Prepară-ți acasă un deodorant natural
Verificat și aprobat de doctorul Karla Henríquez
Din ce în ce mai multe persoane decid să folosească un deodorant natural. Acest tip de produs ajută la neutralizarea mirosurilor neplăcute și conține compuși care nu afectează sănătatea și mediul înconjurător.
În prezent, există numeroase deodorante în comerț, însă mulți oameni preferă formulele ecologice, deoarece nu vor să se expună toxinelor din anumite chimicale.
Prin intermediul reclamelor, marile companii au convins multe persoane că produsele din comerț sunt cele mai bune opțiuni. În realitate, există și rețete naturale de deodorante care au aceleași calități, însă sunt mult mai sigure și oferă chiar un plus de beneficii.
Ingredientele folosite în deodorantele naturale sunt ușor de găsit și mult mai convenabile decât produsele aflate pe rafturile magazinelor.
În articolul de astăzi, îți prezentăm mai multe rețete de deodorant natural, preparat în casă, pe care le poți încerca și tu. Nu trebuie decât să urmezi pașii simpli pe care ți-i prezentăm.
Iată despre ce este vorba!
Deodorant natural cu rozmarin și oțet de mere
Rozmarinul este o plantă medicinală care neutralizează mirosul urât al corpului cauzat de transpirație și bacterii. Dacă îl amesteci cu oțet de mere, obții unul dintre cele mai bune deodorante naturale care ajută, de asemenea, la reglarea pH-ului pielii.
Ingrediente
- 1 cană de ceai de rozmarin
- ½ cană de oțet de mere
Ustensile
- Un borcan cu capac
Instrucțiuni
- Pune ceaiul de rozmarin într-un borcan de sticlă. Amestecă-l apoi cu oțetul de mere.
- Închide bine capacul și lasă borcanul să stea într-un loc răcoros și uscat timp de 10 zile.
- Strecoară deodorantul printr-o strecurătoare fină, după care îl poți folosi.
- Cu o sticlă cu pulverizator, pulverizează puțin deodorant pe zonele cu probleme sau masează-l cu o bucată de vată.
Citește și:
Deodorant cu semințe de in și bicarbonat de sodiu
Acest deodorant natural este unul dintre cele mai recomandate pentru pielea uscată și sensibilă, deoarece semințele de in îți oferă un plus de hidratare. În plus, acestea combat mirosurile neplăcute și transpirația excesivă.
Ingrediente
- ½ cană de apă
- 1 lingură de semințe de in
- 2 linguri de bicarbonat de sodiu
- 1 linguriță de ulei de trandafiri
Ustensile
- Un borcan de sticlă cu capac
Instrucțiuni
- Înfierbântă apa și adaugă semințele de in.
- Lasă amestecul să fiarbă la foc mic timp de câteva minute, apoi strecoară-l.
- Adaugă bicarbonatul de sodiu în lichidul dens, apoi uleiul de trandafiri.
- Pune amestecul într-un borcan de sticlă și agită-l bine.
- Aplică pe piele cantitatea pe care o consideri necesară. Poți folosi acest deodorant pentru zone precum axilele și gâtul.
Deodorant cu citrice și sare de mare
Atât citricele, cât și sarea de mare conțin compuși antibacterieni și dezodorizanți care contribuie la eliminarea mirosurilor neplăcute.
În plus, ambele ingrediente exfoliază pielea și o albesc în mod natural.
Ingrediente
- 1 coajă de portocală
- 1 coajă de limetă
- 2 căni de apă
- ½ cană de sare de mare
Ustensile
- Un borcan de sticlă cu capac
Instrucțiuni
- Curăță citricele. Adaugă cojile într-o cratiță cu apă.
- Lasă-le să fiarbă câteva minute. Strecoară apa și dă-o deoparte.
- Adaugă infuzia rece într-un borcan de sticlă. Amestec-o apoi cu sarea de mare.
- Agită bine borcanul. Aplică deodorantul cu o bucată de vată.
Te-ar putea interesa și:
Deodorant cu aloe vera și lămâie
Aloe vera este o plantă medicinală folosită de veacuri întregi pentru tratarea afecțiunilor interne și externe. Compușii săi antibacterieni și hidratanți reglează pH-ul pielii, mai ales dacă aceasta este sensibilă.
Bogată în acizi naturali, lămâia este ingredientul ideal pentru eliminarea mirosurilor neplăcute de la subraț.
Ingrediente
- 3 linguri de gel de aloe vera
- 2 linguri de zeamă de lămâie
- 3 linguri de apă de trandafiri
- 1 linguriță de glicerină
- 1 linguriță de ulei de arbore de ceai
Ustensile
- Un borcan de sticlă cu capac
Instrucțiuni
- Pune gelul de aloe vera și zeama de lămâie într-un vas. Amestecă-le până obții un produs fin.
- Adaugă apoi apa de trandafiri, glicerina și uleiul de arbore de ceai.
- Amestecă toate ingredientele și pune produsul rezultat într-un borcan de sticlă.
- Ia cantitatea pe care o consideri necesară, apoi aplic-o pe zonele dorite.
- Folosește acest deodorant de două ori pe zi.
Este foarte ușor să prepari acasă deodorante pe bază de ingrediente naturale. Alege rețeta care ți-a atras cel mai mult atenția și folosește produsul obținut pentru îngrijirea personală.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Drake, D. (1997). Antibacterial activity of baking soda. Compendium of Continuing Education in Dentistry. (Jamesburg, N.J. : 1995). Supplement. https://doi.org/10.5194/nhess-11-1715-2011
- Hamman, J. H. (2008). Composition and applications of Aloe vera leaf gel. Molecules. https://doi.org/10.3390/molecules13081599
- Rajeswari, R., Umadevi, M., Rahale, C. S., Selvavenkadesh, S., Kumar, K. P. S., & Bhowmik, D. (2012). Aloe vera: The Miracle Plant Its Medicinal and Traditional Uses in India. Journal of Pharmacognosy and Phytochemistry.
- Rutala, W. A., Barbee, S. L., Aguiar, N. C., Sobsey, M. D., & Weber, D. J. (2000). Antimicrobial Activity of Home Disinfectants and Natural Products Against Potential Human Pathogens. Infection Control & Hospital Epidemiology. https://doi.org/10.1086/501694
- Sargi, S. C., Silva, B. C., Santos, H. M. C., Montanher, P. F., Boeing, J. S., Santos Júnior, O. O., … Visentainer, J. V. (2013). Antioxidant capacity and chemical composition in seeds rich in omega-3: chia, flax, and perilla. Food Science and Technology. https://doi.org/10.1590/S0101-20612013005000057
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.