Tipurile de chimioterapie disponibile
Chimioterapia este unul dintre cele mai utilizate tratamente pentru cancer. Aceasta cuprinde o mare varietate de medicamente. Descoperă tipurile de chimioterapie disponibile!
Scopul acestui tip de tratament este de a distruge celulele canceroase pentru a obține ameliorarea bolii. Cu toate acestea, nu există chimioterapie care să afecteze doar celulele canceroase. Acestea afectează și multe structuri sănătoase, provocând efecte adverse puternice.
Să vedem tipurile de chimioterapie disponibile și principalele lor caracteristici!
Tipurile de chimioterapie disponibile
Agenţi de alchilare
Agenții de alchilare ating cel mai înalt nivel de activitate în timpul fazei de repaus și nu sunt specifici ciclului celular. Există diferite tipuri care sunt utilizate în chimioterapie:
- Derivați ai gazului muștar: cum ar fi ciclofosfamida
- Etilenimine: precum hexametilmelamina
- Hidrazine și triazine: altretamină și procarbazină, printre altele
- Nitrosuree: sunt unice deoarece pot trece bariera hematoencefalică, adică membrana ce protejează creierul. Nitrozureele pot fi folosite pentru a trata tumorile cerebrale.
- Săruri metalice
Alcaloizi vegetali
Aceste substanțe se obțin din anumite plante. Alcaloizii vinca provin din berbenocul de Madagascar (Cartharanthus rosea). Acest grup include și taxanii, obținuți din arborele tisa de Pacific (Taxus previfolia).
Spre deosebire de grupul anterior, toți alcaloizii de proveniență vegetală atacă celulele doar în faze specifice ale ciclului acestora. În afară de alcaloizii vinca și taxani, din acest grup fac parte și podofilotoxinele și analogii de camptotecină.
Citește mai mult: Un nou studiu identifică bacteriile bucale ce pot promova cancerul de colon
Antibiotice antitumorale
Acesta este un alt tip de chimioterapie cu origini naturale. În acest caz, originea nu este vegetală. Substanțele sunt sintetizate de ciuperca Stretomyces.
Antibioticele antitumorale acționează asupra celulelor tumorale în diferite faze ale ciclului celular. Exemple de asemenea substanțe sunt:
- Antracicline: cum ar fi doxorubicina sau epirubicina. Aceste medicamente au efecte cardiotoxice pe termen lung.
- Cromomicine:precum dactinomicina
- Mitomicina
- Bleomicina
Antimetaboliți
Antimetaboliții sunt similari cu moleculele naturale găsite în celulele corpului. În acest fel, atunci când sunt încorporați în metabolismul celular, trec neobservați și reușesc să blocheze diviziunea celulară.
Antimetaboliții sunt clasificați în funcție de substanțele cu care interferează:
- Antagoniști ai acidului folic: metotrexatul
- Antagoniști ai piramidinei: 5-fluorouracilul și capecitabina
- Antagoniști ai purinei: 6-marcaptopurina
- Inhibitori de adenozină deaminază: cladribina, fludarabina, nelarabina și pentostatina
Inhibitori ai topoizomerazei
Eficiența acestor medicamente se datorează abilității lor de a inhiba activitatea enzimelor topoizomerază I și topoizomerază II. Aceste enzime manipulează structura ADN-ului, făcând posibilă înmulțirea celulelor canceroase. Două exemple de inhibitori de topoizomerază sunt irinotecanul și etopozida.
Diverse antineoplazice
După cum indică și denumirea, acestea sunt medicamente pentru chimioterapie care nu aparțin niciunui alt grup, deoarece sunt unice. Printre acestea putem găsi:
- Mitotanul
- Asparaginaza și pegaspargaza
- Estramustina
- Retinoizii
Concluzie
Pe lângă chimioterapie, există multe alte tipuri de terapii chimice pentru cancer, cum ar fi terapiile țintite, imunoterapia sau terapia hormonală. Datorită tuturor acestor agenți terapeutici, s-au făcut progrese mari în tratamentul cancerului.
Totuși, provocarea care ne așteaptă este foarte mare și este necesar să continuăm cercetările în acest domeniu terapeutic. Scopul final este de a realiza tipuri de chimioterapie foarte specifice care să atace eficient celulele tumorale, dar nu și celulele sănătoase.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Brandes AA, Bartolotti M, Tosoni A, Franceschi E. Nitrosoureas in the Management of Malignant Gliomas. Curr Neurol Neurosci Rep. 2016 Feb;16(2):13.
- Tiwari M. Antimetabolites: established cancer therapy. J Cancer Res Ther. 2012 Oct-Dec;8(4):510-9.
- Furue H. Chemotherapy cancer treatment during the past sixty years. Gan To Kagaku Ryoho. 2003 Oct;30(10):1404-11.
- Benedi J, Gómez M. Fármacos antineoplásicos (I). Farmacia Profesional. 2006;20(2):60-65.
- American Cancer Society. Cómo funcionan los medicamentos de quimioterapia. Cancer.org. 2019. Disponible en: https://www.cancer.org/es/tratamiento/tratamientos-y-efectos-secundarios/tipos-de-tratamiento/quimioterapia/como-funcionan-los-medicamentos-de-quimioterapia.html.