Mirosul neplăcut al corpului: remedii naturale - Doza de Sănătate
 

Mirosul neplăcut al corpului: remedii naturale

Mirosul neplăcut al corpului: remedii naturale

Ultima actualizare: 25 ianuarie, 2019

Căldura, transpirația excesivă, purtarea unor haine prea groase sau a unor ciorapi care nu sunt fabricați din bumbac și efortul fizic excesiv—toate acestea pot cauza mirosul neplăcut al corpului nostru.

Vestea bună este că avem dispoziție numeroase remedii naturiste pentru a îndepărta mirosul neplăcut al corpului. În cele ce urmează îți prezentăm o parte dintre acestea.

Mirosul neplăcut al corpului: care sunt cauzele și ce regiuni pot fi afectate?

Mirosul neplăcut al corpului și cauzele acestuia

Deși mirosul neplăcut poate afecta orice parte a corpului, anumite regiuni sunt mai vulnerabile decât altele. Este vorba despre axile, picioare și organele genitale. Motivul pentru care acestea sunt vulnerabile mirosului neplăcut este predilecția anumitor microorganisme pentru umezeală.

Când cele trei regiuni tocmai enumerate încep să transpire, temperatura la nivelul lor crește. Atunci microorganismele instalate la nivelul acestora încep să se reproducă. În cadrul acestui proces, ele emit gazele care provoacă mirosul neplăcut.

Axilele și picioarele sunt regiuni la nivelul cărora există un număr deosebit de mare de glande sudoripare. Rolul acestor glande este să elimine apa sub formă de transpirație atunci când ne este cald sau ne antrenăm.

În felul acesta temperatura corpului să scadă și să evităm anumite complicații. Acesta este motivul pentru care transpirăm în exces atunci când avem febră.

Transpirația joacă un rol foarte important: elimină toxinele din organism. În cadrul acestui proces natural, picături mici de apă sunt evacuate din corp prin intermediul porilor. Astfel se facilitează îndepărtarea elementelor nocive care s-au acumulat în organism.

Legătura dintre transpirație și mirosul neplăcut al corpului

Mirosul neplăcut al corpului și transpirația

Atunci când transpirăm, mirosul corpului nostru devine neplăcut. Așa cum ți-am explicat anterior, nu ai cum să eviți acest proces.

Transpirăm atunci când este cald afară sau din cauza anumitor schimbări hormonale. Ca exemple avem cele produse de menopauză sau de anumite faze ale ciclului menstrual sau cele care au loc în timpul pubertății.

Un alt moment în care putem transpira în exces este atunci când suntem copleșiți de griji, stres sau anxietate. Și supraponderalitatea este o cauză posibilă a transpirației excesive.

Situația poate fi agravată de purtarea unor pantofi de calitate inferioară, fabricați din materiale sintetice. Aceștia nu permit picioarelor să respire. Asemenea încălțări împiedică evaporarea transpirației acumulate pe picioare. Astfel se creează un mediu propice pentru înmulțirea ciupercilor și bacteriilor.

Un obicei la fel de prost este purtarea ciorapilor care nu sunt fabricați din bumbac, precum cei din lycra sau spandex. Acest tip de material nu poate absorbi transpirația, motiv pentru care picioarele noastre emană adesea un miros neplăcut.

Mirosul neplăcut al corpului și al pantofilor

Alegerile vestimentare și mirosul neplăcut

Si celelalte regiuni ale corpului pot deveni vulnerabile acestei probleme dacă în șifonier avem numai haine fabricate din materiale sintetice.

Așa cum am menționat deja, axilele și organele genitale sunt două dintre cele mai vulnerabile regiuni. Pentru a evita mirosul neplăcut al acestora, te sfătuim să porți haine de bumbac sau fabricate din alte fibre naturale.

Știai că și dieta poate influența mirosul corpului? Dacă consumăm frecvent zahăr rafinat, prăjeli și carne sau alte alimente procesate, organismul nostru va fi nevoit să elimine o cantitate mult mai mare de toxine.

Pentru a evita această problemă, ideal este să adoptăm o dietă sănătoasă, bogată în fructe cărnoase și legume crude, cereale integrale, fructe uscate, leguminoase și fasole, dar și să bem cel puțin doi litri (64 uncii) de apă zilnic.

O soluție naturală pentru a preveni sau reduce mirosul neplăcut al corpului este să-ți îmbunătățești igiena personală. Dacă deja te speli o dată pe zi, încearcă, de pildă, să-ți crești numărul de dușuri zilnice la două pe timp de vară.

Mai mult, încearcă să speli regulat cele mai vulnerabile regiuni cu săpunmai întâi cu unul neutru, apoi cu unul parfumat (dacă un asemenea produs nu te irită).

Încearcă să nu aplici sprayuri sau creme antiperspirante pe axile deoarece aceste produse tind să închidă porii din această regiune,  ceea ce agravează mirosul neplăcut. De fiecare dată când aplici antiperspirant porii ți se înfundă, axilele încep să-ți miroasă urât, ești nevoit aplici din nou antiperspirant și tot așa.

Remedii pentru mirosul neplăcut preparate acasă

Te sfătuim să optezi pentru un deodorant natural sau pentru unul preparat în casă. Poți să-ți prepari singur un astfel de produs dacă amesteci:

  • 5 frunze de mentă
  • 5 frunze de rozmarin
  • 1 cană (250 ml sau 8,5 uncii) de apă fiartă

Lasă amestecul să se răcească, strecoară-l, apoi toarnă-l într-un borcan. În fiecare zi înmoaie un bețișor cu vată în amestec și aplică-l pe axile și picioare.

Dacă ești plecat de acasă toată ziua, un alt truc util pentru a evita mirosul neplăcut este să-ți iei cu tine niște haine de schimb. Și anumite uleiuri esențiale (cum ar fi, de pildă, cel de levănțică) te pot ajuta să previi această problemă.

Două produse naturiste foarte eficiente pentru a elimina mirosul neplăcut al corpului sunt clorofila și ceaiul verde.

Clorofila susține detoxifierea organismului și eliminarea toxinelor. O poți achiziționa sub formă de capsule din plafar, însă o variantă mai naturală este să pui puțin grâu la încolțit pe o tavă. Taie lăstarii încolțiți și stoarce-i într-un robot de bucătărie pentru a obține un smoothie.

În ceea ce privește ceaiul verde, această băutură este de asemenea un detoxifiant minunat, având abilitatea de a ne crește temperatura corpului astfel încât să putem arde grăsimi și să eliminăm toxinele acumulate în exces. Bea una-două cești de ceai verde în fiecare zi.

Dacă axilele tale emană un miros neplăcut pentru că folosești prea mult deodorant, poți să exfoliezi pielea din această regiune folosind o soluție de bicarbonat de sodiu și lămâie. Ai grijă, deoarece expunându-ți pielea la lumina solară, acidul din componența lămâii folosite pentru a prepara amestecul îți poate cauza pete.

Poți încerca să amesteci bicarbonat de sodiu cu apă până obții o pastă. Folosește această pastă ca antiperspirant și nu ezita s-o aplici chiar și pe picioare.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.