Mitul peșterii lui Platon: semnificație și învățături

Mitul peșterii lui Platon este una dintre cele mai importante alegorii ale filozofiei care și-a pus amprenta asupra gândirii culturilor occidentale. Platon abordează originea cunoașterii și natura realității, pe baza teoriei sale a ideilor.

Acest mit a fost studiat și discutat pe scară largă de-a lungul istoriei. Învățăturile sunt valabile și astăzi. Să vedem în ce constă!

Despre ce este vorba în mitul peșterii lui Platon?

Mitul peșterii apare în Cartea a VII-a a Republicii, una dintre cele mai importante lucrări ale lui Platon. Scris sub forma unui dialog, reflectă o discuție între Socrate și Glaucon (alt filozof) despre cunoaștere.

Socrate îi cere interlocutorului să-și imagineze niște bărbați care, de când s-au născut, au fost înlănțuiți în adâncurile unei peșteri. Nu cunosc nici originea, nici motivul acelei situații.

Această peșteră este împărțită în două de un zid. Pe o parte se află camera pentru prizonierii înlănțuiți, care nu pot privi decât la peretele îndepărtat. În cealaltă parte, în spatele zidului și ascunși de vederea prizonierilor, sunt alți oameni și o varietate de elemente (animale, copaci, munți).

În spatele acestor oameni arde un foc de tabără care proiectează umbrele pe peretele contemplat de prizonieri. Prin urmare, cei înlănțuiți pot vedea doar silueta acestor figuri reflectată de lumina focului.

Oamenii vorbesc între ei, provocând un ecou care răsună în interiorul peșterii. Prizonierii nu văd decât umbrele obiectelor proiectate și nu aud decât ecoul distorsionat al vocilor, crezând că ceea ce percep ei este singura realitate.

Citiți și: Ce este solipsismul și care sunt caracteristicile sale?

Ieșirea unuia dintre prizonieri

La un moment dat, unul dintre prizonieri îndrăznește să se întoarcă și să privească dincolo. La început, este năucit și enervat de lumina emisă de foc. Dar, decide să meargă la ieșire.

De fiecare dată când mergea înainte, îndoielile, teama și disconfortul din cauza luminii îl îndemnau să se întoarcă în umbrele din fundul cavernei. Cu toate acestea, încetul cu încetul se obișnuiește și continuă cu răbdare și efort până reușește să iasă.

Afară, ajustându-și vederea la lumina soarelui, începe să vadă adevăratele obiecte care alcătuiesc realitatea. Deodată, fugarul vrea să împărtășească acea experiență cu tovarășii săi. Cu toate acestea, când se întoarce, ei îl întâmpină cu neîncredere și dispreț.

Teoria ideilor

Mitul peșterii este o alegorie a teoriei ideilor lui Platon, care afirmă existența a două lumi: una sensibilă și cealaltă inteligibilă. Prima este alcătuită din tot ceea ce putem experimenta prin simțuri. Se caracterizează prin multiplicitate, prin aparență pură și continuă schimbare. Prin urmare, este falsă și înșelătoare.

În schimb, lumea ideilor este adevărată, incoruptibilă și imuabilă. Acolo locuiesc ideile universale și necesare, care sunt esența a tot ceea ce există. În acest fel, obiectele și corpurile lumii fizice sunt o simplă reflectare imperfectă a acestei lumi.

Astfel, mitul peșterii este o ficțiune care reflectă și ajută la înțelegerea modului în care Platon a conceput relația dintre fizic și lumea ideilor.

Așa cum era de așteptat, peștera reprezintă lumea sensibilă, prizonierii sunt ființe umane, iar exteriorul este lumea inteligibilă, unde se găsește esența lucrurilor și adevărata cunoaștere.

Învățăturile mitului peșterii

În termeni generali, mitul peșterii reflectă mai multe idei:

• Existența unui adevăr independent de credințele sau opiniile oamenilor.
• Prezența înșelăciunii în lumea sensibilă, determinând oamenii să se îndepărteze de adevărata cunoaștere.
• Frica, îndoiala și disconfortul experimentat de individ atunci când își dă seama că există o realitate până acum ignorată.
• Schimbarea calitativă care are loc la individ odată ce acesta descoperă adevărul, pentru că atunci când află, nu există cale de întoarcere.
• Scepticismul oamenilor care sunt absorbiți de credințele și dogmele lor.

Învățăturile mitului peșterii au o mare valabilitate în zilele noastre. Acestea pot fi reflectate în felul următor:

Cunoștințe distorsionate

În prezent, este foarte frecvent ca diverse surse mass-media și rețele sociale să răspândească informații distorsionate despre fapte. Ele creează dezinformare. Făcând o analogie cu mitul peșterii, noi am fi prizonierii, în timp ce oamenii liberi ar fi răspânditorii de informații false.

De asemenea, în teoria ideilor, Platon subliniază ușurința de a menține înșelăciunea prin aparență. Și astăzi, există multă dezinformare, deoarece dovezile sunt distorsionate sau prost prezentate, limitând interogarea sau depășind ceea ce este expus.

Eliberare

La rândul său, autoeliberarea unuia dintre prizonieri este asemănătoare unei revoluții personale, care poate fi de orice fel: lăsarea în urmă a unei persoane, situații, ideologii sau religii dăunătoare.

În plus, actul de eliberare din lanțuri poate reprezenta și o schimbare de paradigmă, care implică un mod diferit de a cunoaște și de a aborda realitatea.

Citiți și: Mackie și teoria erorii: este moralitatea obiectivă?

Ascensiunea la adevăr

În mit, ascensiunea prizonierului în lumea exterioară produce nesiguranță, disconfort și frică. Această imagine reflectă perfect ceea ce înseamnă să scapi de credințele sau dogmele adânc înrădăcinate.

Renunțarea la vechile certitudini și deschiderea către adevăruri reprezintă un proces psihologic costisitor și incomod, prin care nu toată lumea este dispusă să treacă.

Întoarcere

Întoarcerea fostului prizonier în peșteră și neîncrederea însoțitorilor săi reflectă răspândirea unor idei noi în societate, care sunt percepute la început cu confuzie, dispreț sau ură. Sunt idei care pun la îndoială dogmele care au structurat societatea.

Totuși, potrivit lui Platon, individul care reușește să acceseze adevărul are obligația morală de a scoate alți oameni din ignoranță și de a le împărtăși cunoștințele.

Un mit actual

Mitul peșterii este una dintre marile comori pe care filozofia antică le-a lăsat gândirii occidentale. Ei bine, deși este un text foarte vechi, ne oferă, fără îndoială, idei care ne permit să reflectăm asupra realității și asupra modului în care ne mișcăm în interiorul ei.