7 alimente care nu trebuie consumate seara
Verificat și aprobat de doctorul Karla Henríquez
Cina este una dintre mesele principale ale zilei. Prin urmare, nu trebuie să sari peste ea sau să incluzi în meniu alimente care nu trebuie consumate seara. Deși cina trebuie să fie o masă ușoară, servirea acesteia este esențială pentru desfășurarea anumitor procese vitale din organism în timpul perioadei de odihnă.
Nutrienții obținuți la masa de seară influențează calitatea somnului, digestia și nivelul de energie fizică și mentală din ziua următoare.
Problema este faptul că multe persoane nu știu cum să aleagă alimentele potrivite. Prin urmare, organismul este supraîncărcat, întâmpinând diverse probleme.
Chiar dacă ți se pare că este important doar să îți potolești foamea, alimentele pe care le mănânci înainte de culcare pot avea diverse efecte negative la nivelul digestiei și al metabolismului.
Cum să eviți problemele menționate? Pentru început, este bine să știi că există alimente care nu trebuie consumate seara. Citește mai departe pentru a afla care sunt ele.
1. Pastele sunt alimente care nu trebuie consumate seara
Faptul că pastele sunt alimente care nu trebuie consumate seara nu înseamnă că acestea trebuie eliminate complet din dietă. Fiind o sursă importantă de carbohidrați, pastele sunt ideale pentru momentele active ale zilei. De exemplu, poți servi acest preparat la prânz.
- Consumate seara, pastele pot cădea greu la stomac, tulburându-ți odihna din timpul nopții. Totodată, din cauza numărului mare de calorii, acest aliment poate afecta metabolismul și greutatea corporală.
2. Înghețata
A mânca înghețată seara sau chiar noaptea nu este cea mai bună idee. Deși este sățios și delicios, acest desert este bogat în grăsimi saturate, zahăr și aditivi care îți afectează greutatea corporală și calitatea somnului.
- Consumul înghețatei în timpul serii afectează digestia. Drept urmare, te confrunți cu probleme precum balonarea și stimularea sistemului nervos.
- Acest aliment îți întrerupe somnul, deoarece provoacă reflux acid și hiperglicemie.
3. Brânza
Brânza și mâncărurile care o conțin nu pot lipsi de pe lista de alimente care nu trebuie consumate seara, înainte de culcare. Chiar dacă nu sunt dăunătoare, aceste produse pot cauza greutate la stomac și tulburări de somn.
- Brânza conține tiramină, un aminoacid care poate scădea producția de hormoni care reglează somnul.
- Grăsimile din brânzeturi sunt greoaie și greu de digerat, provocând o reacție inflamatoare în organism.
4. Condimentele picante
Condimentele și sosurile oferă savoare preparatelor culinare. Deși în mod normal aceste alimente nu sunt dăunătoare, este indicat să le eviți la masa de seară.
- Alimentele picante irită mucoasa gastrică și te predispun la reflux acid și probleme digestive.
- Consumul condimentelor iuți înainte de culcare provoacă reflux acid, arsuri și dureri de stomac.
5. Conopida
Conopida are puține calorii și este foarte sănătoasă. Însă, în ciuda proprietăților benefice, nu este indicat să o consumi seara, deoarece poate provoca gaze intestinale.
- Servită la cină sau chiar cu câteva ore înainte de culcare, conopida îngreunează digestia și provoacă acea senzație de greutate la stomac care afectează odihna.
6. Ciocolata neagră
Datorită proprietăților sale nutriționale, ciocolata neagră și-a câștigat statutul de aliment sănătos, remarcându-se prin conținutul bogat de grăsimi și calorii. De fapt, acest aliment este recomandat pentru îmbunătățirea sănătății creierului și a dispoziției.
Cu toate acestea, consumul de ciocolată amăruie înainte de culcare, chiar și în cantități moderate, provoacă probleme.
- Acest desert conține substanțe care stimulează sistemul nervos și mențin creierul activ.
- În momentul în care te încarci cu o doză de energie, îți vine greu să adormi și te confrunți cu episoade de insomnie.
7. Carnea roșie și procesată
Este bine să limitezi consumul de carne roșie sau procesată, indiferent de momentul zilei. Chiar dacă acest aliment conține nutrienți, conținutul ridicat de grăsimi saturate și chimicale îl scoate de pe lista de produse sănătoase.
- Consumul de carne roșie sau procesată înainte de culcare este o mare greșeală. Proteinele din compoziția sa îngreunează digestia și provoacă probleme cu somnul.
- Având un număr mare de calorii, preparatele din carne încetinesc metabolismul și duc la îngrășare.
Pentru a preveni problemele digestive și tulburările de somn, cel mai bine este să servești la cină mâncăruri ușoare, sărace în calorii. Pentru a-ți proteja organismul, evită toate cele șapte alimente care nu trebuie consumate seara și optează pentru o dietă sănătoasă în acest moment al zilei.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Evans J, Richards JR, Battisti AS. Caffeine. [Updated 2021 Dec. 4]. In: StatePearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatePearls Publishing. 2022 Jan.
- Jakubowicz, D., Barnea, M., Wainstein, J., & Froy, O. (2013). High Caloric intake at breakfast vs. dinner differentially influences weight loss of overweight and obese women. Obesity. http://doi.org/10.1002/oby.20460
- Kumar Chattu V, Manzar D, et al. The global problem of insufficient sleep and its serious public health implications. Healthcare. Marzo 2019. 7 (1): 1.
- Ladero, V., Fernández, M., Cuesta, I., & Alvarez, M. A. (2010). Quantitative detection and identification of tyramine-producing enterococci and lactobacilli in cheese by multiplex qPCR. Food Microbiology. http://doi.org/10.1016/j.fm.2010.05.026.
- Lana, A., Struijk, E. A., Arias-Fernandez, L., Graciani, A., Mesas, A. E., Rodriguez-Artalejo, F., & Lopez-Garcia, E. (2019). Habitual meat consumption and changes in sleep duration and quality in older adults. Aging and Disease. https://doi.org/10.14336/AD.2018.0503.
- Nisar, M., Mohammad, R. M., Arshad, A., Hashmi, I., Yousuf, S. M., & Baig, S. (2019). Influence of Dietary Intake on Sleeping Patterns of Medical Students. Cureus. https://doi.org/10.7759/cureus.4106
- Pérez-Guisado, J. (2009). Importancia del momento en que se realiza la ingestión de los nutrientes. Revista Internacional de Medicina y Ciencias de La Actividad Fisica y Del Deporte.
- Schellack, G. (2012). Caffeine: the “good”, the “bad” and the “ugly.” Prof Nurs Today.
- Sleep Foundation. Caffeine and sleep. Octubre 2021.
- Sofer S, Eliraz A, et al. Greater weight loss and hormonal changes after 6 months diet with carbohydrates eaten mostly at dinner. Obesity. Octubre 2011. 19 (10).
- Surdea Blaga T, Negrutiu D. E, et al. Food and gastroesophageal reflux disease. Current Medical Chemistry. 2019. 26 (19): 3497-3511.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.