Logo image
Logo image

Cum să trăiești o viață lipsită de frică

4 minute
Continui să suferi din cauza unui eveniment traumatic din trecut? Ți-e frică de ceea ce ți se poate întâmpla în viitor? De tine depinde să lași toate acestea în urmă și să devii mai neînfricat.
Cum să trăiești o viață lipsită de frică
Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Dacă vrei să ai o viață lipsită de frică, trebuie să accepți faptul că orice se poate întâmpla. Ia decizia de a trage învățături din experiențele tale, indiferent dacă acestea sunt bune sau neplăcute.

„Visez să am curajul să mă comport nebunește și să scap de tot ceea ce mă rănește. A venit momentul să o iau de la capăt, să îmi combat fricile și să învăț din greșelile pe care le-am comis. Vreau să trăiesc o viață lipsită de frică”.

Multe persoane își petrec toată viața trăind cu frica de a-și urma visurile. Drept consecință, acestea experimentează anxietate și frustrare. Este ca și cum ar purta o povară uriașă pe umeri, care le împiedică să avanseze.

Depășește experiențele negative din trecut

Some figure

Oare există cineva care nu a avut parte de experiențe pe care ar dori să le uite? Din păcate, anumite evenimente lasă urme atât de adânci încât este foarte dificil să le lăsăm în urmă. Aceste experiențe devin poveri grele pe care suntem nevoiți să le cărăm după noi oriunde mergem.

Problema descrisă mai sus survine atunci când nu putem să depășim o experiență negativă. Practic, devenim ancorați în trecut. Fiecare situație care ne amintește de experiența respectivă ne face să simțim nevoia de a evada.

Cum putem să ne eliberăm de acest impuls? Cum putem să avansăm fără ca trecutul nostru să ne influențeze prezentul?

  • Acceptă ceea ce s-a întâmplat. Multe alte persoane au trecut probabil prin experiențe asemănătoare, iar acestea au reușit totuși să avanseze. Nu are importanță dacă problema a fost foarte gravă sau nu. Dacă reușești să recunoști că ți s-a întâmplat ceva rău, deja poți să spui că ai făcut un pas important.
  • Trage învățături de pe urma a ceea ce te-a rănit. Orice circumstanțe negative conțin un gram de pozitivitate. Accesând această energie benefică, poți să găsești tăria necesară pentru a merge mai departe.
  • Acceptă faptul că lucrurile nu vor decurge mereu în același mod. De pildă, închipuie-ți că fostul tău partener de viață te-a înșelat, iar acum eziți să începi o nouă relație, de frică ca nu cumva să treci din nou prin aceeași experiență. Nu trebuie să permiți fricii să devină un obstacol. Situațiile diferite au finaluri diferite.
  • Așteaptă viitorul cu nerăbdare. Lasă trecutul să rămână acolo unde îi este locul. De fiecare dată când încearcă să pătrundă în prezent, ignoră-l. Ai tras învățături, ți-ai acceptat cicatricile emoționale, iar acum ești dispus să ai parte de experiențe noi.

În viață ai parte atât de experiențe pozitive, cât și negative. Ambele tipuri te ajută să devii un individ mai puternic.

Some figure

Înfruntă ocaziile ratate fără frică

Multe dintre cele mai mari frici pe care le avem nu au nicio legătură cu trecutul, ci cu viitorul neprevizibil. Anumite persoane sunt incapabile să nu se mai gândească la ce s-ar putea întâmpla dacă spun sau fac cutare lucru sau dacă iau o anumită decizie.

Toate aceste întrebări ne îngrădesc și ne împiedică să ne asumăm riscurile necesare pentru a putea obține ceea ce vrem. Închipuie-ți, de pildă, că vrei să îți înființezi propria afacere. Totul pare că o să decurgă bine. Nu trebuie decât să faci primul pas. Ce aștepți?

Citește și:

Oamenii fericiți practică următoarele 4 obiceiuri

Some figure

„Dacă eșuez? Chiar sunt capabil să am succes? Dacă ruinez firma?” Toate aceste întrebări survin și, drept consecință, întreg proiectul se destramă. Fricile de acest tip te împiedică să obții ceea ce îți dorești. Într-adevăr, poate că vei avea succes, poate că nu. Însă, dacă stai pe loc, nu vei ști niciodată. Încearcă, asumă-ți riscuri și vei trăi o viață lipsită de frică.

Ai încredere în tine pentru a avea o viață lipsită de frică

Majoritatea fricilor își au originea într-o stimă de sine scăzută. Cu cât stima noastră de sine este mai scăzută, cu atât fricile care ne macină sunt mai intense. Din acest motiv, este esențial să avem încredere în noi. Nu vom avea mereu succes, dar cel mai important lucru este să încercăm.

Îndoielile și gândurile negative reprezintă simple modalități de a ne încerca forțele. Este firesc să ne fie frică înainte de a încerca ceva nou. Mai mult, nu este neobișnuit să ne fie teamă de o situație prin care am trecut deja și care în trecut s-a încheiat într-un mod nefericit.

Reține însă că, după ce ai căzut, trebuie să te ridici din nou în picioare. Dacă te-ai împiedicat, nu ai niciun motiv să nu mergi înainte. Dacă cineva te rănește, nu îți pierde încrederea în oameni și nu rata noi oportunități de a întâlni iubirea adevărată.

De ce nu începi un proiect nou? Deși în trecut ai avut parte de dezastre, cine spune că și acum o să eșuezi? Poate de data aceasta vei avea succes. Și, chiar dacă lucrurile nu decurg așa cum vrei, nu ai niciun motiv să nu încerci din nou.

Some figure

Te sfătuim să citești și:

Descurajarea este normală, dar pesimismul nu

Este firesc să îți fie frică uneori. Dacă vrei să faci ceva, dar îți este prea frică, încearcă oricum. Nu permite acestui sentiment să te țină pe loc. Depinde doar de tine să lași totul în urmă și să trăiești o viață lipsită de frică.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Perceval, J. M. (2018). Vivir sin miedo. En Políticas de seguridad para la paz: otra seguridad es posible y necesaria.
  • Fernández, S. (2010). Vivir sin miedos. Plataforma.
  • Ibáñez, P. (2016). Como vivir sin miedo a la vida. Tus psicólogos en CDMX: Irradia Terapia.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.