Remedii pentru vergeturi albe și roșii
Există puține lucruri la fel de supărătoare precum vergeturile apărute pe piele. Principalele cauze ale acestor semne sunt schimbările de greutate corporală sau dezechilibrele hormonale. Cum putem scăpa de ele? Unele persoane apelează la chirurgia plastică, dar această intervenție costisitoare nu este accesibilă oricui. Știai că există și remedii pentru vergeturi albe și roșii pe care le poți prepara la tine acasă?
Aceste remedii simple și ieftine sunt leacuri naturale care vă pot ajuta să diminuați aspectul neplăcut al vergeturilor. Ele nu vor dispărea complet – trebuie să știți acest lucru de la bun început – dar se vor atenua și vor fi mai puțin vizibile.
Remedii pentru vergeturi albe și roșii
1. Remedii preparate acasă pentru vergeturi roșii
Numim vergeturi roșii semnele noi de întindere a pielii. Cu alte cuvinte, vergeturile sunt încă în faza de formare. Vergeturile pot apărea pe brațe, picioare, fese sau abdomen și apar întotdeauna în timpul sarcinii. Procesul de formare poate dura până la câteva luni, deoarece organismul trimite sânge către zonele afectate, intensificând astfel aspectul vergeturilor.
Cu timpul, aceste semne se vor cicatriza și vor deveni albe. Este posibil să scăpăm de neplăcutele vergeturi? Cele mai bune rezultate le veți obține dacă începeți tratamentul imediat după apariția primelor semne, cât timp vergeturile sunt încă roșii.
Exfoliant simplu cu zahăr
Este foarte ușor de preparat. Pentru a face acest exfoliant, aveți nevoie de o lingură de zahăr (20 de grame). Intrați în duș și umeziți-vă pielea. Apoi, frecați cu zahăr zona unde au apărut vergeturile. Trebuie să efectuați un masaj ușor dar, în același timp, să activați circulația sângelui. Acest tratament va duce la albirea mai rapidă a vergeturilor.
Tratament cu aloe, cartofi și ou
Aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- Un cartof curățat de coajă și feliat
- Gel de la o plantă de aloe vera (30 de grame)
- Un albuș de ou
Acest tratament simplu țintește reducerea inflamației din zonele cu vergeturi roșii prin hrănirea pielii afectate și vindecarea ei. Știți cu siguranță că aloe vera are o mulțime de proprietăți benefice pentru tratarea problemelor pielii. Reducerea aspectului vergeturilor este una dintre acestea.
Începeți prin îndepărtarea pulpei din interiorul plantei aloe vera. Puneți-o într-un vas de sticlă și adăugați albușul de ou. Apoi, introduceți fiecare felie de cartof în acest amestec, după care aplicați-o pe zona cu vergeturi. Analizați-vă corpul pentru a vedea de câți cartofi aveți nevoie. Lăsați-i să acționeze timp de 15 minute, după care faceți duș. Acest tratament este foarte eficient.
Vă recomandăm:
2. Remedii pentru vergeturile albe
Vergeturile albe sunt semne ale întinderii pielii care s-au cicatrizat deja, adică sunt mai greu de îndepărtat. Însă le puteți face mai puțin vizibile dacă folosiți aceste remedii simple. Iată de ce este important să începeți tratamentul în fazele incipiente, cât timp vergeturile sunt încă roșii.
Acum, să analizăm câteva remedii simple pentru vergeturile albe.
Tratament pentru a diminua vergeturile albe
- 50 grame de aloe vera
- 20 ml de ulei de măsline extravirgin
- 3 picături de vitamina E
Încercați și:
Cum pregătim acest tratament?
- Acest tratament simplu țintește hrănirea și repararea pielii afectate. Aveți nevoie de vitamina E pentru ca acest remediu să fie eficient. O puteți găsi în farmacie sau în magazinele cu produse naturiste. Poate fi un pic mai scumpă, dar vitamina E poate fi folosită în mai multe scopuri. De exemplu, puteți adăuga câteva picături în lacul de unghii pentru a le proteja sau în balsam pentru întărirea firului de păr.
- Mai întâi, trebuie să extrageți pulpa de aloe vera. Folosiți o lingură pentru a scoate gelul din interiorul plantei. Puneți-l într-un vas și adăugați uleiul de măsline. La final, puneți trei picături de vitamina E și amestecați toate ingredientele. După ce s-a omogenizat amestecul, introduceți în el o bucățică de vată și masați zona în care aveți vergeturile albe.
Acest tratament trebuie repetat în fiecare noapte. După un timp, veți observa că vergeturile albe sunt mai puțin vizibile. Succes!
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.