Logo image
Logo image

10 arome naturale care alungă țânțarii

3 minute
În cele ce urmează, îți prezentăm câteva arome care te ajută să omori țânțarii și să te aperi de înțepăturile lor. 
10 arome naturale care alungă țânțarii
Leidy Mora Molina

Verificat și aprobat de asistenta Leidy Mora Molina

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Înțepăturile de țânțar sunt printre cele mai neplăcute aspecte ale sezonului călduros. Din cauza temperaturilor ridicate, aceste insecte sunt mai prezente în timpul verii. Căldura creează mediul ideal pentru reproducerea și răspândirea lor. Din fericire, există câteva arome naturale care alungă țânțarii. Iată care sunt ele!

Arome naturale care alungă țânțarii

1. Vanilie

Some figure

Mirosul de vanilie ține țânțarii la distanță. Pentru o eficiență ridicată, amestecă vanilia cu o cremă pentru bebeluși fără parfum în proporție de 1:10. Aplică produsul repelent pe tot corpul pentru a alunga și ucide țânțarii. 

O altă variantă ar fi să dizolvi vanilie în apă și să pulverizezi amestecul pe părțile expuse ale corpului.

2. Uleiuri esențiale de anason, cuișoare și busuioc

Uleiurile esențiale de anason, cuișoare și busuioc sunt arome naturale care alungă țânțarii. Adaugă 5 sau 10 picături într-un pahar cu apă și pulverizează amestecul pe piele. Poți să aplici amestecul și în jurul focului de tabără sau al grătarului atunci când ieși la iarbă verde.

Totodată, poți pune cârpe îmbibate în amestecuri de uleiuri esențiale la fereastră. Această soluție împiedică țânțarii să pătrundă în casă și îi ucide pe cei care sunt deja înăuntru.

3. Ramuri de soc

Some figure

Ramurile verzi de soc sunt ideale pentru uciderea țânțarilor. Îți recomandăm să le plasezi în dormitor. Însă ai grijă, deoarece socul are un miros foarte puternic care îți poate afecta sănătatea și somnul. Prin urmare, scoate rămurelele din această cameră în timpul nopții.

4. Cuișoare

Pe lista de arome naturale care alungă țânțarii se află și cea de cuișoare. Iată cum poți valorifica acest ingredient:

  • Adaugă 5 g de esență de cuișoare într-o cană cu apă și lasă amestecul să fiarbă 15 minute.
  • Când apa fierbe, ia 10 picături din infuzie cu o lingură și pulverizeaz-o pe părțile expuse ale corpului.
  • Această soluție are efect două ore.

5. Ramuri de ienupăr

Some figure

Această soluție este ideală pentru exterior. Dacă pui câteva ramuri de ienupăr în focul de tabără, vei ține țânțarii la distanță toată seara.

6. Ulei de cedru

Aceasta este una dintre cele mai complete soluții, întrucât uleiul de cedru alungă și omoară țânțarii, dar și alte insecte, cum ar fi muștele și gândacii de bucătărie.

7. Mușețel

Some figure

Una dintre cele mai vechi și cele mai eficiente metode de alungare și ucidere a țânțarilor este folosirea mușețelului. Florile, tulpinile și frunzele uscate de mușețel atacă în mod direct aceste insecte.

Aroma mușețelului pătrunde în celulele nervoase ale țânțarilor și le amorțește. Astfel, insectele nu se mai apropie de tine.

8. Frunze de busuioc

Frunzele de busuioc sunt folosite ca ingredient în numeroase preparate culinare. Totodată, acestea sunt foarte eficiente în alungarea și uciderea țânțarilor.

Masează pielea expusă cu frunze de busuioc sau atârnă-le în dormitor. Această plantă va ține țânțarii la distanță, ajutându-te să te odihnești mai bine.

9. Ulei, șampon și oțet

Some figure

Una dintre cele mai eficiente arome naturale care alungă țânțarii, dar și muștele este cea emanată de amestecul de ulei, șampon și oțet.

  • Amestecă toate ingredientele în cantități egale până obții o spumă albă.
  • Aplică amestecul pe zonele expuse ale corpului.
  • Totodată, poți pune soluția într-un vas din casă pentru a ține țânțarii la distanță.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Comparative study of larvicidal activity of commercial essential oils from aromatic rosemary, vanilla, and spearmint against the mosquito Aedes aegypti.
    Biodiversitas Journal of Biological Diversity. Volume 21, Number 6, June 2020. Pages: 2383-2389.
  • Kröber T, Kessler S, Frei J, Bourquin M, Guerin PM. An in vitro assay for testing mosquito repellents employing a warm body and carbon dioxide as a behavioral activator. J Am Mosq Control Assoc. 2010 Dec;26(4):381-6.
  • Lee MY. Essential Oils as Repellents against Arthropods. Biomed Res Int. 2018 Oct 2;2018:6860271.
  • Makarem, HA, Kholy, SE, Abdel-Latif, A. y Seif, A. (2015). EFECTOS FISIOLÓGICOS Y BIOQUÍMICOS DE ALGUNOS ACEITES ESENCIALES EN EL WEEVIL GRANARIO, SITOPHILUS GRANARIUS (L.) (COLEOPTERA: CURCULIONIDAE) RESUMEN: Los efectos de dosis sub letales de tres plantas.
  • Ortuño Torres, Maritza Elizabeth (2012). Determinación de la Actividad Biológica del Extracto Acuoso de Saúco Sambucus nigra L. como Repelente y/o Insecticida en Lasius niger L. Universidad de Chimborazo (Ecuador).
  • Carroll, JF, Tabanca, N., Kramer, M., Elejalde, NM, Wedge, DE, Bernier, UR, … Zhang, S. (2011). Aceites esenciales de Cupressus funebris, Juniperus communis y J. chinensis (Cupressaceae) como repelentes contra las garrapatas (Acari: Ixodidae) y mosquitos (Diptera: Culicidae) y como tóxicos contra los mosquitos. Journal of Vector Ecology, 36 (2), 258–268. https://doi.org/10.1111/j.1948-7134.2011.00166.x
  • Dua, Virendra & Pandey, Ac & Dash, Aditya. (2010). Adulticidal activity of essential oil of Lantana camara leaves against mosquitoes. The Indian journal of medical research. 131. 434-9.
  • Bagavan, A., Kamaraj, C., Elango, G., Abduz Zahir, A., y Abdul Rahuman, A. (2009). Eficacia adulticida y larvicida de algunos extractos de plantas medicinales contra garrapatas, trematodos y mosquitos. Parasitología veterinaria, 166 (3–4), 286–292. https://doi.org/10.1016/j.vetpar.2009.09.007
  • Pirali-Kheirabadi y Razzaghi-Abyaneh, 2007
    K. Pirali-Kheirabadi , M. Razzaghi-Abyaneh. Actividades biológicas del extracto de manzanilla Matricaria de manzanilla contra la supervivencia y la puesta de huevos de la garrapata del ganado Acari Ixodidae. J. Zhejiang Univ. Sci. B , 89 ( 2007 ) , págs. 693 – 696
  • KIARIE-MAKARA, MW, YOON, H.-S. y LEE, D.-K. (2010) Eficacia repelente del vinagre de madera contra Culex pipiens pallensa y Aedes togoi (Diptera: Culicidae) en condiciones de laboratorio y semi-campo. Investigación entomológica, 40 (2), 97-103. https://doi.org/10.1111/j.1748-5967.2010.00265.x

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.