Idealismul: tipuri, caracteristici și reprezentanți principali

Idealismul este una dintre principalele teorii ale gândirii filozofice. Originea sa datează din Grecia Antică. Având diverse variante, acest curent susține că ideile sunt independente de materie. Conform idealismului, conștiința și spiritul sunt entități autonome ale lumii sensibile.

Idealismul apără noțiunea de suflet și existența unei entități supreme (divinitatea) și susține că adevărata cunoaștere poate fi dobândită doar prin gândire sau conștiință.

Printre exponenții idealismului se numără filozofi renumiți precum Platon (considerat părintele acestui curent), Descartes, Leibniz, Kant și Hegel. În continuare, vom detalia caracteristicile acestui curent.

Istoria idealismului

În filozofie, termenul de idealism a început să fie folosit în engleză, apoi în alte limbi, în jurul anului 1743. Deși cuvântul a fost inventat în acel moment, idealismul este prezent în filozofie de mai bine de 2.000 de ani, deoarece Platon este considerat părintele acestei teorii.

În 480 î.Hr., Anaxagoras a afirmat că toate lucrurile au fost create prin minte. Ani mai târziu, Platon avea să afirme că realitatea obiectivă maximă nu este realizabilă decât prin idei, care există independent de lumea sensibilă. Secole mai târziu, aceste credințe aveau să primească titlul de idealism obiectiv.

Mulți savanți susțin că idealismul a fost prezent și în India Antică, mai ales, în doctrine precum budismul și alte școli de gândire orientală care foloseau textele Vede.

Idealismul a fost uitat pentru o vreme și a apărut din nou în 1700 datorită unor filozofi precum Kant și Descartes, care l-au adoptat și dezvoltat. Tot în acest moment idealismul a fost subdivizat.

Idealismul platonic

Când explică ființa lucrurilor, Platon afirmă că există două lumi: una sensibilă (lumea fizică) și una inteligibilă (cea a ideilor). Prima este alcătuită din tot ceea ce putem experimenta prin simțuri. Se caracterizează prin multiplicitate, fiind pură aparență și în continuă schimbare. Prin urmare, este falsă și înșelătoare.

În schimb, lumea ideilor este adevărată, incoruptibilă și imuabilă. Acolo locuiesc ideile universale și necesare, esențe a tot ceea ce există. Obiectele și corpurile lumii fizice sunt o simplă reflectare imperfectă a acestei lumi.

Descoperiți: Ce este și ce nu este gândirea critică?

Idealismul obiectiv

Idealismul obiectiv consideră că ideile există independent de materie și indivizi. De asemenea, susține că le putem accesa doar prin experiență. Reprezentanți ai acestui curent sunt Leibniz, Hegel, Bernard Bolzano și Dilthey.

Idealismul subiectiv

Spre deosebire de idealismul obiectiv, cel subiectiv susține că ideile există doar în conștiința sau spiritul indivizilor, adică depind de mintea subiectului. În acest sens, ideile fiecăruia vor fi falsificate de experiența personală.

Această formă de idealism are, la rândul său, două variante. Una dintre ele afirmă că nu există nimic în afara minții, ci că lumea exterioară este făcută de noi. Cealaltă susține că simțurile și cunoștințele ne oferă informații distorsionate din lumea exterioară.

Reprezentanți ai acestei variante sunt Descartes, George Berkeley, Kant, Fichte și Ernst Cassirer.

Idealismul transcendental

Acest tip a fost dezvoltat de Immanuel Kant, care a susținut că în fiecare act de cunoaștere există două elemente: obiectul cunoașterii și subiectul (persoana care caută să cunoască). În acest caz, subiectul este cel care stabilește condițiile pentru apariția cunoașterii.

În cadrul teoriei lui Kant întâlnim și noțiunile de fenomen și noumen. Fenomenul este ceea ce știm despre obiect prin experiență și procese cognitive anterioare. Noumenul este ceea ce nu știm despre obiect, reprezentând limita cunoașterii care poate fi atinsă doar prin intelect.

Idealismul absolut

Este un curent atribuit filozofului Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Acest gânditor a susțin că, pentru ca subiectul să poată accesa cunoașterea lumii, trebuie să existe o identitate absolută între gândire și ființă. Pentru ca această identitate să apară, subiectul are nevoie de instrumente de gândire care să-i permită să-și dezvolte conștiința, pentru a atinge adevărata cunoaștere a lumii.

Reprezentanți ai idealismului

Există mulți filozofi renumiți care au abordat perspectiva idealistă.

Platon (427-347 î.Hr.)

A fost un discipol al lui Socrate și un profesor al lui Aristotel. A fondat Academia din Atena și aproape toată opera sa este scrisă sub formă de dialoguri.

Acest mare gânditor a afirmat că lumea sensibilă, cea pe care o percepem, este doar o umbră sau o reflectare a lumii reale, topos uranus (locul dincolo de ceruri), unde trăiesc ideile universale și de unde provine sufletul uman.

Rene Descartes (1596-1650)

Filosof francez considerat părintele filosofiei moderne și raționalismului și unul dintre precursorii revoluției științifice. Acest gânditor a împărțit ideile în trei categorii: cele care apar din experiența sensibilă de învățare sau socializare, ideile artificiale sau imaginative și ideile naturale sau înnăscute care provin dintr-o forță sau inteligență superioară.

Citiți mai mult: Gândesc, deci exist: originea și sensul acestei fraze celebre

Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716)

A inventat termenul de idealism, referindu-se la filozofia platoniciană. A rezolvat problema ideilor înnăscute, susținând că acestea provin din adevărata esență a obiectelor, pe care le-a numit monada.

Immanuel Kant (1724-1804)

Creator al idealismului transcendental, Kant a susținut că toate cunoștințele provin din combinația dintre un subiect și un obiect de experimentat. Mai mult, în lucrarea sa intitulată Critica rațiunii pure, a propus existența cunoștințelor înainte de experiență și capacitatea de a gândi la obiecte dincolo de experiența senzorială.

Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831)

Hegel este considerat unul dintre cei mai importanți filozofi idealiști. El a fost părintele idealismului absolut.

Exemple de idealism în societate

Idealismul a pătruns în diverse sfere ale societății. Printre cele mai notorii cazuri avem următoarele:

• Religii: cele care apără existența zeilor și a ființelor divine care au creat oamenii după chipul și asemănarea lor. În acest caz, zeitățile și cuvintele lor sunt considerate idei adevărate și imuabile.
• Împărțirea trup-suflet: afirmația că trupul și sufletul sunt separate și că sufletul transcende trupul este o manifestare idealistă foarte populară, prezentă în credințele care vorbesc despre nemurire sau reîncarnare.
• Drepturile omului: ideea că toți oamenii sunt egali și au aceleași drepturi se bazează pe credința că există o esență sau o idee despre om.
• Astrologie: credința că anumite grupuri de stele și planete ne guvernează destinul.

Principalele critici

Mulți gânditori au criticat angajamentul față de o lume imaterială superioară, prezentă în religii precum creștinismul, care promit o viață veșnică mai importantă decât cea perceptibilă. În plus, aceștia afirmă că idealismul minimizează lumea perceptibilă și permite relativizarea multor argumente și dezbateri.

În cadrul filosofiei, găsim două mari curente antagonice în ceea ce privește ființa și cunoașterea. Idealismul susține că spiritul prevalează asupra materiei. Materialismul afirmă că materia există independent de spirit sau idee. Care idee este cea corectă?