5 trucuri ca să îndepărtezi părul facial - Doza de Sănătate
 

5 trucuri ca să îndepărtezi părul facial

Te-ai săturat de metodele agresive de epilare? Rezervă-ți puțin timp pentru a încerca următoarele rețete. Cu ajutorul lor, vei scăpa de părul nedorit fără a-ți irita pielea.
5 trucuri ca să îndepărtezi părul facial
Karla Henríquez

Verificat și aprobat de doctorul Karla Henríquez.

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Părul facial este unul dintre principalii inamici ai frumuseții feminine. Acesta crește în mod continuu și poate fi des și inestetic. Descoperă cele mei bune 5 trucuri ca să îndepărtezi părul facial!

Se estimează că aproximativ 10% dintre femei prezintă păr facial între prima menstruație și menopauză. Apariția acestuia este, de obicei, influențată de activitatea hormonilor.

Indiferent de circumstanțe, femeile cu păr facial îl consideră a fi o problemă de frumusețe. Așadar, ele încearcă să găsească moduri de a-l îndepărta fără a afecta aspectul pielii.

Problema este că multe tratamente pentru îndepărtarea părului facial sunt foarte agresive sau conțin chimicale care provoacă reacții alergice, pete sau alte imperfecțiuni.

Vestea bună este că avem la dispoziție anumite rețete naturale care, datorită compoziției lor, ne pot ajuta să scăpăm de părul facial, fără a cauza efecte secundare nedorite. Deși nu toate pot îndepărta complet părul facial, aplicarea constantă poate reduce semnificativ frecvența apariției acestuia.

În articolul de azi îți prezentăm cele mai bune 5 trucuri ca să îndepărtezi părul facial. Nu este deloc greu să le incluzi în rutina ta de înfrumusețare!

5 trucuri ca să îndepărtezi părul facial

1. Remediu cu făină de năut și lămâie

Trucuri ca să îndepărtezi părul facial cu năut pudră

Combinate, năutul și lămâia alcătuiesc un tratament exfoliant care, pe lângă faptul că îndepărtează părul facial, reduce prezența celulelor moarte ale pielii. Cunoscută timp de secole în cadrul culturii indiene, următoarea rețetă reprezintă unul dintre cele mai populare trucuri ca să îndepărtezi părul facial și impuritățile.

Ingrediente

  • 5 linguri (50 g) de făină de năut
  • Zeama unei jumătăți de lămâie
  • 1 linguriță (7 g) de iaurt natural

Instrucțiuni

  • Pune toate ingredientele într-un castron și bate-le până obții o textură cremoasă.
  • Aplică acest remediu pe regiunile vizate și lasă-l să acționeze 20-30 de minute.
  • De îndată ce pasta s-a uscat, îndepărteaz-o cu un prosop. Apasă ferm și mișcă prosopul în direcția creșterii firelor de păr.
  • Îndepărtează orice reziduuri cu o cârpă umedă sau apă caldă.
  • Aplică acest truc de două sau trei ori pe săptămână, doar seara.

2. Remediu cu făină de porumb și ouă

Combinând aceste două ingrediente, obții o pastă groasă și lipicioasă care, imediat după aplicare, facilitează îndepărtarea părului facial. Ingredientele sale sunt moi și pot curăța regiunea vizată, acesta fiind unul dintre cele mai bune trucuri ca să îndepărtezi părul facial nedorit.

Ingrediente

  • 1 ou
  • 5 linguri (50 g) de făină de porumb

Instrucțiuni

  • Bate oul și combină-l cu făina de porumb. Amestecă până obții o pastă groasă.
  • Întinde remediul obținut deasupra buzei superioare și lasă-l să se usuce timp de câteva minute.
  • Apoi, freacă pielea cu mișcări circulare și blânde pentru a îndepărta părul.
  • Clătește-te cu apă caldă. Poți aplica acest tratament de două ori pe săptămână.

3. Remediu cu papaya și turmeric

Trucuri ca să îndepărtezi părul facial cu turmeric

Papaina, o enzimă aflată în componența fructului papaya, poate distruge foliculii și preveni creșterea excesivă a părului. Dacă o combini cu turmeric (curcuma), obții un remediu care elimină părul facial și celulele moarte acumulate în exces.

Ingrediente

  • 1 felie de papaya
  • 1 linguriță (5 g) de turmeric sub formă de pulbere

Instrucțiuni

  • Pisează felia de papaya pentru a crea o pastă, apoi amestec-o cu pulberea de turmeric.
  • Întinde masca obținută pe regiunea vizată cu mișcări blânde și circulare de masaj. Las-o să se usuce timp de 20 de minute.
  • După ce s-a scurs acest interval, îndepărtează pasta cu apă caldă și usucă-ți pielea cu un prosop.
  • Aplică acest remediu de 2-3 ori pe săptămână.

4. Remediu cu lapte și turmeric

Următoarea pastă preparată cu lapte și turmeric facilitează îndepărtarea firelor de păr mici care cresc în regiunea mustății. Aceste două ingrediente au proprietăți antiinflamatoare și exfoliante care inhibă creșterea părului nedorit, făcând pielea mai netedă și îmbunătățindu-i aspectul.

Ingrediente

  • 1 linguriță (5 g) de turmeric sub formă de pulbere
  • 2 linguri (20 ml) de lapte

Instrucțiuni

  • Amestecă pulberea de turmeric cu două linguri de lapte. Aplică pasta obținută pe regiunea mustății.
  • Lasă pasta să acționeze timp de 30 de minute, apoi clătește-te.
  • Folosește mișcări circulare și blânde pentru a îndepărta părul mai ușor.
  • Repetă acest truc la fiecare două zile.

5. Remediu cu bicarbonat de sodiu și cafea măcinată

Trucuri ca să îndepărtezi părul facial cu cafea

Pe lângă faptul că poate îndepărta părul facial, următoarea mască cu bicarbonat de sodiu și cafea măcinată este utilă și pentru a elimina părul nedorit de pe axile, spate sau orice altă regiune a corpului.

Ingrediente

  • 2 linguri (20 g) de cafea măcinată
  • 1 linguriță (5 g) de bicarbonat de sodiu
  • Apă (oricât de multă este necesară)

Instrucțiuni

  • Umezește amestecul de cafea și bicarbonat de sodiu până obții o pastă cremoasă.
  • Aplică pasta pe pielea din regiunea mustății cu mișcări circulare blânde.
  • Las-o să se întărească timp de câteva minute, apoi spală-te pe față.
  • Poți folosi acest remediu de până la trei ori pe săptămână.

Te-ai săturat de metodele agresive de îndepărtare a părului? Încearcă remediile prezentate în acest articol și vei scăpa de părul facial inestetic fără a-ți afecta negativ pielea.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.