Logo image
Logo image

Poți face sex după testul Papanicolau?

4 minute
Unele femei se întreabă dacă este posibil să faci sex după testul Papanicolau. În acest articol, vom clarifica subiectul. Nu rata o serie de informații utile!
Poți face sex după testul Papanicolau?
Ultima actualizare: 11 mai, 2021

Te-ai întrebat vreodată dacă poți face sex după testul Papanicolau? Ei bine, aceasta este una dintre întrebările principale ale femeilor supuse acestui examen ginecologic. De aceea, vrem să trecem în revistă cele mai relevante aspecte ale acestui test pentru a lămuri această dilemă.

Ce este testul Papanicolau?

În primul rând, este important să vorbim mai mult despre testul pe care îl numim Babeș Papanicolaou. Este un examen ginecologic în care un profesionist din domeniul sănătății preia o probă din colul uterin al femeii. Colul uterin este ultima parte a uterului și este în contact cu vaginul.

Mai întâi, specialistul ia o probă cu un tampon, o perie mică sau o racletă destinată acestui scop. Apoi, proba este așezată pe o bucată de sticlă – frotiu – sau într-o sticlă cu un lichid special pentru a conserva celulele găsite.

Apoi, specialistul trimite proba la laborator. Acolo, un patolog, care este un medic specializat în interpretarea celulelor cu ajutorul microscopului, va pregăti un raport în funcție de ceea ce a văzut. Specialiștii îi returnează femeii acest raport câteva zile mai târziu, astfel încât aceasta să poată continua testele sau să le încheie, în funcție de rezultat.

Some figure
Specialiștii recomandă testul Papanicolau ca măsură preventivă pentru depistarea precoce a problemelor de col uterin.

Ce rol are acest test?

Scopul testului Papanicolau este depistarea precoce a cancerului de col uterin. Aceasta înseamnă diagnosticarea timpurie, în etapele inițiale ale bolii. Diagnosticarea precoce permite administrarea unui tratament adecvat și evitarea complicațiilor generate de depistarea târzie a maladiei.

Acest cancer este generat de virusul papiloma uman -HPV-, care provoacă modificări ale celulelor colului uterin. Aceste modificări, dacă nu sunt tratate la timp, pot duce la apariția celulelor canceroase, așa cum explică un articol publicat de MedlinePlus.

Astfel, testul Papanicolau este un instrument esențial pentru prevenirea acestui tip de cancer. În plus, este accesibil, are un cost redus pentru sistemul de sănătate și este disponibil practic oriunde în lume.

Vezi și:

Cauze ale vulvodiniei și complicații asociate

Posibile rezultate ale testului Papanicolau

Testul Papanicolau poate avea două tipuri de rezultat: normal sau anormal. În cazul unui rezultat normal, patologul identifică numai celule sănătoase în colul uterin al femeii. Singura acțiune întreprinsă în acest caz este respectarea controalelor periodice. În funcție de vârstă și de rezultatele anterioare ale testului Papanicolau din anii precedenți, frecvența cu care femeia va fi chemată pentru controale viitoare poate varia.

În general, dacă rezultatele sunt normale, specialiștii recomandă o examinare la fiecare trei ani între 35 și 64 de ani. Însă femeile ar trebui să fie testate de la vârsta de 18, 21 sau 25 de ani, în funcție de recomandările fiecărei țări.

Rezultatele anormale pot fi de mai multe tipuri:

  • Celule scuamoase atipice cu semnificație nedeterminată: posibile modificări inflamatorii și nu precanceroase. În acest caz, medicii pot efectua un test HPV după testul Papanicolau.
  • Leziune intraepitelială scuamoasă: medicul detectează celule precanceroase, adică celule care pe termen lung s-ar transforma în cancer de col uterin. În acest caz, medicul va solicita noi teste de diagnostic.
  • Celule glandulare atipice: necesită alte teste pe care medicul le va solicita, deoarece nu este clar dacă celulele prezente sunt sau nu precanceroase.
  • Carcinom cu celule scuamoase sau celule adenocarcinomale: acest raport confirmă prezența unui cancer de col uterin. Este cel mai puțin probabil rezultat, dar, dacă apare, va necesita tratament imediat.
Some figure
Rezultatele testului Papanicolau pot determina dacă există anomalii în colul uterin. Dacă da, este important să continui tratamentul.

Pregătire

Pentru ca testul Papanicolau să fie cât mai exact posibil, pe lângă aspectele tehnice ale prelevării probei, este esențială pregătirea prealabilă. Patologul trebuie să primească celule în stare bună pentru o analiză adecvată. După cum explică portalul Mayo Clinic, recomandările de bază pentru zilele anterioare colectării probelor – cu 2-3 zile în avans – sunt următoarele:

  • Fără relații sexuale
  • Fără utilizarea tampoanelor
  • Fără dușuri vaginale
  • Fără contraceptive interne
  • Reprogramează testul dacă trebuie să iei un tratament medicamentos vaginal (ovule antifungice, de exemplu)
  • Fără creme, pulberi vaginale, deodorante sau parfumuri

Mai mult, momentul recoltării frotiului Papanicolau este critic. În mod ideal, medicii ar trebui să programeze recoltarea eșantionului la aproximativ cinci zile după încheierea sângerării menstruale.

Poți face sex după testul Papanicolau?

Aceasta este o întrebare frecventă în rândul femeilor: pot face sex după un test Papanicolau? Răspunsul este da în majoritatea cazurilor. Cu alte cuvinte, imediat după ce ai părăsit cabinetul medical, îți poți relua viața sexuală normală.

Cu toate acestea, trebuie să fii conștientă de faptul că pot apărea anumite probleme după testul Papanicolau. Potrivit Universității Johns Hopkins, te poți confrunta cu următoarele:

  • Sângerări: puțin sânge este normal, dar, dacă este excesiv, trebuie să te adresezi medicului – în ambele cazuri, situația îți poate afecta dorința sexuală.
  • Lichid vaginal cu miros urât
  • Febră sau frisoane
  • Durere abdominală

Cu excepția sângerărilor ușoare, pentru alte consecințe ale testului Papanicolau, trebuie să te adresezi medicului. Este important să clarificăm faptul că, deși aceste probleme pot apărea, ele nu sunt deloc frecvente.

Vezi și:

Cum este sexul după histerectomie?

Sex după testul Papanicolau: depinde de fiecare femeie

În concluzie, posibilitatea de a face sex după testul Papanicolau depinde de fiecare femeie. Dacă totul merge așa cum este planificat, nu există contraindicații; pacienta își poate relua viața normală. Cu toate acestea, este necesar să consulți medicul în cazurile descrise mai sus.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Ehrenzweig Sánchez, Y., Marván Garduño, M., Acosta Condado, E. (2013). Conocimientos sobre la prevención del cáncer cervicouterino, locus de control y realización del Papanicolaou. Psicología y Salud, 23 (2).  https://doi.org/10.25009/pys.v23i2.498
  • Picconi, M. (2013). Human papilomavirus detection in cervical cancer prevention. Medicina (Buenos Aires), 73(6), 585-596.
  • González Blanco, M. (2014). Verrugas genitales. Rev Obstet Ginecol Venez, 74(3), 203-209
  • Naucler, P., Ryd, W., Törnberg, S., Strand, A., Wadell, G., Elfgren, K., … Dillner, J. (2008). Human papillomavirus and papanicolaou tests to screen for cervical cancer. Obstetrical and Gynecological Survey. https://doi.org/10.1097/01.ogx.0000300960.25188.fa
  • Naib ZM. Pap Test. In: Walker HK, Hall WD, Hurst JW, editors. Clinical Methods: The History, Physical, and Laboratory Examinations. 3rd edition. Boston: Butterworths; 1990. Chapter 178. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK287/
  • Pap Test. Johns Hopkins Medicine. https://www.hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/pap-test
  • Prueba de Papanicolaou. Mayo Clinic. https://www.mayoclinic.org/es-es/tests-procedures/pap-smear/about/pac-20394841
  • Virus del papiloma humano. MedlinePlus. https://medlineplus.gov/spanish/hpv.html

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.