Tratamentul cu opioizi în cancer - Doza de Sănătate
 

Tratamentul cu opioizi în cancer

Tratamentul cu opioide le permite oamenilor să controleze durerile intense provocate de cancer. Cu toate acestea, opioizii pot duce la numeroase reacții adverse, așadar oamenii trebuie să îi folosească cu atenție. Citește mai departe pentru a afla tot ceea ce trebuie să știi despre acest subiect!
Tratamentul cu opioizi în cancer

Ultima actualizare: 10 august, 2020

Tratamentul cu opioizi în cancer are rolul de a ajuta pacientul să facă față durerii intense. Adesea, durerea puternică apare din cauza presiunii tumorii în sine. De asemenea, durerea poate apărea din cauza anumitor tratamente sau modificări ulterioare ale sistemului imunitar, printre altele.

În zilele noastre, cancerul este una dintre cele mai grave probleme de sănătate. Estimările indică faptul că milioane de oameni mor în fiecare an din cauza acestei boli. De asemenea, aproximativ 40% dintre bolnavii de cancer care urmează un tratament suferă de durere.

Din păcate, în ultimele faze ale cancerului, durerea severă apare la aproximativ 80% dintre pacienți. Este o situație complexă, greu de abordat. Fiecare persoană răspunde într-un anumit mod la un anumit tratament ce include adesea medicamente extrem de puternice.

În prezent, oamenii de știință înregistrează progrese în acest domeniu și, încetul cu încetul, stabilesc noi proceduri de tratament. În articolul de astăzi, vom discuta despre tratamentul cu opioizi în cancer.

Cum este ameliorată durerea produsă de cancer

Așa cum am menționat mai sus, tratamentul durerilor provocate de cancer trebuie personalizat. Medicii trebuie să-l adapteze în funcție de starea fiecărui pacient, deoarece depinde de tipul de cancer, de cauza acestuia și chiar de percepția bolnavului asupra durerii.

Cu toate acestea, există un model general de tratament pentru durerea produsă de cancer, în funcție de intensitatea acesteia. Această scară este conformă cu standardele Organizației Mondiale a Sănătății. Următoarele grupe de medicamente sunt enumerate de la intensitatea mai mică a durerii la una mai mare:

  • Analgezice simple: cum ar fi acetaminofenul și antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS). Sunt destinate persoanelor cu dureri ușoare. Cele mai frecvente medicamente folosite sunt ibuprofenul și naproxenul.
  • Al doilea nivel de tratament include opioide slabe pentru pacienții cu durere moderată. Se folosește codeină, tramadol sau dihidrocodeină.
  • Medicii prescriu opioide puternice pentru dureri foarte intense. Morfina este cea mai des utilizată, deși tratamentul poate implica, de asemenea, metadonă sau fentanil. Din păcate, mai mult de jumătate dintre pacienți ajung să aibă nevoie de aceste medicamente la un moment dat.
Medicamente opioide

Pentru a clasifica durerea, medicii trebuie să evalueze în mod corespunzător fiecare pacient și să folosească scara de durere. Scara de durere ține cont de diferite caracteristici ale durerii pentru a o clasifica undeva între ușoară și insuportabilă.

În general, durerea este rezultatul mai multor mecanisme. Astfel, poate fi necesară amestecarea și combinarea mai multor tipuri medicamente.

Ce sunt medicamentele opioide?

Medicamentele opioide sunt substanțe obținute din opiu ce acționează asupra receptorilor creierului sau receptorilor opioizi. Acești receptori sunt distribuiți de-a lungul sistemului nervos central și periferic.

Aceste medicamente se lipesc de receptori și elimină stimulii nervoși. Astfel, prin încetinirea stimulului, acestea anulează transmiterea durerii.

Cu toate acestea, trebuie să reții faptul că aceste medicamente au efecte secundare serioase. În primul rând, o mare parte din opioide, cum ar fi morfina, pot duce la dependență. În mod similar, acestea pot crește senzația de oboseală și slăbiciune. Un alt risc este faptul că acestea pot duce la depresia sistemului respirator. Așadar, medicii trebuie să fie foarte atenți la doze, iar pacienții trebuie să folosească tratamentul cu opioizi în cancer doar sub supraveghere medicală.

Tratamentul cu opioizi în cancer

Tratamentul cu opioizi în cancer

Medicamente de nivelul al doilea: opioide slabe

Așa cum am menționat mai sus, medicamentele de nivelul al doilea cel mai des utilizate sunt tramadolul și codeina. Pacientul poate să le ia în diferite moduri. Aceste medicamente pot avea o eliberare întârziată sau o acțiune imediată și directă. De asemenea, acestea pot fi folosite împreună cu alte medicamente, cum ar fi antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS).

De exemplu, codeina este folosită prin administrare orală. Cu toate acestea, pacienții cu probleme hepatice sau renale ar trebui să evite utilizarea acestuia.

Medicamente de nivelul al treilea: opioide puternice

Aceste medicamente sunt destinate în special cazurilor în care durerile provocate de cancer sunt aproape intolerabile. Morfina este cea mai frecventă, deoarece modul său de aplicare este extrem de versatil.

De asemenea, morfina nu are „limită analgezică”. Astfel, medicii pot modifica dozele. Cu toate acestea, limita de dozare este determinată de efectele sale secundare, deoarece un supradozaj poate duce la deces.

Tratamentul cu opioizi în cancer: concluzie

Tratamentul cu opioizi pentru durerea produsă de cancer este complex. Prin urmare, medicii ar trebui să-l prescrie în funcție de caracteristicile fiecărui pacient. După cum poți vedea, acest tratament nu poate fi ales decât de medicul oncolog.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.