Un gest de iubire înduioșător: Grădina Kuroki

2 august 2016
După ce și-a pierdut vederea, doamna Kuroki s-a refugiat în casa sa și a refuzat să mai ia contact cu lumea exterioară. Văzând că femeia suferă, soțul ei a făcut un gest extraordinar—a plantat mii de flori în grădina lor pentru a o înveseli.

Un gest de iubire poate fi cu adevărat incredibil. Însă cel mai surprinzător pentru mulți dintre noi este faptul că există cupluri care, în ciuda numeroșilor ani petrecuți împreună, continuă să-și arate dragostea reciprocă prin diverse gesturi emoționante.

Un exemplu concret al acestei realități este un fermier japonez al cărui gest de iubire înduioșător față de soția sa oarbă a impresionat o lume întreagă. Acesta a petrecut aproape doi ani cultivând o grădină imensă cu flori.

Îți recomandăm să citești și:

8 lucruri despre dragoste: orice cuplu trebuie să le știe

Povestea soților Kuroki – un gest de iubire al unui bărbat japonez pentru soția sa oarbă

Gest de iubire al unui bărbat japonez pentru soția sa oarbă

În orașul Shintomi, din prefectura japoneză Miyazaki, domnul și doamna Kuroki trăiesc înconjurați de o grădină imensă cu flori care a devenit recent o veritabilă atracție turistică.

Grădina este proprietatea personală a soților Kuroki, însă aceștia primesc anual în jur de 7.000 de vizitatori. Aceștia doresc să admire peisajul superb alcătuit din florile plantate de domnul Kuroki.

În plus, turiștii vor să afle mai multe despre povestea de dragoste a celor doi fermieri în vârstă.

Totul a început în anul 1956. Proaspăt căsătoriți, domnul și doamna Kuroki s-au mutat în casa în care aveau să-și petreacă tot restul vieții. Aceștia au avut doi copii și au trăit fericiți împreună pentru foarte mult timp.

Însă, pe măsură ce anii s-au scurs, sănătatea doamnei Kuroki a început să se înrăutățească. Din cauza faptului că suferea diabet, femeia a dezvoltat probleme oculare grave. Din păcate,în cele din urmă, și-a pierdut complet vederea.

Starea de sănătate precară a doamnei Kuroki a avut un impact major asupra întregii sale familii. Însă, fără îndoială, ea a avut cel mai mult de suferit.

Din cauza depresiei, femeia s-a refugiat în propria casă pentru o perioadă de timp îndelungată, refuzând să iasă afară decât în situațiile în care era absolut necesar.

Dorind cu orice preț să-și înveselească soția, domnul Kuroki a încercat să inventeze diverse moduri de a o ajuta pe aceasta să zâmbească din nou.

Citește și:

Dragostea eternă într-adevăr există

O grădină cu flori ca gest de iubire impresionant

Grădina dragostei

În cele din urmă, fermierului i-a venit o idee strălucită. Acesta a decis să facă un gest de iubire pe care orice bărbat îl face la un moment dat pentru iubita sa: să-i dăruiască flori.

Dar domnul Kuroki știa că un simplu buchet nu ar fi fost de ajuns pentru a îmbunătăți dispoziția soției sale. Darul său trebuia să fie ieșit din comun pentru a avea efectul scontat.

Profitând de faptul că în jurul casei lor existau foarte multe dealuri, domnul Kuroki a început să planteze semințe de Shibazakura. Acesta este un soi de floare celebră pentru parfumul său foarte puternic.

Domnul Kuroki a plantat un câmp întreg cu aceste flori pentru a vedea dacă mireasma lor poate s-o ademenească pe soția sa afară din casă. Când și-a dat seama că acest gest de iubire avea să dea roade, bărbatul a petrecut următorii doi ani acoperindu-și întreaga grădină cu flori Shibazakura.

Doamna Kuroki și-a pierdut vederea acum 30 de ani. Cu toate acestea, ea a reușit să aprecieze acest gest de iubire înduioșător al soțului său. Acum, în loc să stea închisă în casă toată ziua, ea iese afară în fiecare zi însoțită de domnul Kuroki. Astfel, cei doi se bucură împreună de mireasma îmbietoare a florilor din grădina lor.

După ce povestea soților Kuroki a fost promovată pe YouTube, domnul Kuroki a fost intervievat de mass media internațională. Toată planeta a aflat și a fost impresionată de acest gest de iubire înduioșător al unui bărbat pentru soția sa bolnavă.

  • De Boer, A., Van Buel, E. M., & Ter Horst, G. J. (2012). Love is more than just a kiss: A neurobiological perspective on love and affection. Neuroscience. https://doi.org/10.1016/j.neuroscience.2011.11.017