai nevoie de sutien ca să lupți împotriva forței gravitaționale”

Nu suntem siguri ce ar spune Isaac Newton cu privire la această afirmație, dar majoritatea femeilor sunt convinse că, dacă poartă sutien, pot preveni sau încetini lăsarea sânilor.

Deși pare a fi o lege feminină, adevărul este că sutienele pot limita dezvoltarea țesuturilor care susțin sânii. Din acest motiv, putem spune că purtarea sutienului nu oferă niciun beneficiu anatomic sau fiziologic.

3. „Sutienele cu sârmă sunt mai bune”

Sutienul cu sârmă: avantaje și dezavantaje

Deși sutienul cu sârmă scote în evidență sânii și par mai elegante, pe langă avantaje ele prezintă și anumite dezavantaje. Dacă le purtăm excesiv, acestea pot cauza leziuni—atât interne, cât și externe. Mai mult, sutienele cu sârmă au fost asociate cu un risc crescut de a dezvolta cancer mamar.

4. „Ar trebui să porți sutien și seara”

Preocupate excesiv de efectele forței gravitaționale sau având impresia că acest obicei face mai ușor dormitul pe burtă, anumite femei aleg să poarte sutien și noaptea. Primul aspect este un mit, iar cel de-al doilea are legătură cu obiceiurile și credințele femeilor respective.

Conform Societății Americane a Chirurgilor Plasticieni, sânii sunt susținuți de o serie de ligamente microscopice. Când se „obișnuiesc” să obțină susținere din altă parte, aceștia încep să își piardă fermitatea.

5. „Cu cât sânii sunt mai mari, cu atât bretelele trebuie să fie mai strâmte”

Înainte de decide cum trebuie să-l ajustezi, achiziționează un sutien ale cărui bretele sunt potrivite pentru mărimea și greutatea bustului tău. Dacă ai sâni mari, bretelele trebuie să fie mai late (opusul se aplică în cazul femeilor cu sâni mici).

Nu uita, cu cât bretelele sutienului sunt mai solicitate, cu atât ligamentele sânilor depun mai puțin efort. Când îți dai jos sutienul strâmt, sânii tăi vor fi mai lăsați decât de obicei. Este la fel ca atunci când eliberezi o bandă elastică care a fost întinsă pentru mai multe ore.

6. „Ai nevoie de susținere suplimentară când faci mișcare și în timpul sarcinii”

Sutienul la gravide are doar avantaje

Această afirmație este complet adevărată. Când faci mișcare sau ești gravidă, sânii tăi se măresc (adică se inflamează) mai mult decât de obicei. În aceste două situații, este indicat să porți un sutien special, însă dă-l jos noaptea sau după ce te antrenezi.

Alte situații în care este indicat să porți sutien sunt:

  • Când ești supraponderală
  • Când sânii tăi sunt foarte mari în comparație cu restul corpului tău
  • Când alăptezi sau treci prin menopauză

Evită să porți un sutien pentru mai mult de șapte sau opt ore consecutive. Poți să porți acest articol vestimentar la serviciu sau când ești plecată, dar dă-l jos când te întorci acasă. Astfel, sânii tăi se vor relaxa și vei evita consecințele negative ale purtării sutienelor.

Și, desigur, nu uita să-ți dai jos sutienul înainte să te culci!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.