Parmenide din Elea: cine a fost, contribuții și citate

Parmenide este unul dintre cei mai renumiți filozofi presocratici. Ideile și reflecțiile sale despre Ființă au avut un mare impact asupra creării teoriilor filozofice de mai târziu.

Scris și verificat de filosoful Maria Alejandra Morgado Cusati.

Ultima actualizare: 17 februarie, 2023

Parmenide din Elea a fost un filozof antic grec considerat părintele metafizicii occidentale și fondatorul școlii eleatice. Principalele sale reflecții și învățături au fost extrase din singura sa lucrare scrisă, un poem intitulat Despre natură.

Acest mare gânditor a susținut că mișcarea, schimbarea și varietatea lucrurilor existente sunt pură aparență. Există o singură realitate eternă: a fi. Să vedem în detaliu filozofia sa și cele mai semnificative contribuții!

Cine a fost Parmenide din Elea?

Parmenide a fost un filozof grec care s-a născut undeva între 530 î.Hr. și 515 î.Hr. în orașul Elea, o colonie greacă din Magna Grecia (azi sudul Italiei). Se cunosc foarte puține lucruri despre viața acestui gânditor, deoarece datele disponibile sunt relatări și istorisiri ale discipolilor săi și ale filozofilor de mai târziu. Se spune că s-a născut într-o familie bogată de nobili.

De mic a fost implicat în viața politică și a ocupat o funcție în Elea. Acesta a creat primele legi ale orașului.

De-a lungul vieții, Parmenide a scris o singură lucrare, un poem filosofic intitulat Despre natură, din care au supraviețuit câteva fragmente.

Unele surse susțin că pregătirea sa ca filozof a început cu Xenofan și a continuat cu Aminias, un pitagorean pe care l-a preferat ca profesor. Cu toate acestea, alte referințe afirmă că a fost un discipol al lui Anaximandru, unul dintre cei mai influenți filozofi ai naturii.

Filozofia și contribuțiile lui Parmenide

Din poemul lui Parmenide am dedus abordarea rațională a filozofiei. Printre reflecțiile și contribuțiile sale, se remarcă următoarele:

Existența ca ceva etern și indivizibil

Fundamentul filozofiei lui Parmenide este conceptul de Ființă, care este etern, imuabil și indivizibil. Argumentele sale sunt următoarele:

• Ființa nu a fost creată. Dacă acesta ar fi fost cazul, înainte de crearea ei ar fi existat o „neființă”. Dacă ceva nu există, pur și simplu nu există. Prin urmare, ființa a existat întotdeauna, este eternă.
• Ființa nu se schimbă și nu se transformă în niciun fel, pentru că dacă se transformă în altceva, atunci nu mai este, încetează să mai fie, deci devine o „neființă” și acest lucru este imposibil.
• Împărțirea implică existența vidului, adică a „neființei”. Prin urmare, este necesar ca ființa să fie indivizibilă, o singură unitate. Pentru a explica această noțiune, Parmenide recurge la imaginea sferei, în care toate spațiile sunt alcătuite din același lucru și au aceeași dimensiune. Astfel, Ființa este concepută ca ceva ce nu poate fi separat și care este egal cu sine în toate zonele sale.

Această poziție îl face adversarul gândirii lui Heraclit, un alt mare filozof presocratic care susținea că toate lucrurile din lume se schimbă constant.

Modalități de a cunoaște

Parmenide a fost unul dintre primii gânditori care a reflectat asupra dobândirii cunoștințelor. Pentru el există două moduri:

• Calea adevărului (alétheia), care este dobândită prin rațiune și se ocupă de ceea ce este adevărat. Prin urmare, ne conduce la adevărata cunoaștere.
• Calea opiniei (dóxa), bazată pe iluziile generate de simțuri și de opiniile muritorilor. Ne duce la o cunoaștere falsă și înșelătoare și la acceptarea neființei.

Pentru Parmenide, calea adevărului caută în mod constant să se refere la Ființă, să o numească și să-i acorde toată importanța necesară. Gândirea și realitatea trebuie să coexiste armonios, fără nicio contradicție sau obiecție.

Primatul rațiunii

Pentru Parmenide, realitatea nu este cunoscută prin simțuri, ci prin rațiune. Atunci când cunoașterea depinde de simțuri, apar elemente destabilizatoare care răspund unei lumi aflate în continuă transformare.

Realitatea care se arată ca urmare a percepției nu există, este o iluzie. Cu alte cuvinte, este o aparență a realității. Acest gând l-a determinat, ani mai târziu, pe Platon să creeze doctrina filozofică a formelor. În plus, pornind de la această idee, Aristotel a dezvoltat metafizica. De aceea, mulți filozofi și filologi consideră că Parmenide este fondatorul metafizicii occidentale.

Mai mult, unii susțin că Parmenide concurează cu Aristotel pentru titlul de părinte al logicii, deoarece folosește argumente deductive și formulează principiul logic al identității și al non-contradicției.

Câteva citate celebre

Vă prezentăm cele mai interesante fraze pe care Parmenide le-a lăsat în urmă:

• „Schimbarea este o iluzie.”
• „Lasă rațiunea să decidă singură.”
• „Nu poți recunoaște non-ființa, nu poți vorbi despre ea, pentru că gândul și non-ființa sunt același lucru.”
• „Tot ce există a existat dintotdeauna. Nimic nu poate veni din nimic. Nici ceva care există nu poate fi transformat în nimic.”
• „Putem doar să vorbim și să ne gândim la ceea ce există. Ceea ce există nu a fost creat și este nepieritor pentru că este un întreg care nu se schimbă. Nu a fost și nu este diferit de ceea ce este acum.”