Filozofia limbajului: în ce constă?

Scris și verificat de filosoful Maria Alejandra Morgado Cusati

Ultima actualizare: 06 iulie, 2023

Filozofia limbajului este ramura filozofiei ce studiază limbajul dintr-o perspectivă generală și fundamentală, abordând aspecte precum natura lui, relația sa cu gândirea și lumea, utilizarea și limitele sale, precum și aspecte legate de traducere și interpretare.

Deoarece abordările sale sunt mai degrabă conceptuale decât empirice, filozofia limbajului este diferită de lingvistică. În plus, lingviştii studiază adesea limba în scopuri descriptive, analizându-i formele, nivelurile şi funcţiile. În schimb, filozofii adoptă o abordare mai abstractă, detașată de descrierea practică.

Ce este limbajul?

Pentru a înțelege în ce constă filozofia limbajului, trebuie mai întâi să definim ce se înțelege prin limbaj. Acesta este un sistem de semne prin care indivizii comunică. Aceste semne pot fi sonore (cum ar fi vorbirea), corporale (precum gesturile) sau grafice (cum ar fi scrisul).

Utilizarea sa la ființele umane este remarcabilă, deoarece suntem singurele ființe din lume cu capacitatea de a ne exprima printr-un limbaj articulat.

• Gândirea umană este complexă.
• Descrie trecutul sau speculează despre viitor; deliberează și planifică în lumina propriilor convingeri.
• Ne putem imagina obiecte, evenimente și stări de fapt, deci limbajul este strâns legată de intenționalitate.
• Împărtășim informații și comunicăm convingeri, speculații, atitudini și emoții.
• Limbajul creează lumea socială umană, încadrând oamenii într-o istorie și o experiență de viață comună.

În plus, limbajul este un instrument de înțelegere și cunoaștere. De exemplu, limbajele specializate ale matematicii și ale științei permit ființelor umane să construiască teorii și să facă predicții despre chestiuni pe care altfel nu le-ar putea aborda.

Istoria filozofiei limbajului

Limba este un aspect fundamental pentru specia umană și dezvoltarea ei. De aceea, încă din cele mai vechi timpuri, ea a fost abordată de filozofie din diferite unghiuri.

Filozofia antică

În Occident, cercetarea lingvistică datează din secolul al V-lea î.Hr. (Socrate, Platon, Aristotel şi stoicii). De exemplu, în dialogul Cratylus, Platon se întreba dacă numele lucrurilor erau determinate de convenție sau de natură. În acest caz, el a fost împotriva convenției.

La rândul său, Aristotel s-a interesat de chestiunile de logică, categorii și crearea sensului. El a separat lucrurile în specii și genuri. Aristotel credea că sensul unui predicat a fost stabilit printr-o abstractizare a asemănărilor dintre diverse lucruri individuale. Această teorie a fost numită mai târziu nominalism.

Citiți și: Juan Luis Vives: filozoful spaniol care a vrut să-i ajute pe cei săraci

Filozofia medievală

La rândul lor, filozofii medievali au fost foarte interesați de subtilitățile limbajului și de utilizarea sa. Pentru mulți scolastici, acest interes a fost stârnit de nevoia de a traduce texte grecești în latină.

Sfântul Augustin, de exemplu, a spus că semnul este o realitate materială care evocă o realitate străină în înțelegere. Semnul lingvistic este constituit dintr-o unire intrinsecă a sunetului și a sensului.

Având în vedere această poziție augustiniană, foarte asemănătoare cu cea stabilită de Platon, s-ar putea presupune că există o legătură directă între semn și lucrul pe care îl reprezintă.

Filozofia modernă

În ciuda faptului că limba a fost abordată înainte de modernitate, abia acum a început să trezească un interes mai mare. Acest lucru dă naștere la două abordări diferite ale înțelegerii limbajului. Potrivit filozofului canadian Charles Taylor, acestea sunt teoria designativă și teoria constitutivă.

Pe de o parte, teoria designativă concepe limba ca pe un instrument care ne permite să desemnăm lucruri și idei. Această abordare adoptă o poziție atomistă, subliniind relația individului cu cuvintele. Cei mai proeminenți reprezentanți ai acestei teorii sunt Thomas Hobbes (1588-1679), John Locke (1632-1704) și Etienne Bonnot de Condillac (1714-1780).

În schimb, abordarea constitutivă concepe limba ca pe ceva anterior indivizilor, constituind lumea pe care o locuiesc și transformând felurile lor de a fi. În acest sens, se dezvoltă o viziune holistică, în care limbajul predefinește condițiile de existență a ființelor umane. Principalii reprezentanți ai curentului constitutiv sunt Johann Georg Hamann (1730-1788), Johann Gottfried Herder (1744-1803) și Wilhelm von Humboldt (1767-1835).

Filozofia contemporană

Cele două abordări menționate mai sus se vor dezvolta în paralel până în secolul al XX-lea. De atunci, teoria constitutivă a limbajului începe să capete o mai mare relevanță, mai ales datorită nașterii lingvisticii moderne grație lui Ferdinand de Saussure (1857-1913) și lui Gottlob Frege (1848-1925).

Limbajul a început să aibă un rol central în filozofia occidentală. De fapt, sintagma „întorsătură lingvistică” este adesea folosită pentru a evidenția contribuția tot mai mare a filozofilor contemporani.

Mai târziu, odată cu dezvoltarea filozofiei analitice, a apărut un interes tot mai mare pentru limbajul obișnuit. Printre filozofii care s-au ocupat de limbajul obișnuit se numără GE Moore (1873-1958) și Ludwig Wittgenstein (1889-1951), care au susținut că limbajul obișnuit este substratul pentru înțelegerea limbajelor formale. Acestea din urmă nu sunt decât cazuri particulare ale fenomenului general al limbajului și al derivărilor sale.

Citiți și: Cercul de la Viena și importanța sa pentru lumea modernă

Probleme abordate de filozofia limbajului

Unele dintre problemele abordate de filozofia limbajului sunt următoarele:

• Natura limbajului: este limbajul o entitate creată rațional pentru a satisface nevoia psihologică de a comunica cu ceilalți sau este o capacitate înnăscută și specifică?
• Problema universalelor: universalele au o legătură directă cu o entitate reală, abstractă (perspectivă realistă) sau reprezintă doar o colecție de obiecte individuale (nominalism)?
• Traducere și interpretare: apare imposibilitatea de a determina sensul în cazul unei traduceri literale a cuvintelor. Sistemul lingvistic al unei comunități date depășește traducerea literală a fiecărui semn sau expresie.

Filozofia limbajului este un subiect complex

În concluzie, este pertinent să subliniem că filozofia limbajului este o ramură destul de complexă, care cuprinde perspective diferite. Totuși, acest fapt nu ar trebui să ne surprindă, căci limbajul uman este o entitate diversă care ascunde încă probleme nerezolvate.