Cauzele și tratamentul candidozei vaginale
Ai auzit de această infecție și vrei să știi mai multe despre cauzele și tratamentul candidozei vaginale? Am adunat în acest articol toate informațiile pe care trebuie să le cunoști.
Cauzele și tratamentul candidozei vaginale
Informații despre infecție
Candidoza vaginală este o afecțiune cauzată de levuri din vagin și din zona acestuia. Levurile aparțin unei specii de ciuperci numite Candida albicans. Infecția este cunoscută și sub denumirea de candidoză vulvo-vaginală.
Candida este o bacterie care se găsește în cantități mici pe piele, pe mucoase și în vagin și, în mod normal, nu se înmulțește. În momentul în care condițiile care mențin sub control cantitatea bacteriei se schimbă, levurile se pot înmulți exagerat și rapid. Înmulțirea acestora duce apariția unor simptome precum scurgeri și iritații însoțite de mâncărimi.
Candidoza vaginală este o afecțiune foarte comună, majoritatea femeilor fiind afectate cel puțin o dată pe parcursul vieții. Femeile care suferă de diabet au, de obicei, un sistem imunitar mai slab, fiind mai predispuse la îmbolnăvire.
În cele ce urmează, află mai multe despre cauzele și tratamentul candidozei vaginale. Unele dintre cele mai comune cauze ale candidozei sunt:
- Purtarea hainelor strâmte
- Administrarea de antibiotice
- Consumul excesiv de zahăr
- Stresul
Inițial, s-a crezut că tampoanele constituie unul dintre factorii care produc acestă infecție, însă acest lucru nu s-a putut dovedi științific.
Candidoza vaginală nu este considerată a fi neapărat o boală cu transmitere sexuală, însă infectarea poate fi cauzată și de contactul sexual vaginal, oral sau anal.
Uneori, candidoza nu prezintă simptome. Femeile descoperă afecțiunea în urma unei analize a secrețiilor vaginale.
Cum poți să previi candidoza vaginală?
Există mai multe metode pentru a preveni infecția, de exemplu:
- Ai grijă de igiena zonei intime cu ajutorul unui săpun fără parfum. Nu este de ajuns să te speli doar cu apă în acea zonă.
- Este esențial însă să eviți folosirea săpunurilor parfumate, a gelurilor de duș aromate și a deodorantelor în zona intimă.
- Este recomandat să eviți folosirea prezervativelor din latex, a cremelor și a lubrifianților cu spermicid. Aceste produse pot cauza iritații. Folosește mai degrabă prezervative hipoalergenice.
- Așa cum am menționat anterior, trebuie să eviți purtarea hainelor strâmte și a celor din fibre sintetice precum nailonul. În ceea ce privește lenjeria intimă, alege piese lejere din bumbac.
Tratament
Tratamentul candidozei vaginale depinde de gradul infecției.
- Dacă simptomele sunt ușoare, în majoritatea cazurilor se vor administra medicamente antimicotice timp de 1-3 zile.
- În cazul în care simptomele sunt grave, tratamentul va fi aplicat pe o durată mai lungă de timp. Există varianta capsulelor administrate pe cale orală, a medicamentelor care se introduc în vagin sau a cremelor.
- Fluconazolul constituie un tratament antifungic eficient. De obicei, o singură capsulă poate fi suficientă pentru a vindeca infecția. Cu toate acestea, fluconazolul poate cauza reacții adverse precum greața, vărsăturile, diareea, constipația sau balonarea.
- Candidoza poate fi tratată și cu medicamente cu administrare intravaginală. Avantajul acestora constă în faptul că nu provoacă reacții adverse precum tratamentele administrate pe cale orală. Însă sunt sunt destul de incomode și pot cauza o iritație. Medicamentele precum clotrimazolul sau miconazolul sunt disponibile atât sub formă de cremă, cât și sub formă de ovule.
Concluzii
Dacă ești însărcinată și ai candidoză vaginală, în cazul folosiri unor medicamente cu administrare intravaginală, nu folosi un aplicator pentru a introduce ovulele. În acest caz, introdu ovulele cu degetul. Însă, înainte ca medicul ginecolog să-ți recomande acest tip de tratament, este esențial ca el să-ți cunoască istoricul medical și evoluția sarcinii.
Aflând mai multe despre cauzele și tratamentul candidozei vaginale, vei putea să previi infecția. În orice caz, este foarte important să consulți un medic ginecolog. Acesta este singurul care îți poate oferi un tratament potrivit nevoilor tale.
De asemenea, dacă simptomele nu dispar în termen de 14 zile, trebuie să consulți din nou un medic specialist, deoarece candidoza tinde să recidiveze.
Sursa imaginii reprezentative: wikiHow.com
S-ar putea să te intereseze...Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Fidel Jr, P. L. (2005). Immunity in vaginal candidiasis. Current opinion in infectious diseases, 18(2), 107-111.
-
Fidel, P. L., Cutright, J., & Steele, C. (2000). Effects of reproductive hormones on experimental vaginal candidiasis. Infection and immunity, 68(2), 651-657.
-
Naglik, J. R., Moyes, D., Makwana, J., Kanzaria, P., Tsichlaki, E., Weindl, G., … & Schaller, M. (2008). Quantitative expression of the Candida albicans secreted aspartyl proteinase gene family in human oral and vaginal candidiasis. Microbiology, 154(11), 3266-3280.