Mintea femeii mature este uimitoare - Doza de Sănătate
 

Mintea femeii mature este uimitoare

La un moment dat, ceasul biologic îți semnalează că a venit timpul să ai mai multă grijă de tine, să îți urmărești propria fericire și să tinzi spre acea dezvoltare personală pe care ai tot amânat-o.
Mintea femeii mature este uimitoare
Raquel Aldana

Scris și verificat de psihologul Raquel Aldana.

Ultima actualizare: 03 ianuarie, 2023

Sylvia este o femeie de 48 de ani care s-a trezit într-o dimineață foarte hotărâtă. Și-a spus în sinea ei: „Gata, până aici a fost, vreau să divorțez.” Era convinsă că soțul ei era prea preocupat de el însuși și că relația lor nu avea niciun viitor. Mintea femeii mature este uimitoare.

Sylvia și-a dat seama că și-a petrecut întreaga viață având grijă de ceilalți. Astfel, ea s-a înconjurat de oameni care nu se gândeau decât la propria lor persoană. Ceața care i se pusese pe ochi și care o împiedica să vadă ce se întâmplă în jurul ei s-a disipat brusc.

Ceva, cumva s-a schimbat, corzile inimii sale s-au strâns. În mod paradoxal, această femeie a conștientizat că, pentru prima dată în viață, trebuie să înceapă să aibă grijă de ea însăși. Și-a propus să se bucure de viață, să renunțe la tot ceea ce nu o făcea fericită și să facă ordine în universul său cotidian…

Mintea femeii mature este surprinzătoare

Mintea femeii mature este uimitoare

Mintea femeii mature trecute de 40 de ani este ca o bombă cu ceas aflată în ultimul ciclu hormonal. În fiecare an, femeia își hrănește și fertilizează conexiunile nervoase. Drept urmare, aceasta are gânduri, emoții și interese mai noi și mai importante.

Creierul unei femei este în permanentă schimbare pe parcursul întregii sale vieți. Realitatea sa nu este la fel de stabilă ca cea a bărbatului. Se spune că este ca și cum creierul unui bărbat se aseamănă unui munte. Modificările în structura sa sunt aproape imperceptibile.

Mintea unei femei este ca vremea, schimbătoare și imprevizibilă. Dacă se poate schimba atât de mult în doar o săptămână, atunci unde te poate purta acest montagne russe hormonal al vieții?

Femeie matură și fericită

Darul minunat ce reprezintă mintea femeii mature

La fel cum i s-a întâmplat și Sylviei, mii de femei încep să își analizeze propria viață la un moment dat. Ele examinează toate elementele și circumstanțele care le-au adus unde sunt azi. Se întreabă ce vor de fapt și ce pot schimba.

Asta pentru că vor să-și îndeplinească responsabilitățile fără a se sacrifica pe ele însele, dorințele sau preocupările lor. Pentru a reuși acest lucru, femeile încep să își asume anumite riscuri care le îngăduie să redescopere acel drum de la care s-au abătut cu mult timp în urmă.

Tocmai de aceea multe femei trecute de 40 de ani încep să-și pună ordine în gândire. Acestea se simt mai lucide și mai energice și iau decizia de a soluționa toate situațiile dificile și cerințele emoționale din viețile lor.

Puterea femeii

La o anumită vârstă, realitatea ta începe să se schimbe, iar totul pare mult mai clar și mai simplu de rezolvat. Puterea pe care o capătă o femeie de-a lungul anilor este surprinsă perfect de Oprah Winfrey în următoarea declarație:

„Sunt uimită că la vârsta asta încă mă dezvolt ca om, încă mai caut răspunsuri și clarificări înăuntrul și în afara granițelor personale. Când aveam 20 de ani, credeam că există o vârstă magică la care mă pot considera adult – poate la 35 de ani – și viața mea de „adult” va fi completă. 

E ciudat cum acel număr s-a tot schimbat de-a lungul anilor și cum, chiar și la 40 de ani, descrisă drept vârsta mijlocie, încă simt că nu sunt acel adult care eram convinsă că o să devin. 

În acest moment așteptările mele au depășit orice vis sau speranță închipuită vreodată și sunt sigură că voi continua să mă transform până voi deveni așa cum trebuie să fiu.”

Mintea femeii mature

Ce se întâmplă în creierul unei femei?

Hormonii joacă un rol foarte important în construirea realității tale, deoarece ei influențează modul în care îți percepi experiențele, valorile și dorințele.

După o anumită vârstă, influența hormonilor asupra creierului devine mai stabilă. În acest fel reușești să-ți evidențiezi prioritățile fără alte intervenții.

De-a lungul vieții, concentrația variabilă de estrogen din creier te îndreaptă în direcții multiple în ceea ce privește emoțiile, comunicarea și empatia. Tocmai de aceea luăm decizii care ne obligă să înțelegem și să simțim anumite lucruri.

Estrogenul influențează atât dispoziția, cât și gândirea, impulsurile, sexualitatea, comportamentul și bunăstarea femeii.

Astfel, conform neuropsihiatrului Louann Brizendine, dobândim „multe abilități unice: o agilitate mintală extraordinară, abilitatea de ne implica profund într-o prietenie, o abilitate aproape supranaturală de a citi și înțelege expresiile faciale și tonalitatea vocii pentru a ghici emoțiile și starea de spirit ale persoanelor cu care interacționăm și o capacitate extraordinară de a ameliora conflictele.”

Femei stând cu spatele

Hormonii femeiești

La vârsta de 40-45 de ani străbați ultima cursă cu acest montagne russe emoțional ce caracterizează viața unei femei. Datorită schimbărilor de la nivel cerebral, începi să simți nevoia de a fi corectă cu tine însăți, dovadă că mintea femeii mature este uimitoare.

Ceasul tău biologic declanșează acea alarmă din creier care semnalează că trebuie să-ți cauți propria plăcere și bunăstare. Te obligă să te cunoști pe tine însăți și să te dezvolți ca om. Ai tot amânat acest lucru din motive sociale sau biologice.

Aceste impulsuri hormonale se caracterizează prin mai puține modulații de estrogen și progesteron. Drept urmare, ciclul menstrual se încheie.

Femei de vârste diferite

În acest fel, mașinăria minții devine mai precisă și mai stabilă. Amigdala cerebrală (centrul emoțional al creierului) nu mai degajă acea ceață care te împiedica să vezi realitatea dintr-o perspectivă obiectivă. Aceasta îți trimitea semnale amenințătoare de fiecare dată când încercai să faci acest lucru.

În plus, circuitele care leagă regiunile în care procesezi emoțiile (amigdala și sistemul limbic) cu zonele al căror rol este să analizeze și să judece deciziile luate (cortexul prefrontal) sunt mult mai sincronizate.

Consecvența

Întrucât nu mai există o activare disproporționată a regiunilor creierului, majoritatea femeilor devin mult mai echilibrate. Ele sunt capabile de a gândi mult mai clar, fără a se simți copleșite, ceea ce dovedește că mintea femeii mature este uimitoare.

Mai mult, secrețiile de dopamină și de oxitocină se reglează, permițându-ți să îți acorzi ție însăți cea mai multă atenție.

Cu alte cuvinte, în acest moment al vieții o femeie se minunează de propriul său potențial și stabilește o nouă conexiune cu realitatea. La această vârstă aude cu adevărat cântecul libertății emoționale, găsind un nou echilibru și o redefinire vitală a existenței sale care o va face să se simtă cu adevărat împlinită.

Materiale de referință: „The Female Brain” (Creierul femeii), Louann Brizendinne și „Physiology of Behavior” (Fiziologia comportamentului), Neil Carlson


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Catenaccio, E., Mu, W., & Lipton, M. L. (2016). Estrogen- and progesterone-mediated structural neuroplasticity in women: evidence from neuroimaging. Brain Structure and Function, 221(8), 3845–3867. https://doi.org/10.1007/s00429-016-1197-x
  • Choleris, E., Galea, L. A. M., Sohrabji, F., & Frick, K. M. (2018). Sex differences in the brain: Implications for behavioral and biomedical research. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 85, 126–145. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2017.07.005
  • Marrocco, J., & McEwen, B. S. (2016). Sex in the brain: hormones and sex differences. Dialogues in Clinical Neuroscience18(4), 373–383. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5286723/
  • Rubin, L. H., Yao, L., Keedy, S. K., Reilly, J. L., Bishop, J. R., Carter, C. S. et al. (2016). Sex differences in associations of arginine vasopressin and oxytocin with resting-state functional brain connectivity. Journal of Neuroscience Research, 95(1–2), 576–586. https://doi.org/10.1002/jnr.23820
  • Santoro, N., Crawford, S. L., El Khoudary, S. R., Allshouse, A. A., Burnett-Bowie, S.-A., Finkelstein, J. et al. (2017). Menstrual Cycle Hormone Changes in Women Traversing Menopause: Study of Women’s Health Across the Nation. The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, 102(7), 2218–2229. https://doi.org/10.1210/jc.2016-4017

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.