Ce este terapia narativă și pentru ce este folosită?
Terapia narativă este un stil de psihoterapie al cărui scop este rescrierea întâmplărilor cu compasiune. Pacientul devine conștient de modul în care poveștile influențează bunăstarea și percepția de sine.
Fiecare experiență și interacțiune primește un sens care influențează modul în care pacientul se vede pe sine și percepe lumea din jur. Acest model terapeutic își propune să creeze povești care pot întări stima de sine, viața profesională, relațiile și abilitățile. Vrei să afli mai multe despre asta?
Ce este terapia narativă?
Terapia narativă este creația lui Michael White și David Epston. Dezvoltarea sa a avut loc simultan cu evoluția terapiei familiale și sistemice în anii ’80 și ’90. Una dintre cele mai puternice idei susține că pacientul nu este singur, ci întotdeauna în relație cu un context.
White și Epston erau foarte interesați de felul în care percepem viața și identitatea personală. Ei au considerat că prin aceste povești facem mai mult decât să ne descriem viața; o construim în mod activ. De aici și importanța cunoașterii semnificațiilor, valorilor și credințelor din spatele acestor povești. Simțurile nu au doar o ancoră individuală, ci sunt puternic influențate de context și mediul social.
Terapia narativă este un tratament conversațional care se caracterizează prin colaborarea dintre terapeut și pacient în construirea de noi povești orientate spre ceea ce urmează a fi realizat.
Se pleacă de la ideea că pacientul are resursele și abilitățile necesare pentru a face acest lucru. Rolul terapeutului este de a ghida pacientul pe calea cunoașterii.
Tehnica are o bază puternică în construcționismul social. Ea susține că credințele, ideile, valorile, normele, practicile și discursurile nu au fost întotdeauna acolo, ci sunt construcții folosite pentru a interpreta lumea.
Descoperă și: Terapia bazată pe mentalizare: ce este și când se aplică
Principiile terapiei narative
Pentru construirea de noi povești alternative, terapia narativă se bazează pe diferite principii și instrumente.
Metafore narative
Poveștile sunt evenimente secvențiate, care sunt conectate în timp. Aceste narațiuni servesc drept referințe pentru acțiunile viitoare. Cu toate acestea, o poveste este doar un mod de a spune lucrurile. Din acest motiv, prin terapia narativă, se pot crea narațiuni alternative care includ aspecte sau detalii care au fost omise anterior.
Identificarea problemei
În primele ședințe, narațiunea este dezordonată, de parcă ar fi o cascadă de episoade. Pe măsură ce pacientul se exprimă, acest flux devine mai ordonat.
În acest moment, terapeutul îi cere pacientului să numească ceea ce îl afectează sau ceea ce îl definește. O poate face printr-un cuvânt sau o frază scurtă. Aceasta este externalizarea problemei.
Pacientul trebuie să aleagă cuvintele care descriu cel mai bine situația. Aceste cuvinte nu trebuie să susțină problema. În plus, terapeutul, în feedback-ul său, încearcă să folosească limbajul pacientului.
Externalizarea problemei
Această strategie urmărește să facă problema mai ușor de gestionat. Externalizarea face ca pacientul să se poată îndepărta de conflict. Acesta nu se mai percepe ca fiind slab.
Contextul și circumstanțele
Problemele nu apar din senin, ci într-un context social și istoric specific, în care sunt prezente diferite relații de putere. Ținând cont de aceste circumstanțe, explicându-le și împărtășindu-le pacientului, acesta se va simți mai puțin vinovat.
De exemplu, obsesia pentru corpurile subțiri și zvelte este susținută de o cultură care întărește constant această idee.
Efectele problemei
Terapeutul îndrumă pacientul spre identificarea modului în care problema respectivă i-a afectat viața. Pacientul este încurajat să exploreze problema și să identifice care a fost rolul lui în menținerea acesteia. Aceasta este ceea ce se numește „întrebare de influențare reciprocă”.
Identitatea socială
Terapia narativă se bazează pe o viziune constructivistă sau post-structuralistă. Identitatea nu este ceva ce trebuie să descoperim în noi înșine. Nu este o „descoperire” sau ceva fix, ci mai degrabă, după cum a susținut White, este relațională și contextuală.
Acest lucru creează o serie de posibilități. Pacientul poate să-și construiască „identitatea intenționată”, concentrându-se pe dorințele, motivațiile, convingerile sale, etc.
Descoperă: Ce este dramaterapia și ce beneficii are?
Pentru ce este folosită terapia narativă?
Terapia narativă poate fi folosită atât în ședințele individuale, cât și de familie, cuplu sau la nivel comunitar. Confidențialitatea este mereu respectată și există o anumită flexibilitate care este convenită cu pacientul.
La ședințe pot fi invitate persoane semnificative care sunt legate de disconfortul pacientului.
Prin „ascultarea deconstructivă”, terapeutul folosește acele lacune sau ambiguități din poveste pentru a scoate la lumină aspectele puțin explorate sau ignorate, care pot facilita o nouă versiune a poveștii.
Această terapie ajută la eliminarea discursurilor dominante care sunt considerate adevăruri unice și invită pacienții să construiască o versiune a poveștii în ton cu scopurile și dorințele lor.
Care sunt beneficiile terapiei narative?
Printre numeroasele sale beneficii, terapia narativă permite construirea unei istorii alternative, scoțând la lumină posibilități mai sănătoase.
Ca urmare a externalizării, pacienții se pot detașa de problemă și se pot concentra pe resursele și abilitățile lor și pe ceea ce pot face pentru a schimba situația care îi afectează. Prin concentrarea asupra problemei în raport cu contextul ei, apare o nouă perspectivă asupra acesteia.
Nu pacientul este problema…
Acesta este unul dintre principiile cheie pe care se bazează terapia narativă. Prin urmare, se lucrează la externalizare pentru a elimina efectul stigmatizator al anumitor etichete. Acest model de psihoterapie susține că sensul unui eveniment nu este un „produs al minții”, ci o construcție. Așa are loc schimbarea. Prin extinderea versiunilor aceluiași eveniment, pacientul recuperează rolul proactiv și învață să ia decizii mai bune.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Wallis, J., Burns, J., & Capdevila, R. (2010). What is narrative therapy and what is it not? The usefulness of Q methodology to explore accounts of White and Epston’s (1990) approach to narrative therapy. In Clinical Psychology & Psychotherapy (Vol. 18, Issue 6, pp. 486–497). Wiley. https://doi.org/10.1002/cpp.723
- Hutto, D. D., & Gallagher, S. (2017). Re-Authoring narrative therapy: Improving our selfmanagement tools. In Philosophy, Psychiatry, & Psychology (Vol. 24, Issue 2, pp. 157–167). Project Muse. https://doi.org/10.1353/ppp.2017.0020
- López De Martín, Silvia Roxana (2011). Terapias breves: la propuesta de Michael White y David Epston. III Congreso Internacional de Investigación y Práctica Profesional en Psicología XVIII Jornadas de Investigación Séptimo Encuentro de Investigadores en Psicología del MERCOSUR. Facultad de Psicología – Universidad de Buenos Aires, Buenos Aires.
- Moreno, A. (2014). Terapia narrativa. En A. Moreno: Manual de terapia sistémica. Principios y herramientas de intervención. Bilbao: Desclèe De Brouwer. Págs. 468-69.
- Payne, Martín (2002) Terapia Narrativa. Una introducción para profesionales. Buenos Aires. Paidos.