Ce este sadorexia?
Ce este sadorexia? Sadorexia este o tulburare alimentară din ce în ce mai frecventă care combină două aspecte: anorexia și un set de practici sexuale violente. Nu există multe studii de cercetare pe acest subiect, iar cunoștințele pe care le avem în acest moment despre patologie sunt limitate.
Cu toate acestea, este important să reții faptul că tulburările alimentare și problemele de natură psihologică sunt strâns legate. De fapt, experții consideră adesea că tulburările alimentare sunt o problemă psihologică în sine. Pacienții prezintă anumite comportamente diferite sau dăunătoare care necesită monitorizare și, în unele cazuri, tratament.
Ce este sadorexia? O tulburare alimentară tot mai frecventă
Așa cum am menționat mai sus, sadorexia combină o restricție puternică a consumului de alimente cu apetitul pentru sadomasochism. Cu alte cuvinte, anorexia se îmbină cu practici sexuale violente ce implică durere.
Potrivit cercetărilor publicate în revista Endocrine, Metabolic & Immune Disorders Targets Drug, anorexia este o obsesie extremă care determină individul să-și reducă drastic aportul de alimente.
La rândul lor, persoanele cu sadorexie adoră anumite comportamente care implică durere sau abuz fizic (plăcere sexuală ca urmare a vărsăturilor auto-induse sau flagelării, ceea ce duce la auto-vătămare). Conform studiilor științifice, acest tip de practică ar putea avea legătură cu nivelurile hormonilor sexuali sau cu unele tipare neurologice specifice.
Citește mai mult:
Cauzele și detectarea sadorexiei
Cauzele sadorexiei sunt foarte diverse și nu toate sunt certe. Există o îngrijorare extremă cu privire la aspectul fizic care, împreună cu presiunea socială, îl determină pe individ să se străduiască să fie cât mai suplu .
Există chiar și teste științifice care confirmă faptul că tulburările de alimentație au la bază o serie de modificări genetice. Având în vedere acest aspect, condițiile de mediu ar putea fi pur și simplu scânteia care declanșează apariția problemei.
Contextul social și educația pe care o primește o persoană condiționează riscul de a dezvolta acest tip de problemă. De asemenea, evenimentele traumatice trăite de-a lungul vieții oferă un posibil substrat pentru apariția unei tulburări de alimentație de orice fel.
În ceea ce privește detectarea, există metode de screening și teste psihologice care facilitează obținerea diagnosticului. Cu toate acestea, numai un profesionist calificat poate efectua astfel de teste.
Având la îndemână asemenea instrumente, este posibil să recunoaștem comportamentele de risc tipice sadorexiei. Este demn de remarcat faptul că, cu cât este mai rapidă detectarea, cu atât mai mare este rata de succes a intervenției ulterioare.
Tratamentul sadorexiei
Când vorbim despre tratamentul sadorexiei, este important să menționăm necesitatea unei echipe multidisciplinare care să abordeze problema din mai multe unghiuri. Această echipă trebuie să fie formată dintr-un nutriționist, un psiholog și un psihiatru. Lucrând împreună, este posibilă inversarea acestei probleme de sănătate.
În cele mai grave cazuri, atunci când pacientul prezintă malnutriție, poate fi necesară spitalizarea, așa cum menționează un articol din Jurnalul Medical din Chile. În caz de malnutriție, medicii vor oferi pacienților ser intravenos îmbogățit cu substanțe nutritive pentru a preveni probleme metabolice grave.
În cazul tratamentului ambulatoriu, educația nutrițională este esențială. La început, este util un model dietetic bazat pe valori minime, care să acopere nevoile de bază. După acest moment, este important să demitizăm conceptele și să includem treptat produse variate în dieta individului.
În plus, este important ca pacientul să primească sprijin psihologic orientat pe schimbarea comportamentală. Este crucial ca acesta să primească medicamente pentru stabilitatea mentală și pentru a preveni practicile cu risc excesiv sau tentativele de sinucidere.
Citește mai mult:
Sadorexia: o patologie descoperită recent
După cum am menționat, sadorexia este o tulburare relativ recentă în ceea ce privește clasificarea. Cu toate acestea, este o tulburare alimentară din ce în ce mai frecventă atunci când vine vorba de consultații psihologice și nutriționale. Abordarea tratamentului este foarte asemănătoare cu cea a oricărei alte tulburări alimentare.
O echipă multidisciplinară trebuie să se reunească pentru a aborda patologia din diferite puncte de vedere, în deplină sinergie. Cele mai grave cazuri pot necesita spitalizare, deoarece este important să se evite cât mai mult posibil daunele pe termen lung.
Terapia comportamentală și terapia psihologică vor ajuta foarte mult la minimizarea practicilor cu risc care pot fi dăunătoare sănătății. Dacă bănuiești că cineva din mediul tău ar putea suferi de această problemă, îndeamnă-l să consulte un specialist cât mai curând posibil.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Gravina G., Milano W., Nebbiai G., Piccione C., et al., Medical complications in anorexia and bulimia nervosa. Endocr Metab Immune Disord Drug Targets, 2018. 18 (5): 477-488.
- Neef ND., Coppens V., Huys W., Morrens M., Bondage discipline, dominance submission and sadomasochism (BDSM) from an integrative biopsychosocial perspective: a systematic review. Sex Med, 2019. 7 (2): 129-144.
- Himmerich H., Bentley J., Kan C., Treasure J., Genetic risk factors for eating disorders: an update and insights into pathopysiology. Ther Adv Psychopharmacol, 2019.
- Vásquez N., Urrejola P., Vogel M., An update on inpatient treatment of anorexia nervosa: practical recommendations. Rev Med Chil, 2017. 145 (5): 650-656.
- Jáuregui-Lobera, Ignacio, and Patricia Bolaños-Ríos. “Revisión del tratamiento dietético-nutricional de la anorexia nerviosa.” Revista médica de Chile 140.1 (2012): 98-107.
- Appolinario, Jose C., and Josue Bacaltchuk. “Tratamento farmacológico dos transtornos alimentares.” Brazilian Journal of Psychiatry 24 (2002): 54-59.