Petele albe de pe unghii – cauze și prevenție
Petele albe de pe unghii poartă numele de leuconichie. Numeroși factori au fost asociați cu această problemă. Însă, spre deosebire de ceea ce mulți dintre noi credem, lipsa de calciu de calciu nu se numără printre aceștia.
În articolul de azi te invităm să descoperi câteva informații esențiale despre petele albe de pe unghii. Suntem siguri că acestea ți se vor părea interesante!
Câteva mituri cu privire la petele albe de pe unghii
Cu siguranță ți s-a întâmplat cel puțin o dată să-ți privești unghiile și să constanți că acestea sunt acoperite de niște pete sau linii mici și albe.
Bunicii noștri obișnuiau să ne spună că aceste imperfecțiuni sunt consecința minciunilor pe care le spunem. De asemenea, este posibil ca ei să ne fi spus că trebuie să bem mai mult lapte, pentru că petele albe de pe unghii sunt cauzate de lipsa de calciu.
Adevărul este că niciuna din aceste teorii nu este corectă. Din acest motiv, vrem să îți prezentăm cauzele reale ale leuconichiei. Petele albe de pe unghii pot să apară subit și să dispară la fel de repede. Leuconichia poate fi de 4 tipuri:
1. Punctată
Presupune apariția unor pete mici pe toată suprafața unghiei. Acest tip de leuconichie apare, de obicei, în timpul copilăriei din cauza lezării minore, dar repetate a unghiilor.
2. Striată
Presupune apariția unor linii paralele sau transversale. Acest tip de leuconichie este mai frecvent în rândul femeilor, principala cauză fiind manichiurile agresive. Și chimioterapia este o cauză posibilă a leuconichiei striate.
Citește și:
3. Parțială
Acest tip de leuconichie afectează doar o parte specifică a unghiei. În general, petele apar pe capătul superior al unghiilor.
4. Totală
În această situație, întreaga unghie va avea un aspect albicios, aproape omogen. Acest tip de leuconichie este rar și se declanșează la naștere sau la o vârstă fragedă. În majoritatea cazurilor, problema este ereditară.
Petele albe de pe unghii și lipsa de zinc
Petele albe de pe unghii NU sunt consecința carenței de calciu. Însă această problemă este într-adevăr cauzată de lipsa unui anumit nutrient.
Liniile și petele albe tind să apară la rădăcina unghiei, avansând pe măsură ce aceasta crește. Deficiența de zinc ar putea fi principala cauză a acestui fenomen. Atunci când matricea unghiei este perforată, aceasta începe să fie acoperite de pete albe.
Leuconichia poate fi cauzată și de diverse probleme de sănătate, inclusiv:
- Psoriazis
- Ulcer peptic
- Colită ulcerativă
- Nefrită
Mai mult, lipsa anumitor nutrienți îți crește riscul de a suferi de leuconichie. Este vorba despre acei nutrienți care susțin creșterea unghiilor și dezvoltarea compușilor acestora. Printre acești nutrienți se numără:
- Vitamina B6
- Vitamina A
- Fierul
- Zincul
Dacă petele albe de pe unghii sunt cauzate de lipsa unuia din nutrienții enumerați anterior, este posibil ca unghiile să devină fragile și casante. Drept consecință, ele vor fi mai vulnerabile leziunilor care lasă urme.
Alte cauza posibile pentru petele albe de pe unghii
Petele albe de pe unghii nu sunt periculoase, dar sunt inestetice. Acest inconvenient se aplică în mod special în cazul femeilor. Există însă o altă cauză posibilă a leuconichiei: inflamarea și deteriorarea matricei unghiilor. Acest fenomen produce o keratinizare abnormală.
Nu uita să citești:
Trebuie să reținem faptul că unghiile tind să crească aproximativ 0,25 cm pe lună. Așadar, dacă observăm prezența unei pete albe în mijlocul unghiei, ne putem da seama când a fost aceasta lezată – acum două sau trei luni. Nu vom putea observa pata mai devreme, pentru că va fi prea aproape de cuticulă.
Desigur, există diverse obiceiuri și practici zilnice care pot cauza leuconichie. Putem să ne confruntăm cu această problemă chiar dacă ne îngrijim unghiile foarte bine. Iată câteva dintre acestea:
- Roaderea unghiilor sau a cuticulelor
- Manichiurile prea agresive (de pildă, cele care implică utilizarea chimicalelor)
- Anumite activități de lucru manual
- Tăierea excesivă a unghiilor
- Tastarea incorectă la calculator
- Lovirea mesei cu unghiile
- Utilizarea unor produse puternice de curățare pe bază de chimicale fără a purta mănuși
- Vopsirea excesivă a unghiilor
Cum poți evita petele albe de pe unghii?
În prezent nu există foarte multe tratamente pentru leuconichie. Ca să elimini petele albe, trebuie să lași unghiile să crească suficient de mult pentru a le putea tăia sau pili. Între timp, dacă nu suporți să îți vezi unghiile acoperite de pete albe, poți să aplici ojă sau să porți mănuși.
Câteodată este indicat să consulți un dermatolog. Ia această măsură dacă petele acoperă unghiile în totalitate sau dacă acestea devin translucide sau opace. În această situație, cauza ar putea fi distrugerea permanentă a matricei unghiilor.
Dacă nu vrei să vezi pete albe inestetice pe unghiile tale, aplică sfaturile de mai jos:
- Practică o igienă adecvată și menține-ți unghiile hidratate.
- Evită ojele și tratamentele agresive.
- Permite unghiilor să se odihnească înainte de a aplica din nou ojă (lasă să treacă cel puțin o zi până la următoarea aplicare).
- Poartă mănuși atunci când faci curățenie în casă, indiferent dacă este vorba despre spălarea vaselor sau curățarea podelelor, a băii și a bucătăriei.
- Îngrijește-ți unghiile în totalitate, nu doar vârfurile acestora. Acordă atenție specială cuticulelor și rădăcinii.
- Consumă alimente bogate în zinc, cum ar fi fructele uscate și germenii de grâu.
- Consumă vitamina A în fiecare zi. Poți obține acest nutrient din morcovi, dovleac și piersici.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Anomalías de la uña. Mediplus.
https://medlineplus.gov/spanish/ency/article/003247.htm - Fingernails: Do’s and don’ts for healthy nails. Mayo Clinic Staff. (2018).
mayoclinic.org/healthy-lifestyle/adult-health/in-depth/nails/art-20044954 - Leukonychia on finger nails as a marker of calcium and/or zinc deficiency. Morgan Z, et al. (2011). onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/j.1365-277X.2011.01175_23.x
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.