Logo image
Logo image

8 metode ecologice pentru curățarea frigiderului

4 minute
Frigiderele sunt magneți pentru murdărie. Bacteriile reprezintă cea mai frecventă cauză a murdăriei și a mirosurilor neplăcute care tind să se acumuleze în aceste aparate electrocasnice. Așadar, este important să cureți și să dezinfectezi frigiderul în mod regulat, aplicând metode ecologice.
8 metode ecologice pentru curățarea frigiderului
Ultima actualizare: 09 august, 2022

Fiecare gospodar sau gospodină ar trebui să știe cum să își îngrijească locuința. În articolul de azi, îți propunem câteva metode ecologice pentru curățarea și dezinfectarea frigiderului. Cu ajutorul lor, acest aparat electrocasnic va fi mereu impecabil, iar sănătatea familiei tale și mediul înconjurător vor fi protejate.

Mirosurile neplăcute tind să se acumuleze în frigider. Mai mult, această problemă poate persista chiar și după ce ai eliminat alimentele stricate sau urât mirositoare. Pentru a remedia problema și a avea din nou un frigider curat, poți încerca oricare dintre următoarele metode ecologice de curățare.

Metode ecologice pentru curățarea și dezinfectarea frigiderului

Înainte de a începe să cureți frigiderul, este important să-l scoți din priză. Lasă-l să se dezghețe peste noapte, pentru a elimina gheața acumulată. Apoi, scoate toate alimentele și băuturile pe care le ții în acesta, astfel încât să ai acces la toate suprafețele din interior.

Nu folosi clor sau alte substanțe chimice agresive pentru a curăța frigiderul. Acestea sunt greu de eliminat și pot contamina alimentele, cauzând infecții sau alte probleme de sănătate.

Citește și:

6 trucuri pentru curățarea geamurilor

Indiferent de metoda aleasă, lasă frigiderul să se usuce complet înainte de a depozita din nou alimentele. În plus, alimentele și recipientele pe care vrei să le depozitezi trebuie curățate în prealabil. În acest fel, suprafețele tocmai dezinfectate nu se vor contamina din nou.

Truc cu bicarbonat de sodiu

Some figure
Bicarbonatul de sodiu creează un mediu agresiv pentru microorganismele care produc murdărie și mirosuri neplăcute.

De fiecare dată când trebuie să cureți frigiderul, încearcă să folosești produse care să faciliteze procesul. Bicarbonatul de sodiu este unul dintre cele mai bune produse ecologice disponibile și, în plus, este ieftin. Proprietățile sale degresante și antibacteriene vor elimina orice pată.

  • Pune 2 linguri de bicarbonat de sodiu și zeamă de lămâie într-o cană de apă caldă și amestecă.
  • Folosește soluția obținută pentru a curăța frigiderul în interior și exterior.
  • Apoi, lasă soluția să stea 5 minute.
  • La final, șterge frigiderul cu o cârpă uscată.

Truc cu apă cu sare

O metodă ecologică foarte eficientă pentru curățarea frigiderului constă în dilua o mână de sare în 4 litri de apă caldă.

Pur și simplu înmoaie un burete în acest amestec și folosește-l pentru a curăța toate suprafețele din interiorul și exteriorul frigiderului. Vei fi surprins de cât de ușor este să elimini toate urmele de alimente.

Agent antibacterian pe bază de oțet

Oțetul este o opțiune excelentă pentru curățare. Următorul agent antibacterian minunat constituie unul dintre cele mai eficiente remedii dezinfectante, fiind ideal chiar și pentru cele mai contaminate suprafețe.

Ca să-l prepari:

  • Amestecă o jumătate de cană de oțet alb cu o cană de apă.
  • Folosește soluția obținută pentru a curăța interiorul frigiderului.
  • Lasă să stea 5 minute, apoi șterge cu o cârpă și lasă să se usuce.
  • O sticlă cu pulverizator va simplifica operațiunea de curățare a frigiderului.

Truc cu ulei de măsline

Some figure
Poți elimina petele dificile cu ajutorul uleiului de măsline.

Ca să cureți suprafețele din oțel inoxidabil, o idee bună este să combini 4 linguri de ulei de măsline cu 3 linguri de zeamă de lămâie. Acest truc ecologic va îndepărta toate urmele de murdărie din frigider, astfel încât suprafețele să nu mai fie unsuroase sau lipicioase.

Îți recomandăm:

7 trucuri pentru curățarea suprafețelor dificile

Lasă soluția să acționeze 10 minute, apoi șterge cu o cârpă uscată.

Truc cu ulei de arbore de ceai

Uleiul de arbore de ceai este un alt dezinfectant natural puternic care poate îndepărta murdăria și mirosurile neplăcute din frigider.

  • Diluează 2 linguri de ulei esențial de arbore de ceai într-o cană de apă caldă.
  • Aplică soluția cu o sticlă cu pulverizator pe suprafețele din interiorul frigiderului și șterge cu o cârpă din microfibră.

Truc cu zeamă de lămâie

Ca să elimini mirosurile neplăcute din frigider într-un mod ecologic, freacă suprafețele acestui aparat cu un burete înmuiat în zeamă de lămâie. Lasă să stea 5 minute, apoi șterge cu o cârpă curată și uscată.

Ingredientul activ al lămâii este acidul citric, care are un efect antiseptic. Așadar, acest lichid este ideal pentru curățarea în profunzime. Fiecare suprafață pe care îl aplici va străluci de curățenie.

O altă variantă este să torni zeama a 3 lămâi într-o sticlă cu pulverizator și să adaugi apă caldă. Pulverizează soluția obținută pe suprafețe, las-o să acționeze câteva minute și îndepărteaz-o cu o cârpă uscată.

Truc cu uleiuri esențiale

Pe lângă faptul că este un antiseptic excelent, lămâia poate împrospăta mirosul din frigider. O metodă de a profita din plin de acest beneficiu este să înmoi bucăți de bumbac în ulei esențial de lămâie și să le depozitezi în sertarele frigiderului.

Și uleiul esențial de vanilie este util în acest scop. Poți să folosești și o jumătate de lămâie în care ai înfipt câteva cuișoare.

Truc cu cărbune și ceapă

Ultimul truc pentru a elimina mirosurile neplăcute din frigider are la bază cărbunele. Eficiența acestui ingredient nu poate fi pusă la îndoială. Pur și simplu pună o bucată de cărbune în frigider și las-o să acționeze.

Cele 8 metode ecologice pentru curățarea frigiderului prezentate în acest articol oferă rezultate excelente. Toate sunt simple, naturale și necostisitoare. Folosește-le des, iar frigiderul tău va fi impecabil și lipsit de mirosuri neplăcute!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Li He, Zhou Guo-ying, Zhang Huai-yun and Liu Jun-ang. 2011. Research progress on the health function of tea oil. Journal of Medicinal Plants Research. http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.918.2468&rep=rep1&type=pdf
  • Sánchez-Saldaña, L. & Saenz-Anduaga, E. (2005). Antisépticos y
    desinfectantes. Dermatología Peruana, 15(2), 82-103. http://metabase.uaem.mx/bitstream/handle/123456789/1468/280_4.pdf
  • Corral, Laura & Post, Laurie & MONTVILLE, THOMAS. (2006). Antimicrobial Activity of Sodium Bicarbonate. Journal of Food Science. 53. 981 – 982. 10.1111/j.1365-2621.1988.tb09005.x.
  • Acetic Acid, the Active Component of Vinegar, Is an Effective Tuberculocidal Disinfectant
    Claudia Cortesia, Catherine Vilchèze, Audrey Bernut, Whendy Contreras, Keyla Gómez, Jacobus de Waard, William R. Jacobs Jr., Laurent Kremer, Howard Takiff
  • Nazzaro, F., Fratianni, F., Cozzolino, R., Martignetti, A., Malorni, L., De Feo, V., Cruz, A. G., & d’Acierno, A. (2019). Antibacterial Activity of Three Extra Virgin Olive Oils of the Campania Region, Southern Italy, Related to Their Polyphenol Content and Composition. Microorganisms, 7(9), 321. https://doi.org/10.3390/microorganisms7090321
  • VIUDA‐MARTOS, M., RUIZ‐NAVAJAS, Y., FERNÁNDEZ‐LÓPEZ, J. and PEREZ‐ÁLVAREZ, J. (2008), ANTIBACTERIAL ACTIVITY OF LEMON (CITRUS LEMON L.), MANDARIN (CITRUS RETICULATA L.), GRAPEFRUIT (CITRUS PARADISI L.) AND ORANGE (CITRUS SINENSIS L.) ESSENTIAL OILS. Journal of Food Safety, 28: 567-576. doi:10.1111/j.1745-4565.2008.00131.x

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.