Ce este parentificarea și ce consecințe poate avea?
 

Ce este parentificarea și ce consecințe poate avea?

În cazul parentificării severe, copiii depun eforturi mari pentru a fi responsabili, trăind în situații nepotrivite vârstei lor. Ce consecințe are acest fenomen?
Ce este parentificarea și ce consecințe poate avea?
Maria Fatima Seppi Vinuales

Scris și verificat de psihologul Maria Fatima Seppi Vinuales.

Ultima actualizare: 26 septembrie, 2022

„Este ca un tată pentru frații săi”. Poate fi un compliment sau o ancoră pentru copii, deoarece micuții îndeplinesc uneori sarcini care nu au de-a face cu vârsta lor. Ce este parentificarea și ce consecințe poate avea?

Parentificarea se referă la inversarea rolurilor. Copiii trebuie să-și asume rolul părinților. Este un termen propus de psihiatrul Ivan Boszormenyi-Nagy, foarte popular în cadrul terapiilor familiale sub denumiri similare, cum ar fi parenting of children.

Ce este parentificarea și ce tipuri există?

În general, parentificarea este clasificată în două subtipuri:

  • Psihologică: se referă la situația în care copilul este cel care își ascultă și își susține părinții. Uneori, este mediator între figurile adulte. Acest lucru generează un conflict, deoarece copilul primește informații care corespund sferei conjugale și se trezește cu o dilemă greu de rezolvat, de genul „îl iubesc pe tatăl meu, dar nu ar trebui să fac asta pentru că se poartă rău cu mama”. Este una dintre cele mai dăunătoare variante.
  • Fizică sau instrumentală: copilul care este responsabil de rezolvarea diferitelor sarcini sau activități casnice, cum ar fi pregătirea mesei sau cumpărăturile, printre altele.
Băiat supărat din cauza problemelor de acasă
Copilul care acționează ca mediator în conflictul părinților ajunge să aibă probleme de manipulare a informațiilor pentru care nu este pregătit.

Cum se identifică parentificarea?

Parentificarea are ca rezultat copii super-responsabili cu treburile lor și ale altora, cu dificultăți de relaxare și care învață să se descurce singuri pentru a nu-i deranja pe ceilalți. De asemenea, îi determină pe copii să experimenteze neglijență în ceea ce privește îngrijirea.

Calitățile dobândite de acest copil sunt considerate pozitive. „Este foarte responsabil”, „Are grijă de ceilalți” și „Știe să aibă grijă de sine” sunt câteva dintre complimentele pe care le primește.

În realitate, nu există echilibru, ci un efort mare de a fi într-un loc în care nu ar trebui să fie; un loc care este gol pentru că adulții nu își îndeplinesc atribuțiile.

Cauzele parentificării

Parentificarea este prezentă în dinamica familială disfuncțională. Pentru o abordare detaliată este necesară explorarea antecedentelor părinților. În unele cazuri, apar situații complexe care duc la parentificare:

  • Consum de alcool sau droguri
  • Părinți cu o boală gravă, o tulburare mintală sau un handicap
  • Părinți care, în copilărie, au trecut prin privare emoțională, abuz sau neglijare

Pot exista și dificultăți financiare în familie sau poate surveni decesul unuia dintre părinți. Prin urmare, copilul funcționează ca sprijin.

Consecințele parentificării

După cum am subliniat deja, există un mare efort inadecvat vârstei acestor copii. Apar consecințe la nivelul dezvoltării psihologice, pentru că acești copii s-au maturizat brusc la anumite capitole, dar la altele nu.

Copiii pot avea o stimă de sine scăzută pe măsură ce învață că interesele lor nu sunt importante. Cu toate acestea, uneori parentificarea poate avea o conotație pozitivă. Depinde dacă este un rol temporar sau nu. În acest caz, copilul sprijină sistemul familial până când apare un nou punct de echilibru.

Problema constă în rigiditatea rolurilor. Nu există ajutor, ci doar abuz. Nu este o circumstanță de învățare și rezistență, ci un obstacol.

Ce se poate face cu privire la parentificare?

Dacă ești părinte și tocmai ți-ai dat seama de această problemă, este timpul să faci ceva. Este adevărat că parentingul este foarte complex, mai ales dacă familia este mare. Este important să te asiguri că fiecare membru al familiei se poate bucura de rolul pe care îl are.

Dacă ești acel fiu-tată, este timpul să părăsești această poziție și să începi să te bucuri de alte experiențe. Iată cum să începi:

  • Îngrijire de sine și limite: pentru o vreme, ai pus nevoile altora mai presus de orice. Acum este important să începi să impui limite, să te pui pe primul loc și să ai grijă de tine.
  • Iartă-i și iartă-te pe tine însuți: fie că a fost cu intenție sau nu, pentru a merge înainte este necesar să renunți la ranchiună și să vindeci trecutul pentru a te concentra pe prezent.
  • Lucrează asupra emoțiilor: în acest tip de situație, înveți să-ți ascunzi propriile emoții pentru a nu-i deranja pe ceilalți. Viață ta emoțională este sărăcită. Prin urmare, este necesar să vezi cum te simți și să înveți ce înseamnă fiecare emoție.
  • Lasă-ți timp pentru distracție: ai ratat petrecerea în pijamale alături de prietenii tăi pentru că ai avut grijă de fratele tău mai mic. Acum este momentul să ai timp liber pentru tine, să te bucuri de planuri care îți oferă satisfacție.
Fată căre înțelege ce este parentificarea

Ce este ajutorul în raport cu parentificarea?

Este important să clarificăm faptul că ajutorul și abuzul nu sunt același lucru. Colaborare copiilor acasă, cum ar fi punerea mesei, implică o responsabilitate adecvată pentru vârsta lor. Acest lucru duce chiar la dezvoltarea autonomiei personale și la creșterea pozitivă.

Abuzul apare atunci când lipsește sensibilitatea părintească cu privire la nevoile copilului, când lipsește echilibrul. Abuzul presupune cristalizarea unui rol sau a unei obligații nepotrivite.

Prin urmare, este important să acordăm atenție acestui tip de dinamică familială, deoarece suferința pe care o provoacă este invizibilă. Aparent, există echilibrul, dar acest lucru este fals.

S-ar putea să te intereseze...
Adolescența târzie: tot ce trebuie să știți
Doza de Sănătate
Citește pe Doza de Sănătate
Adolescența târzie: tot ce trebuie să știți

Adolescența târzie este preludiul maturității după o perioadă de schimbare. Aflați cum funcționează corpul și mintea în această etapă!



  • Domínguez, Carmen, González, Diego, Navarrete, Danitza, & Zicavo, Nelson. (2019). Parentalización en familias monoparentales. Ciencias Psicológicas13(2), 346-355. Epub 01 de diciembre de 2019. https://dx.doi.org/10.22235/cp.v13i2.1891
  • Selvini, M; Boscolo, L., Cecchin, G. y Prata, G. (1991). Paradoja y contraparadoja. Buenos Aires: Paidós