Logo image
Logo image

Remedii naturale pentru arsuri ale pielii

4 minute
De obicei, arsurile sunt foarte dureroase. Din fericire, există multe remedii naturale care ameliorează problema în câteva minute. 
Remedii naturale pentru arsuri ale pielii
Ultima actualizare: 24 aprilie, 2019

Arsurile sunt leziuni ale pielii cauzate de contactul sau expunerea la agenți periculoși, precum căldură, frig, curent electric, raze solare sau anumite substanțe chimice. Corpul uman suportă temperaturi de până la 40°C. Dacă se depășește această valoare, pielea își pierde abilitatea de a se regenera. În acest articol, îți prezentăm câteva remedii naturale pentru arsuri.

Tipuri de arsuri și simptome

Some figure

Durerea resimțită depinde de gradul arsurii, acesta fiind determinat de localizarea pe corp și profunzimea leziunii.

  • Arsuri de gradul 1: Acestea afectează doar stratul exterior al pielii și provoacă roșeață și dureri. Arsurile de gradul 1 sunt foarte frecvente, fiind cauzate, în general, de expunerea prelungită la soare.
  • Arsuri de gradul 2: Acestea sunt ceva mai adânci și se caracterizează prin apariția bășicilor. Bășicile sunt mecanisme de apărare în prezența arsurilor pentru prevenirea infecțiilor. Lichidul din interiorul lor hidratează rana și grăbește vindecarea. Aceste arsuri nu sunt foarte dureroase.
  • Arsuri de gradul 3: Acestea se caracterizează prin țesut ars. Arsurile de gradul 3 distrug terminațiile nervoase care transmit durerea. Tocmai de aceea nici nu dor.

Toate tipurile de arsuri pot cauza probleme și prezintă riscuri pentru sănătate. Însă totul depinde de partea corpului în care este localizată leziunea. Astfel, o arsură de gradul 1 care afectează 90% din suprafața corpului este la fel sau chiar mai periculoasă decât o arsură de gradul 2 care acoperă doar 20% din corp.

Cauze

Există mai mulți factori care pot cauza arsuri:

  • Foc
  • Aburi sau lichide fierbinți
  • Metal, sticlă sau alte obiecte fierbinți
  • Curent electric
  • Radiații electromagnetice sau radioterapie folosită pentru tratarea cancerului.
  • Raze solare sau lumină ultravioletă emanată de lămpile solare sau aparatele de bronzat
  • Unele substanțe chimice, cum ar fi acizii puternici, soda caustică, diluanții sau benzina.

Te-ar putea interesa și:

Cum îngrijești rănile ca să nu rămâi cu cicatrici

Prevenirea arsurilor

Some figure

Ai grijă la riscurile de arsuri în afara locuinței, mai ales dacă lucrezi în locuri în care se află flăcări aprinse, substanțe chimice sau materiale fierbinți.

Pentru a reduce riscul de arsuri domestice, ține cont de următoarele recomandări:

  • Fii atent la alimentele pe care le lași pe aragaz.
  • Întoarce butoanele aragazului sau plitei către spatele bucătăriei.
  • Ține lichidele fierbinți departe de copii și animalele de companie. 
  • Nu ține apă în apropierea dispozitivelor electronice.
  • Verifică temperatura mâncării înainte de a hrăni copiii. Nu încălzi laptele din biberon la cuptorul cu microunde.
  • Când gătești, nu purta haine largi care ar putea atinge flacăra de la aragaz.
  • Blochează accesul copiilor la surse de căldură puternică, precum cuptoare, grătare de grădină, șemineuri și radiatoare.

Îți recomandăm să citești și:

Primul ajutor în arsuri – acționează imediat!

Sfaturi și remedii naturale pentru arsuri

Ulei esențial de lavandă

Uleiul esențial de lavandă are proprietăți antiseptice și analgezice, fiind unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru arsuri. În plus, acest produs reduce riscul ca leziunea să lase o cicatrice.

Ingrediente

  • 1 cană de ulei de lavandă (250 ml)

Mod de utilizare

  • Aplică uleiul de lavandă pe arsură și lasă-l să acționeze fără să acoperi pielea afectată.
  • Este important să reaplici uleiul de-a lungul zilei.

Miere de albine

Some figure

Pe lângă faptul că dezinfectează rănile și vindecă arsurile, mierea de albine extrage lichidul din țesuturi, curățând zona afectată. Totodată, acest produs hidratează și contribuie la regenerarea pielii.

Ingrediente

  • 1 cană de miere de albine (250 ml)

Mod de utilizare

  • Aplică mierea de albine pe arsură. Este important să o lași mult timp să se usuce. În plus, nu trebuie să acoperi zona cu niciun fel de material.
  • Reaplică pe parcursul zilei pentru a grăbi procesul de vindecare.

Oțet

Datorită proprietăților sale astringente și antiseptice, oțetul este printre cele mai bune remedii naturale pentru arsuri minore. În plus, acest produs previne infecțiile și este alegerea ideală pentru tratarea arsurilor de gradul 1 și de gradul 2.

Ingrediente

  • 1 cană de oțet (250 ml)

Mod de utilizare

  • Aplică oțetul pe zona afectată și lasă-l să acționeze 1 – 2 ore.
  • La fel ca în cazul celorlalte remedii naturale pentru arsuri, reaplică de mai multe ori pe zi pentru a grăbi regenerarea și vindecarea leziunii.

Apă rece

Pentru ameliorarea leziunii, îți recomandăm să lași apa să curgă peste arsură timp de câteva minute. Poți, de asemenea, să pui comprese reci pe zona afectată. 

Mod de utilizare

  • Înmoaie zona afectată în apă rece sau aplică acest lichid peste arsură.
  • Dacă dorești, pune comprese reci pe regiunea afectată.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.