Logo image
Logo image

Încearcă dieta de o săptămână cu supă de varză

4 minute
Vrei să slăbești? Apelează la această dietă cu supă de varză!
Încearcă dieta de o săptămână cu supă de varză
Ultima actualizare: 31 ianuarie, 2023

Dacă vrei să pierzi câteva kilograme, îți recomandăm dieta de o săptămână cu supă de varză și alte alimente naturale și sănătoase.

Dieta de o săptămână cu supă de varză îți va permite să dai jos câteva kilograme în funcție de metabolism și activitatea fizică. Cu toate acestea, datorită caracteristicilor dietei, trebuie să fii foarte atentă la urmarea ei. Dieta este destul de restrictivă, ceea ce înseamnă că impune limitarea alimentelor pe care le poți consuma.

De asemenea, este important să urmezi instrucțiunile și apoi, după o săptămână, să renunți la dietă. Acestea fiind spuse, află în cele ce urmează tot ce trebuie să știi despre dieta de o săptămână cu supă de varză.

Trăsăturile dietei și rețeta supei de varză

Înainte să urmezi acest regim alimentar, este important să știi mai multe despre el.

Some figure

Primul lucru pe care trebuie să-l reții este că vorbim despre o dietă care poate fi urmată o singură săptămână și care necesită autocontrol din cauza faptului că se bazează pe consumul supei de varză. Cu alte cuvinte, supa de varză reprezintă numai baza alimentației tale în cele 7 zile. Poți consuma și alte alimente, conform sugestiilor pe care ți le oferim mai jos.

O altă trăsătură a acestei diete este faptul că îți permite să pierzi până la 5 kilograme, în funcție de metabolism și activitatea fizică.

Supa de varză este benefică datorită calităților sale depurative și faptului că îți oferă o senzație de sațietate. Mai mult, aceasta este un aliment bogat în vitamine și minerale.

Atunci când am specificat că este o dietă restrictivă, ne-am referit la faptul că are foarte puține calorii (800 calorii pe zi). Din acest motiv, dieta nu trebuie urmată mai mult de o săptămână, deoarece vei crea anumite dezechilibre în organismul tău, care are nevoie de carbohidrați, grăsimi și proteine.

Ingredientele supei de varză

  • O varză
  • 2 ardei grași
  • 6 cepe mari
  • 6 roșii
  • O tulpină de țelină
  • Sare după gust
  • Piper după gust

 Mod de preparare

  • În primul rând, taie toate legumele și adaugă-le în apa fiartă.
  • Apoi, adaugă sarea și piperul după gust.
  • Lasă supa să fiarbă timp de 10 minute la foc mare.
  • După aceea, redu focul și las-o să fiarbă aproximativ o jumătate de oră.

Îți recomandăm și:

Supa: cum să o faci cât mai sănătoasă

Dieta de o săptămână cu supă de varză – plan de alimentație

Așa cum am menționat mai sus, dieta constă într-o alimentație specifică, pe lângă consumul supei de varză. În cele ce urmează, îți dezvăluim un plan de alimentație pentru a urma dieta de o săptămână cu supă de varză și alte alimente sănătoase.

Ziua 1

Poți să consumi supa de varză oricând vrei. Pe lângă aceasta, consumă fructe de care ți se face poftă, cu excepția bananelor și avocadoului.

Some figure

De asemenea, consumă multe lichide, fie apă, fie infuzii. Nu consuma alcool sau băuturi carbogazoase. Mănâncă alimentele specificate pentru prima zi ori de câte ori ți se face foame.

Ziua 2

Pe lângă supa de varză, consumă alte legume atât sub formă crudă, cât și gătite. Consumă oricât dorești. În această zi, poți mânca și cartofi.

Ziua 3

Consumă legume, fructe și supă de varză când ți se face foame. Încearcă să eviți banana, avocadoul și cartofii.

Ziua 4

La mic dejun și la gustare consumă lapte degresat. De asemenea, consumă 4 banane de-a lungul zilei. Dacă vrei, poți înlocui banana cu un alt fruct. Consumă supa de varză ori de câte ori ți se face foame.

Ziua 5

Consumă supa de varză atunci când îți este poftă. La prânz și la cină mănâncă o porție de carne (vită sau pui) sau o porție de pește. De asemenea, poți să mănânci 6 roșii, pe care le poți tăia în jumătate și le poți condimenta cu usturoi, oregano și ulei de măsline.

Some figure

Ziua 6

În ziua 6, consumă două porții de carne de pui, porc sau pește. Consumă-le cu legume, orice preferi. Desigur, nu uita de supa de varză.

Ziua 7

Consumă orez integral la fiecare masă împreună cu legume crude sau gătite. Poți mânca și fructe și, desigur, supa de varză. Consumă aceste alimente ori de câte ori îți este foame.

Citește și:

3 diete detoxifiante sărace în grăsimi

Alte recomandări

În cele ce urmează, am pregătit și alte sugestii cu privire la urmarea dietei bazate pe supa de varză:

  • Pe lângă dietă, ai grijă să consumi 2 litri de apă pe zi (8 căni).
  • Când urmezi dieta, evită consumul de alcool și de băuturi carbogazoase.
  • Consumă infuzii, ceai sau cafea.
  • Evită consumul pastelor și al leguminoaselor.
  • Încearcă să mănânci cartofi doar în zilele indicate. Nu introdu în dietă alte alimente.
  • În ceea ce privește alegerea legumelor, îți recomandăm salata, morcovul, roșiile, alfalfa, spanacul, castravetele, broccoli și țelina.
  • Cele mai bune fructe pentru dietă sunt următoarele: ananas, piersică, portocale, pepene galben, pepene verde, pere și mere.
  • Încearcă să eviți bananele, nuca de cocos și smochinele, mai puțin în zilele în care le poți mânca.
  • Este foarte important să renunți la dietă după o săptămână. Nu îți recomandăm să o urmezi pe termen lung.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Eat cabbage to fight cancer. (1994). Environmental health perspectives, 102(5), 428-9. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1567139/
  • Physiological effects of cabbage with reference to its potential as a dietary cancer-inhibitor and its use in ancient medicine (1983). Albert-Puleo M. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/6677818
  • Bertoia, M. L., Mukamal, K. J., Cahill, L. E., Hou, T., Ludwig, D. S., Mozaffarian, D., Willett, W. C., Hu, F. B., … Rimm, E. B. (2015). Changes in Intake of Fruits and Vegetables and Weight Change in United States Men and Women Followed for Up to 24 Years: Analysis from Three Prospective Cohort Studies. PLoS medicine, 12(9), e1001878. doi:10.1371/journal.pmed.1001878 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4578962/

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.