În ce constă diagnosticarea dislexiei?
Diagnosticarea dislexiei nu este atât de ușoară pe cât cred unii oamenii. În realitate, este un proces complex care merită toată atenția. De fapt, profesioniștii din domeniul sănătății își acordă suficient timp pentru a determina existența tulburării, deoarece acest lucru deschide calea către o serie de tratamente posibile și abordări viitoare.
Calitatea vieții unei persoane cu dislexie depinde de două lucruri. În primul rând, este important cât de devreme este detectată tulburarea. În al doilea rând, este important sprijinul pe care îl primește de la cei din jur. Terapiile multidisciplinare sunt esențiale atunci când se urmărește includerea pacientului în viața normală și socială.
Ce este dislexia?
Înainte de a diagnostica dislexia, este important să o definim. Pe scurt, se referă la o tulburare de învățare (în special a cititului și a scrisului), care apare în copilărie. Are legătură cu lipsa realizării anumitor parametri așteptați de la copil la fiecare vârstă.
Această tulburare este foarte ciudată. Practic, cei care suferă dislexie nu prezintă, în general, o problemă asociată care să explice prezența dificultăților de învățare. Cu alte cuvinte, nu există leziuni fizice sau mintale care să determine existența unui eșec în procesul de învățare.
Este foarte dificil pentru un copil dislexic să identifice fiecare literă a alfabetului și să diferențieze caracterele. Sunetele cuvintelor sunt, de asemenea, ciudate pentru acesta. Copiii dislexici au probleme serioase în a ști ce citesc, până la punctul în care schimbă, înlocuiesc sau chiar denaturează silabele. Interpretarea textelor este dificilă, iar citirea devine mult mai lentă.
Unii autori afirmă faptul că problema principală constă în incapacitatea de a decoda mesajul. Practic, un copil dislexic nu și-a dezvoltat abilitatea de a înțelege codul pe care alții îl folosesc pentru a vorbi. Prin urmare, copilul nu poate înțelege sensul corect al cuvintelor pe care le folosește.
Citește mai mult:
Diagnosticarea dislexiei: simptome pe care trebuie să le ai în vedere
Dificultăți de citire
Acesta este probabil simptomul cel mai comun. În caz de dislexie, copilul citește prost, deoarece folosește multe metode incorecte pentru a ajunge la înțelegerea semnificației cuvintelor.
Copilul schimbă o literă cu alta, modifică silabele, rotește cuvintele și sunetele și citește foarte lent. După ce a terminat de citit, este posibil să nu știe ce mesaj transmite textul. Sunetele alfabetului nu corespund unui sens cognitiv deja elaborat în mintea sa.
Probleme de scriere
Dificultatea de citire a unei persoane dislexice are cu siguranță un impact crescut asupra capacității sale de a scrie. Atunci când un individ dislexic încearcă să-și pună gândurile în scris, tinde să facă o mulțime de greșeli. De exemplu, omite literele, schimbă silabele și nu folosește (sau folosește greșit) semnele de punctuație.
Acești indivizi au o sintaxă foarte slabă, deoarece le lipsește instrumentele necesare pentru a se exprima. De multe ori, tot ce pot scrie sunt mâzgăleli. Fără îndoială, acest lucru arată cât de dificilă este scrierea pentru unii dintre pacienții dislexici.
Capacitate intelectuală ridicată
Nu este neobișnuit ca pacienții dislexici să trezească curiozitatea medicilor pentru că au o capacitate intelectuală ridicată în aproape orice domeniu (cu excepția limbajului, desigur). Nu există nici o întârziere mintală. De fapt, în multe domenii, dezvoltarea copiilor dislexici se încadrează în parametrii normali.
Dificultate în realizarea sarcinilor lexicale
Școala se întâmplă să fie principalul loc de detectare a dislexiei. Acolo, elevii dislexici nu își îndeplinesc sarcinile lingvistice corect. De exemplu, dacă profesorul le cere să scrie cu majuscule sau să găsească cuvinte într-un text, acești copii se pierd complet.
Problema lor de a pune lucrurile în ordine corectă se extinde uneori și în zone matematice și geometrice. Însă acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. De exemplu, atunci când problema individului atinge și alte domenii, acesta nu poate învăța să înmulțească sau să ordoneze zilele săptămânii.
Comportament modificat
Medicii suspectează prezența dislexiei atunci când copiii care au probleme la școală suferă de stres sever care le afectează viața de zi cu zi. Simplul fapt de a rămâne în urma colegilor lor le poate deteriora starea emoțională.
Mai mult, tulburările de comportament tind să fie relativizate în instituțiile de învățământ. Adulții presupun adesea că problemele unui copil apar ca urmare a lipsei de interes pentru învățare și invers. Încetul cu încetul, persoana dislexică este încadrată în categoria de elev rău și lent, cu care profesorii nu trebuie să piardă timpul, pentru că oricum nu vor învăța.
De fapt, unii pacienți primesc un diagnostic de depresie înainte de un diagnostic de dislexie. Timpul pierdut cu diagnosticul greșit întârzie obținerea de ajutor profesional de care copiii dislexici au nevoie. Ei iau chiar și medicamente eliberate pe bază de rețetă medicală, care nu sunt deloc utile pentru boala lor.
Citește mai mult:
Cine este responsabil de diagnosticarea dislexiei?
Întrucât nu există metode de diagnostic complementare, cum ar fi RMN-urile sau scanările cerebrale care ar putea duce la stabilirea unui diagnostic, este normal să ne întrebăm cine stabilește prezența bolii și cum o face.
Psihologii educaționali, logopezii și neuropsihologii sunt specialiști instruiți în măsură să diagnosticheze tulburările de citire și învățare. Prin teste și evaluări, echipele multidisciplinare pot aduna suficiente date despre pacient pentru a ajunge la o concluzie.
Echipa de profesioniști trebuie să semneze un raport care certifică diagnosticul copilului dislexic. Următorul pas este ca familia și cei din jurul pacientului să se angajeze să adapteze procesul de învățare la abilitățile acestuia.
Pe scurt, nu ezita să programezi o consultație la cabinetul de psihopedagogie din școala locală sau din centrele de sănătate. Ca părinte sau îngrijitor, diagnosticarea timpurie a dislexiei poate schimba complet evoluția viitoare a copilului.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Lorenzo, Susana Tamayo. “La dislexia y las dificultades en la adquisición de la lectoescritura.” Profesorado. Revista de Currículum y Formación de Profesorado 21.1 (2017): 423-432.
- Luis Bravo, V., B. Jaime Bermeosolo, and G. Arturo Pinto. “Dislexia fonémica: decodificación-codificación fonémica y comprensión lectora silenciosa.” Infancia y aprendizaje 11.44 (1988): 21-34.
- Artigas-Pallarés, J. “Dislexia: enfermedad, trastorno o algo distinto.” Revista de neurología 48.2 (2009): 63-69.
- González, Juan Eugenio Jiménez, Celia Morales Rando, and Cristina Rodríguez. “Subtipos disléxicos y procesos fonológicos y ortográficos en la escritura de palabras.” European Journal of Education and Psychology 7.1 (2014): 5-16.
- Coalla, Paz Suárez, et al. “Dificultades de escritura en niños españoles con dislexia.” Infancia y Aprendizaje: Journal for the Study of Education and Development 39.2 (2016): 291-311.
- Jiménez-Fernández, Gracia, et al. “El papel del aprendizaje implícito en la lectura: Dislexia vs Retraso Lector.” AA. VV. Respuestas Flexibles en Contextos Educativos Diversos. Murcia: Consejería de Educación, Formación y Empleo (2012).
- Artigas-Pallarés, J. “Problemas asociados a la dislexia.” Revista de neurología 34.1 (2002): 7-13.
- Alves, Rauni Jandé Roama, et al. “Test para la identificación de Señales de Dislexia: Evidencia de la Validez de Criterio.” Paidéia (Ribeirão Preto) 28 (2018).