Întăritor pentru unghii preparat acasă - Doza de Sănătate
 

Întăritor pentru unghii preparat acasă

Există mai multe produse pe piață ce ne pot ajuta să rezolvăm această problemă, dar, de obicei, acestea sunt foarte scumpe. Așa că, dacă vrei să economisești bani și să ai și unghii frumoase, citește mai departe și vei afla cum îți poți prepara propriul întăritor pentru unghii chiar la tine acasă!
Întăritor pentru unghii preparat acasă

Ultima actualizare: 28 noiembrie, 2018

Ce-ai zice dacă ți-am spune că îți poți prepara un întăritor pentru unghii minunat chiar la tine acasă, fără a cheltui prea mulți bani? În fond, o știm cu toate: nu este nimic mai enervant decât atunci când unghiile sunt fragile.

Un întăritor pentru unghii pe care îl poți prepara acasă

Dacă vrei să nu mai ai unghii fragile, atunci vei avea nevoie de un întăritor pentru unghii. Tratamentul pe care ți-l vom prezenta mai jos este probabil cel mai util pe care îl poți încerca.

Ingredientele de care ai nevoie nu sunt greu de obținut. Nu-ți va trebui decât niște usturoi, o lămâie și o capsulă de vitamina E. Nu trebuie să-ți faci griji: toate aceste ingrediente se găsesc în orice supermarket și farmacie. Citește în continuare!

Remediu pentru unghii fragile

vitamina-E întăritor pentru unghii

Această formulă simplă este foarte utilă în situațiile de criză. Este indicată atunci când, din cauza unei lipse de vitamine, unghiile tale devin în mod special fragile.

Ingrediente

  • 3 căței de usturoi decojiți
  • 20 de picături de zeamă de lămâie
  • O capsulă de vitamina E
  • Un lac de unghii ce îți oferă strălucire naturală

Indicații

  • Nu e greu deloc! În primul și în primul rând, introdu conținutul capsulei de vitamina E în sticla de lac de unghii. Pur și simplu găurește capsula cu un ac și toarnă-i conținutul în sticlă. Poți cumpăra capsule de vitamina E din orice farmacie. Pentru această rețetă, nu-ți va trebui decât una. Imediat ce conținutul său se amestecă cu lacul de unghii, vei obține o substanță bogată în vitamina E, ce îți poate întări unghiile.
  • Pentru a parcurge pasul următor, vei avea nevoie de cei trei căței de usturoi. Poate te întrebi ce are usturoiul de-a face cu întărirea unghiilor, nu-i așa? Răspunsul este simplu: usturoiul este unul din cele mai bune ingrediente naturale atunci când vine vorba de întărirea unghiilor și prevenirea slăbirii acestora, precum și pentru prevenirea infecțiilor cu bacterii și a micozelor.
  • Introdu cei trei căței de usturoi în apă caldă și lasă-i să se înmoaie pentru 15 minute. Imediat ce s-au încălzit, pisează-i până obții o pastă omogenă.
  • De îndată ce pasta este gata, introdu-o și pe aceasta în sticluța de lac de unghii. Cel mai bine este să folosești o pâlnie mică, ca acelea de la sticlele de parfum.
  • Ca să poți parcurge următorul pas, îți va trebui zeama de lămâie. Nu ai nevoie decât de 20 de picături. Poate că te întrebi ce beneficii ar putea aduce zeama de lămâi unghiilor tale. Este simplu: lămâile au un conținut bogat de vitamine, antioxidanți și acizi ce împiedică slăbirea structurii unghiilor, dar și regenerează, puțin câte puțin, unghiile slăbite. Imediat ce ai obținut zeama, introdu cele 20 de picături în sticluța de lac de unghii.

Când se aplică

  • Felicitări, ai terminat! După cum bine vezi, acum ai un întăritor pentru unghii plin de vitamine, ce le poate vindeca , făcându-le să fie mult mai sănătoase. Înainte să o aplici, agită sticluța.
  • Va trebui să te dai cu acest întăritor pentru unghii special pentru cel puțin o lună. La fiecare trei zile, dăți-l jos și lasă-ți unghiile să se odihnească timp de o zi.
  • În acea zi de repaus, masează-ți fiecare unghie cu o mixtură de ulei de măsline și ulei de migale. Nu vei avea nevoie decât de câte o linguriță de fiecare, iar mixtura o poți aplica cu puțină vată. Unghiile ți se vor regenera imediat! Nu uita: trei zile de întăritor, iar apoi o zi de masaj cu mixtura pe care tocmai ți-am prezentat-o.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • De, D., & Seshadri, D. (2012). Nails in nutritional deficiencies. Indian Journal of Dermatology, Venereology, and Leprology. https://doi.org/10.4103/0378-6323.95437
  • Lai-Cheong, J. E., & McGrath, J. A. (2017). Structure and function of skin, hair and nails. Medicine (United Kingdom). https://doi.org/10.1016/j.mpmed.2017.03.004
  • Fawcett, R. S., Linford, S., & Stulberg, D. L. (2004). Nail Abnormalities: Clues to Systemic Disease. American Family Physician.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.