Ce este negritudinea? Mișcarea de egalitate afro

Negritudinea a fost o mișcare care a încercat să reafirme identitatea culturală africană și să se răzvrătească împotriva superiorității implicite a culturilor europene. S-a născut în literatură și s-a extins la alte arte.

Negritudinea este o mișcare intelectuală și literară ce a luat naștere la Paris în anul 1930. Aceasta apără valorile societăților africane și face apel la recuperarea culturii acestora.

Această mișcare s-a răspândit rapid în diferite părți ale coloniilor franceze ale vremii, cum ar fi actualul Senegal, Coasta de Fildeș și Benin, în Africa sau Guadelupa, Martinica și Haiti în Antilele Americane.

Personajul principal a fost Léopold Sédar Senghor (ales primul președinte al Republicii Senegal în 1960). Alături de Aimé Césaire din Martinica și Léon Damas din Guyana Franceză, acesta a început să examineze critic valorile occidentale și să reevalueze cultura africană.

Ce este negritudinea? Originea și dezvoltarea mișcării

Mișcarea literară s-a născut în contextul intelectual parizian în anii 1930 – 1940. A fost produsul unirii scriitorilor de culoare, care voiau să-și reafirme identitatea culturală și să se răzvrătească împotriva superiorității implicite a culturilor europene.

În literatură, negritudinea a apărat idei despre religiile africane, a povestit evenimente istorice petrecute pe continent, a dezvăluit contribuțiile culturilor africane la umanitate și a revendicat identitatea și libertatea societăților africane împotriva stăpânirii coloniale occidentale.

Aimé Césaire a inventat cuvântul „Negritude” în poemul său din 1939, intitulat Cahier d’un retour au pays natal (Caietul unei întoarceri în țara natală). Acolo spunea:

Césaire, Léon Damas și Léopold Sédar Senghor au creat opere care să definească negritudinea. Cele mai cunoscute lucrări ale acestor poeți sunt Pigments (Damas), Hosties noire și Chants d’ombre (Senghor) și Cahier (Césaire).

Extinderea negritudinii în alte țări

La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, liderii mișcării au părăsit Parisul și au plecat spre Caraibe și Africa. În aceste locuri au apărut noi forme de negritudine, a căror expresie nu includea doar literatura, ci și alte tipuri de artă, precum muzica și pictura.

După război, Parisul a devenit din nou centrul activităților mișcării. Mulți artiști din Africa și Caraibe au emigrat în Franța pentru a studia. Dintre aceștia, se remarcă Frank Bowling, Aubrey Williams, Donald Locke, Ben Enwonwu și Uzo Egonu.

Festivalul Mondial al Artelor Negre

În 1966, Senghor a organizat primul Festival Mondial al Artelor Negre din Senegal. Mulți artiști, muzicieni, scriitori, poeți și actori de culoare au avut ocazia să participe la o prezentare globală a culturii africane.

Scopul lui Senghor a fost de a promova conceptul de negritudine ca model filozofic. În plus, a încercat să pună în valoare arta tribală africană, care până atunci fusese privită cu o oarecare indiferență de către diasporă.

Acest eveniment a determinat începuturile mișcării internaționale și a fost repetat în două ocazii ulterioare: în 1977 în Nigeria și în 2010 la Dakar.

Bazele negritudinii

Mișcarea a apărut ca un protest împotriva dominației culturale franceze și politicii de asimilare. Din acest motiv, ea apără următoarele:

• Căldura mistică a vieții africane, apropierea sa de natură și contactul constant cu strămoșii. Aceasta luptă împotriva lipsei de suflet și materialismului culturii occidentale.
• Moștenirea culturală și tradițiile continentului african
• Teme africane în literatură pentru a trezi dorința de libertate politică
• Valorile culturale, economice, sociale și politice africane
• Demnitatea tradițiilor și popoarelor africane

Ce este negritudinea în contextul actual?

Negritudinea a răspuns poziției negrilor în istorie și a afirmat o identitate proprie. Din punct de vedere politic, mișcarea a reprezentat un aspect important în lupta împotriva colonialismului. A avut un impact important asupra modului în care cei colonizați s-au văzut pe ei înșiși și s-au poziționat în țesutul cultural al Occidentului.

Nu există o dată clară de încheiere a mișcării. Unii critici literari spun că mișcarea continuă în orice expresie artistică ce afirmă identitatea africană.